Salvarea Irlandei, oricând ar avea loc, nu este un punct de cotitură doar pentru istoria noastră. Este de asemenea un moment crucial pentru insăşi Uniunea Europeană. Felul în care UE tratează acest mic stat delicvent va fi marele test pentru a vedea dacă UE este încă un proiect social şi politic, construit pe moştenirea celui de Al Doilea Război Mondial, sau dacă este doar un alt vehicul pentru interesele meschine ale bogaţilor.

Orice ar spune guvernul (şi cine poate avea încredere în această sursă?), întrebarea cheie cu privire la salvare nu este dacă se va întâmpla, ci în ce condiţii se va petrece. Care este rata dobânzii? În cât timp va trebui Irlanda să inapoieze banii şi să atingă obiectivul mitologic de 3% pentru deficitul bugetar?

Solidaritatea europeană

Acestea pot părea întrebări tehnice fiscale, dar sunt de fapt unele politice şi morale. Merg drept în inima proiectului european. UE există din cauza unei lecţii învăţate în cel mai înfiorător mod, prin apariţia barbariei şi a celui mai distrugător conflict din istoria lumii. Această lecţie este pur şi simplu următoarea: interesul naţional al fiecărui stat european este legat de bunăstarea tuturor celorlalte ţări europene. Sau, şi mai simplu, nu este in interesul nimănui să-şi vadă vecinul în colaps.

Ţara care ştie asta cel mai bine este cea care ţine soarta noastră în mâini în acest moment: Germania. Germanii au avut două experienţe marcante în privinţa consecinţelor unui comportament greşit. La sfârşitul Primului Război Mondial, s-a decis că trebuie să fie pedepsiţi şi să li se dea o lecţie. Toată lumea ştie rezultatul: o Germanie înrăită şi periculoasă.

Deci, la sfârşitul celui de Al Doilea Razboi Mondial, când Germania se purtase chiar şi mai hidos, tentaţia a fost să i se dea o pedeapsă şi mai severă. Primul impuls a fost ca Germania să fie îngropată în pământ – o reacţie perfect justificabilă. Dar memoria şi înţelepciunea au invins. Germania a fost, dimpotrivă, ajutată să se poată ridica.

Fundamentele morale ale UE

Suntem prea fragili pentru a fi pălmuiţi. Nu avem nevoie să fim pedepsiţi – avem nevoie să fim ajutaţi. Nici Germania însăşi nu este fără păcate. Criza este cu siguranţă provocată de propriile noastre idioţenii locale. Dar băncile germane au fost cei mai entuziaşti creditori ai noştri în anii de boom economic. Iar Angela Merkel ar fi putut să ne scutească de multe necazuri dacă ar fi spus în septembrie 2008 ceea ce a declarat săptămâna trecută despre deţinătorii de obligaţiuni şi solidaritatea pentru plata datoriilor. Descoperirea Germaniei despre prostia planurilor de salvare bancare vine un pic prea târziu pentru noi.

Problematica de bază, totuşi, depăşeşte caracteristicile vinei şi atinge însăşi motivaţia UE . Principiile sale de bază de interes personal ponderat, solidaritate, egalitate şi dreptate sunt în joc. Pedepsirea irlandezilor – şi mai ales a celor mai vulnerabili, care vor fi cei mai afectaţi de distrugerea serviciilor publice – ar fi stupidă din punct de vedere economic. Şi pe deasupra, ar submina pretenţiile UE de a avea în primul rând fundaţii morale, şi nu doar prgmatice.

O schimbare imperativă

Cu toate acestea, la fel de importantă este şi cealaltă faţă a înţelegerii. Nu are niciun sens să fim salvaţi dacă singurul efect este menţinerea sistemelor şi a culturii politice care au creat dezastrul. UE ar putea sa ne şteargă datoriile chiar acum şi am sfârşi în altă criză peste 10 ani. Ca să o spunem brutal, suntem incapabili să ne guvernăm cu instituţiile şi atitudinile actuale.

Deci, celălalt aspect al unei salvări corecte şi raţionale, cu ratele dobânzii mici şi o estimare de durată a împrumutului de 10 ani, este revoluţionarea a instituţiilor politice, a moralei publice şi a sistemelor de guvernare. Un contribuabil din Germania ar avea dreptate să creadă că dacă salvezi oameni care nu au învăţat nimic din consecinţele propriilor lor acţiuni, aceştia vor presupune că pot scăpa ori de cate ori vor fi într-o situaţie similară.

Aşadar aceasta este cealaltă întebare pe care trebuie să şi-o puna UE: salvăm o tară, sau salvăm un sistem depăşit de nepotism, incompetenţă şi maşinării politice? Dacă este prima variantă, UE ar trece un test cheie. Dacă este cea din urmă, germanii ar fi înţelepţi dacă şi-ar ţine banii in buzunar.