În Croaţia, timpul pare să meargă mai repede pe măsură ce se apropie aderarea la Uniunea Europeană. Ca un soldat care îşi face serviciul militar, Croaţia numără zilele care îi mai rămân înainte de a deveni membru cu drepturi depline al UE. Nerăbdarea creşte pe zi ce trece. Desigur, se aşteaptă seara zilei de 30 iunie şi cu o oarecare aprehensiune, dar va fi o seară unică, fiindcă sperăm să intrăm în UE de foarte mult timp.

În contextul frenetic al acestei numărători inverse, nu trebuie să uităm că aşteptăm acest moment de 10 ani, adică din februarie 2003, anul în care primul ministru Ivica Račan a depus cererea oficială de aderare la Atena.

Desigur, s-ar putea spune, şi pe bună dreptate, că această zi nu este cu adevărat cea în care totul a început. Alte evenimente au precedat-o – summitul din Zagreb [între UE, Croaţia, Albania, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina, şi Iugoslavia, pe 24 noiembrie 2000], precum şi Acordul de stabilizare şi de asociere.

Factorii din Bruxelles

Unii ar putea fi tentaţi să creadă că nu s-a schimbat mare lucru în aceşti 10 ani. Zilele semănau unele cu celelalte. Liderii noştri se duceau la şedinţe la Bruxelles, şi liderii din Bruxelles veneau la şedinţe la noi. Ei îşi petreceau timpul în dezbateri, câteodată mai întâmpinau şi probleme grave care încetineau procesul de negocieri, uneori acestea erau chiar oprite. De foarte multe ori aveam teme de făcut, şi le-am făcut cu mai mult sau mai puţin succes. Potrivit executivului din Bruxelles, am reuşit să satisfacem toate criteriile, şi deci putem adera la UE.

Am îndeplinit toate condiţiile impuse cu sârguinţa unui elev bun. UE ne dădea o temă de făcut (de exemplu adoptarea unor regulamente sau punerea în aplicare a unui plan de acţiune), o făceam. Primeam o notă bună şi aşa mai departe. Pentru mulţi oameni, aceşti zece ani, dintre care şase de negocieri, seamănă cu un râu lung care a curs încet şi fără ocolişuri. Cu toate acestea, în ajunul aderării, nimic nu mai este ca înainte.

Societatea s-a maturizat, multe lucruri s-au îmbunătăţit, numărul de cazuri judiciare în aşteptare de judecată a scăzut, puterea este mai transparentă decât la începutul anilor 2000, controalele de securitate sanitară a alimentelor sunt mai precise, am învăţat chiar să fim mai responsabili în termeni de finanţe... dar va trebui să continuăm să facem eforturi şi să perfecţionăm lucrurile, chiar şi după 1 iulie.

Un preţ de plătit

Una dintre cele mai importante realizări în procesul de aderare a fost fără îndoială consolidarea rolului cetăţenilor. Am fi reuşit probabil şi fără UE, dar negocierile au accelerat această tendinţă. Astăzi croaţii nu se mai mulţumesc să participe la viaţa politică doar prin alegeri, ei se bat pentru drepturile lor în cadrul asociaţiilor şi iniţiativelor civile, şi consolidează astfel democraţia directă.

Exemplul cel mai elocvent, care dă dovadă de evoluţia societăţii croate, este ultima Zagreb Pride (Gay Pride – parada pentru drepturile homosexualilor) pe 15 iunie. Prima Pride a avut loc în 2002, cu opt luni înainte ca Ivica Račan să oficializeze cererea noastră de aderare, la Atena. Cu această ocazie au venit probabil mai mulţi heterosexuali veniţi să susţină drepturile homosexualilor decât homosexualii-înşişi. Participanţii au fost puţini, mult mai puţini decât opozanţii, care nu au ezitat să-şi demonstreze ostilitatea în mod violent, atacând defilarea. Unsprezece ani mai târziu, Zagreb Pride a devenit o manifestaţie politică banală. Dreptul la căsătorie pentru toţi ar putea fi prevăzut de lege înainte de sfârşitul anului, ceea ce era de neconceput în 2002.

Pentru Croaţia, Uniunea Europeană nu era un obiectiv uşor, dar ea a reuşit să-l atingă. UE nu a încetat să îndemne Croaţia către schimbare – ceea ce Zagreb a acceptat ca fiind preţul de plătit pentru aderarea noastră. În acest lung dans cu Uniunea Europeană, s-au schimbat multe lucruri. Uniunea Europeană nu mai este percepută ca un Eldorado, probabil şi din vina crizei. Croaţii nu o mai idealizează, ea nu mai este asimilată cu un instrument muzical bine acordat care cântă fără note false.

Astăzi, Uniunea Europeană s-a transformat într-o grămadă de paragrafe cărora le pasă mai mult de detalii precum aflatoxinele (ciuperci cancerigene prezente în anumite alimente) decât de marile idealuri.

Dansul cu Uniunea Europeană se va încheia pe 1 iulie printr-un program special conceput pentru această ocazie, în Piaţa Centrală din Zagreb. O ceremonie va fi de asemenea organizată în galeria Klovićevi Dvori, la doar câţiva metri de tablourile lui Picasso. Croaţia tocmai a încheiat un ciclu şi începe un altul, foarte diferit.