Valori umane comune – acesta este adevăratul sens al UE. Pacea, libertatea individuală, refuzul violenţei, arta compromisului, statul de drept... Acestea sunt valorile cumva umbrite de situaţia haotică în care se află Europa în prezent. Şi totuşi, nici măcar haosul politic nu a putut înfrâna voinţa liber exprimată a popoarelor europene: să trăiască în pace potrivit unor reguli comune care să asigure pacea şi drepturile omului.

Pare a fi limbă de lemn ? Trebuie să amintim cum a trăit Croaţia până acum ? Cum era viaţa sub Imperiul Austro-Ungar ? Cât de puţină putere de decizie aveau croaţii, ca şi în Regatul Iugoslaviei de altfel? Democraţie în aparenţă, acesta nu era decât un stat poliţist pro-sârb. Şi cum arăta Statul Independent al Croaţiei (NDH), care a existat între 1941 şi 1945? Un stat fondat pe genocid (al evreilor, sârbilor, romilor şi comuniştilor), rasism şi şovinism.

Un trecut dureros

Ce să mai spunem despre Republica Socialistă Federativă Iugoslavia? Oficial un stat federal, era o versiune "light" a unei dictaturi comuniste, o ţară fără libertate de exprimare şi fără libertatea de a trăi conform propriilor alegeri. Şi despre Croaţia lui Franjo Tuđman [1989-1999]? Oficial democratică, de fapt, o "democratură" naţionalistă, un stat în serviciul jafului propriilor cetăţeni, disimulării crimelor şi toleranţei discursului de ură. Niciunul dintre aceste state nu avea drept principiu activ pacea şi drepturile omului.

Pentru statele membre ale UE, acestea sunt elemente de bază. Uniunea Europeană este, în calitate de comunitate politică, prima care să fi reuşit să-şi deschidă graniţele, să reconcilieze şi să unifice ţări democratice în scopul de a crea un ideal comun fondat pe libertatea indivizilor şi pacea naţiunilor. Este suficient să ne amintim ceea ce se întâmpla în Balcani în anii '90, şi în Europa în acea perioadă, pentru a ne da seama că Croaţia a făcut o alegere bună.

Din acest motiv, nu ar trebui să tragem concluzii pripite gândindu-ne doar la portofelele noastre. Sărăcia este un pericol independent de UE. Dacă Croaţia ar fi rămas în afara UE, ar fi fost şi mai rău. Paradoxal, Croaţia va fi mai puţin dependentă de UE în calitate de ţară membră decât a fost până acum: învăţătura trasă din litigiul din jurul Golfului Piran este cea mai bună dovadă. Nu banii sunt cei care contează, ci pacea şi libertatea. Václav Havel, care ştia atât de bine să răspundă provocărilor imposibile ale politicii, nu a spus el odinioară: "Europa nu înseamnă doar preţul unui sac de cartofi". Această frază îşi capătă sensul deplin în Balcani, unde nu am avut niciodată obiceiul de a insista asupra valorilor. Şi este de înţeles: prea des ne-am simţit traşi pe sfoară. Aici, aceste idealuri au fost adeseori folosite pentru a înşela oamenii.

O renaştere

Iată în sfârşit ocazia de a schimba toate acestea. Acceptând regulile UE, luăm decizia de a respinge "arbitrarul". Este important de a avea suficientă încredere în sine pentru a dezvolta noi înşine valorile pe care le-am ales. Pe viitor, nimeni nu va mai putea începe un război împotriva unui alt stat, pretinzând că-l face pentru binele naţiunii. Nimeni nu va mai putea ascunde crimele pretextând că este mai bine aşa. Nimeni nu-şi va mai putea baza politica pe simplul fapt că "soţia sa nu este nici sârbă, nici evreică" [declaraţie a lui Tuđman].

Şi, mai ales, nimeni nu va mai putea schimba regulile după bunul său plac – ceea ce este întocmai pe cale să înţeleagă Milanović [primul ministru croat]. De acum înainte, ştim ceea ce este acceptabil şi ceea ce nu este. Iată de ce, în acest moment important şi solemn, ne putem lăsa cuprinşi de entuziasm, rămânând în acelaşi timp precauţi. Să ne amintim de acel toast plin de melancolie, rostit de marele poet Ivan Lovrenović în 2004, cu ocazia redeschiderii Stari Most [Vechiul Pod] din Mostar: "În timp ce stoluri de rândunele se joacă cu vântul printre arcadele podului, îmi ridic paharul şi spun: pe aici se trece din nou".