Cecilia, 22 ani, vine din Bulgaria, a crescut la Erlangen, a studiat teatrul şi medierea (intermedirea) culturală. Kathrina, 20 ani, vine din Slovacia şi îşi doreşte să devină diplomată şi să străbată lumea. Anna locuieşte în Republica Cehă şi la 28 de ani este doctorandă la Universitatea din Brno. Aceste profile sunt reprezentative pentru noile feţe europene ale Europei.

Care este punctul comun al acestor tinere femei, 20 de ani după căderea Zidului Berlinului şi a comunismului ? La ora mondializării şi a deschiderii europene, locul naşterii lor mai este important? “Circumstanţele care au făcut ca, prin hazard, să mă nasc într-o ţară comunistă, nu are nici un impact asupra mea. Părinţii îmi vorbesc uneori de acea epocă, dar eu nu cunosc decât sistemul capitalist”, explică Katharina.

Dar oricât de indiferentă ar fi, imaginea externă a ţării sale o şochează : “Când citesc presa internaţională şi în particular articolele americane despre Slovacia, acestea vorbesc în continuare ca de o ţară postcomunistă. E ca o eticheta care nu va dispărea niciodată”.

Cecilia, mai delicată dar mai determinată, este mai radicală în viziunea sa despre trecutul comunist al ţării sale : “Oamenii trebuie să înceteze a mai trăi în trecut”. Statul socialist este conform opiniei lui Cecilia o “utopie” chiar dacă ea înţelege ideile care stau la baza doctrinei. “Eu nu cred că putem face oamenii egali în totalitate. Întotdeauna vor fi câţiva cu mai multă ambiţie şi fiecare trebuie să aibă libertatea de a se construi aşa cum doreşte”. Anna este convinsă că trecutul său nu o marchează, chiar dacă s-a născut într-o altă ţară : “aproape fiecare ţară are un trecut care este susceptibil de a influenţa negativ locuitorii săi”.

Aceste tinere femei îşi trag forţa din obiectivul lor de carieră şi din posibilităţile ce le sunt oferite. Cu pasiune şi o voinţă sangvină Anna, serioasă, ne spune că aspiraţiile ei profesionale sunt naturale :”câteodată, am impresia că nu sunt eu cea care am ales meseria ci meseria este cea care m-a ales pe mine”. După ce a făcut studii în filmografie, Anna, la 28 de ani este doctorandă la Institutul Masaryk (Universitatea Brno) . Ea scrie articole despre filmele mute şi despre istoria dezvoltării tehnologiei filmografice în mai multe limbi. În ciuda unor capcane şi a unor decizii mai mult sau mai puţin fructoase, calea pe care a urmat-o este una bună. “Meseria mea reflectă ceea ce sunt cu adevărat”.

Da pentru emancipare, nu pentru egalizare

Pentru Cecilia, părăsirea Bulgariei a fost un mijloc de a se emancipa. “Pentru mine a fost calea de a deveni independentă şi de a nu mai fi obligată să locuiesc cu părinţii mei”. Ea consideră munca nu doar ca pe un mijloc de a câştiga bani, dar şi ca pe un mijloc de a afla “ce se întâmplă în jurul nostru, care sunt drepturile şi privilegiile noastre. Doar aşa putem schimba lucrurile”. Ataşamentul care caracterizează aceste tinere femei şi concepţia asupra viitorului lor profesional se explică, conform opiniei Dr. Christina Klenner, profesor referent la fundaţia Hans Bocker, prin puternicul procent de femei aflate pe piaţa forţei de muncă în ţările postcomuniste. Conform statisticilor din 2005, proporţia femeilor din populaţia activă totală, după trecerea la econonomia capitalistă a scăzut în mod sigur însă, în mod global, media femeilor active în Europa Centrala şi de Est rămâne deasupra mediei Europei celor 15.

Nici una din tinerele citate mai sus nu se identifică cu feministele : maniera lor de a trăi şi de a munci, o explică astfel : “Mă simt bine ca femeie şi sunt fericită de ceea ce sunt”. Anna afirmă de asemenea : “Mă consider o persoană cinstită. Nu mi-am pus niciodată problema de a şti cum m-aş comporta dacă nu aş fi femeie. Aşa am fost crescută”. Inegalitatea dintre bărbaţi şi femei nu se exprimă decât sub un singur plan : piaţa muncii. Katherina se enervează : “ Nu pot accepta ca pentru aceeaşi muncă, bărbaţii să fie mai bine plătiţi decât femeile. E ca şi cum bărbaţii ar obţine un bonus pentru că au un penis”.

Un studiu lansat de Universitatea Friedrich Willhelm în 2005, pe tema “Înţelegerea rolului genurilor în Europa de Est şi cea de Vest", scoate în evidenţă faptul că femeile din Europa de Est au sentimentul că egalitatea între bărbaţi şi femei, în mod particular pe piaţa forţei de muncă, nu este reală în ţările lor. O egalitate reală înseamnă pentru acestea accesul la aceleaşi drepturi.

Flexibilitatea şi mobilitatea cu care Cecilia, Katharina şi Anna fac să se mişte Europa poate fi de asemenea o frână în dezvoltarea ţărilor lor de origine. “Mulţi locuitori ai Europei de Est ar fi bucuroşi să poată reveni în ţările lor de origine, spune Anna, dacă ar avea posibilitatea de a putea trăi, munci şi supravieţui”. Katherina nu se simte doar europeană ci o cetăţeană a lumii. “Nu îmi place când oamenii sunt prea ataşaţi ţării lor de origine. Acest lucru nu poate duce decât la conflicte etnice şi naţionale”. Cecilia rezumă de o manieră uimitoare diferenţa între ceea ce ţara sa şi ceea ce Europa îi pot oferi : “Unitatea este probabil valoarea care face să mă simt suspendată între două culturi”.

Christiane Lötsch