Localitatea Perevi fierbe mocnit, sub un soare neobişnuit pentru acest debut de noiembrie. De-a lungul căilor în pantă, pietroase, porcii circulă liber, caii viguroşi se zbat pentru a trage butuci. Este coregrafia vieţii rurale georgiene, în toată banalitatea sa. Doar că acest loc nu este banal.

Perevi, aproximativ 1100 de locuitori, a fost până nu demult singura localitate controlată de trupele ruseşti în teritoriu georgian, violând acordurile Medvedev-Sarkozy, cele care au pus capăt conflictului din august 2008.

În 18 octombrie, Moscova şi-a retras în sfârşit trupele din punctul de control situat la intrarea în localitate, desfăşurându-le în schimb la câteva sute de metri în retragere, în Oseţia de Sud, fosta regiune separatistă care şi-a proclamat independenţa după acest război. Bizară independenţă sub tutelă: când traversezi un pod pentru a intra în ţară, descoperi două drapele, oset şi rus, la nivelul unui post de control.

"Perevi reprezenta un anume interes pentru ruşi, le asigura un drum direct între două din taberele lor militare", explică George Papaioannu, care ne însoţeşte pe străzile localităţii. Acest ofiţer grec de marină este şeful Misiunii de observare a Uniunii Europene (EUMM) în acea zonă, situată la trei ore de capitala Tbilisi. Din 18 octombrie, vine săptămânal la Perevi pentru a evalua situaţia. Localnicii îi cunosc deja pe de rost şapca albastră.

Locuitorii rămân prudenţi

Pusă în funcţiune în octombrie 2008, EUMM este o misiune civilă europeană fără precedent, compusă din 300 de persoane, însărcinate cu verificarea aplicării a şase puncte din planul de pace. Patrulele sale intră în contact cu autorităţile locale georgiene şi cu locuitorii, de-a lungul liniei de demarcare administrative. În schimb, ruşii şi oseţii nu le permit traversarea acesteia, cum nu o fac nici în Abhazia. Moscova şi-a desfăşurat câte 3600 de oameni în fiecare din regiunile sale separatiste.

În faţa gardului casei sale, Lola Makasarachvili, 46 de ani, ne asigură că nu a fost semnalat nici un incident. "Nu am fost niciodată deranjaţi de ruşi. Singura problemă sunt deplasările. Ne verificau neîncetat actele de identitate". Potrivit ei, locuitorii rămân prudenţi şi după retragere. "Nu îndrăznim să mergem în pădure pentru a culege nuci şi afine". Un alt localnic, Vladimir Beridze, exprimă un sentiment foarte răspândit: "Prezenţa rusă avea un merit, ea ţinea oseţii la distanţă", spune acest bărbat în vârstă de 70 de ani, care ţine în mână o sticlă de plastic cu vodcă artizanală.

La Tbilisi, guvernul se bucură de retragerea rusă, fără a exagera evenimentul. "Retragerea de la Perevi este un pas în direcţia bună, dar aceasta nu reprezintă decât un procent din teritoriul ocupat, subliniază Giga Bokeria, vice-ministrul afacerilor externe. Nu ne facem iluzii. Nu vom putea rezolva pocnind din degete toate problemele". Moscova a utilizat Perevi mult timp ca un argument în discuţiile cu occidentalii. Prima oară soldaţii s-au retras în decembrie 2008 pentru a reveni peste 24 de ore.

"E nevoie de o strategie politică"

Astăzi retragerea nu rezolvă toate problemele de circulaţie. Copiii oseţi vin în continuare la şcoala din sat; anumiţi locuitori vor să circule liber în Oseţia de Sud, pentru a-şi vedea rudele sau pentru a vinde fructe şi legume. Ruşii controlează toţi călătorii şi refuză anumite încărcături. "După război nu puteam transporta decât 30 de kilograme maximum", explică Vassili Bakhturidze, şeful poliţiei din district.

Din primăvara lui 2009, situaţia este calmă de-a lungul liniei administrative. În 2010 au fost semnalate în total 140 de împuşcături, însă majoritatea erau tiruri de bucurie sau de exerciţii. "Astăzi, conflictul este îngheţat, crede diplomatul german Hansjörg Haber, şef al EUMM. Am stabilizat situaţia, dar misiunea nu va fi suficientă pe termen lung. E nevoie de o strategie politică." În caz contrar EUMM va rămâne pe loc pentru mult timp de-acum încolo. Ori, discuţiile care au loc cu regularitate la Geneva între părţile implicate nu avansează deloc. Rusia ar vrea să pară, asemeni UE, un mediator, în timp ce până la urmă este un actor al conflictului.

Problema refugiaţilor rămâne majoră, mai ales în districtul Akalgori, căzut în mâinile miliţiilor din Oseţia de Sud în timpul războiului. "În total 30 000 de georgieni au fugit din Oseţia de Sud. Nici unul nu a revenit, notează Hansjörg Haber. Din timp în timp, unii se duc la Akalgori doar pentru a verifica starea caselor lor, dar pleacă repede. Securitatea nu este suficientă."

Acest district era populat în majoritate de georgieni, însă după ce a fost sustras autorităţilor de la Tbilisi, a fost părăsit, din cauza furturilor şi a ameninţărilor. Aproximativ 5 000 din locuitori, dintr-un total de 7000 s-au refugiat în restul Georgiei.