Pe 12 octombrie 2012, Premiul Nobel pentru Pace a fost decernat Uniunii Europene pentru "contribuţia sa la promovarea păcii, reconciliere, democraţie şi drepturile omului în Europa". Europa trebuie să se dovedească la înălţime şi să-şi demonstreze voinţa de a apăra libertatea de informare, oricare ar fi temerile de presiuni politice din partea "celui mai bun aliat al său", Statele Unite ale Americii.

Într-un moment în care Edward Snowden, tânărul american care a dat în vileag dispozitivul de supraveghere mondial Prism, a cerut azil în douăzeci de ţări, statele UE, şi mai ales Franţa şi Germania, ar trebui să-i rezerve o primire mai bună, oricare ar fi statutul său. Întrucât, deşi SUA rămâne una dintre ţările în care libertatea de exprimare este cel mai înalt ideal, atitudinea lor faţă de "avertizorii de integritate" încalcă în mod clar primul articol din Constituţia lor.

Protejaţi avertizorii de integritate

În 2004, raportorul special al ONU pentru libertatea de exprimare, omologul său din cadrul Organizaţiei Statelor Americane şi reprezentantul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) pentru libertatea presei, au îndemnat împreună guvernele să protejeze avertizorii de integritate împotriva "oricărei sancţiuni juridice, administrative sau profesionale dacă aceştia au acţionat cu "bună credinţă"".

Avertizorii de integritate erau definiţi ca "persoane care comunică informaţii confidenţiale sau secrete, în ciuda obligaţiei lor, oficiale sau de altă natură, de a păstra confidenţialitatea sau secretul". În 2010, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a afirmat că "definiţia dezvăluirilor protejate trebuie să includă toate avertismentele de bună credinţă privind diferitele tipuri de acte ilicite". Rezoluţia 1729 a cerut ca legile să acopere "avertizorii de integritate atât din sectoarele publice cât şi din cele private, inclusiv membrii forţelor armate şi ale serviciilor de informaţii".

Cu excepţia amatorilor de vânători de oameni, care îl acuză de a fi un trădător pentru naţiune, şi sofiştilor care încâlcesc dezbaterea cu chichiţe juridice, cine-i poate contesta, serios, lui Edward Snowden, calitatea de avertizor de integritate? Fostul informatician a permis presei internaţionale – Washington Post, The Guardian şi Der Spiegel – să divulge un sistem care ţine sub supraveghere zeci de milioane de cetăţeni, în special europeni.

Europa, datoare lui Snowden

Sub supravegherea unui dispozitiv atentatoriu atât faţă de suveranitatea cât şi de principiile lor, ţările UE îi sunt datoare lui Edward Snowden pentru dezvăluirile lui de un interes public evident. Tânărul nu trebuie să fie abandonat în zona internaţională a aeroportului din Moscova, fără ca aceasta să constituie pentru ţările europene nu numai o abandonare a principiilor lor, ci a unei părţi a însuşi motivului existenţei UE. Ar fi inconsecvent să strigi, pe de o parte, la ultraj diplomatic şi de cealaltă să laşi baltă iniţiatorul revelaţiilor.

Dincolo de necesitatea de a proteja avertizorii de integritate, protecţia vieţii private este evident de interes public, mai ales în ceea ce priveşte libertatea de exprimare. Într-un raport din 3 iunie, Frank La Rue, raportor special al ONU pentru libertatea de exprimare, considera că "protecţia vieţii private este un corolar necesar al libertăţii de exprimare şi de opinie". Confidenţialitatea schimburilor este o condiţie necesară pentru exercitarea libertăţii de exprimare.

În cazurile în care surselor jurnaliştilor sunt compromise (cum au fost cele ale agenţiei Associated Press), când Statele Unite ale Americii abuzează de Espionage Act (acest text din 1917 a fost folosit de nouă ori împotriva avertizorilor de integritate în decursul istoriei, dintre care şase sub preşedinţia lui Barack Obama), atunci când WikiLeaks este încăluşat de o blocadă financiară, atunci când colaboratorii şi prietenii lui Julian Assange nu pot trece de o graniţă SUA fără o percheziţie corporală, atunci când fondatorul şi colaboratorii site-ului sunt ameninţaţi cu urmărirea penală pe teritoriul american, atunci nu mai este în pericol doar democraţia americană. Golit de substanţă devine întregul exemplu democratic al lui Thomas Jefferson şi al lui Benjamin Franklin.

Panica generală se traduce în cititori de 1984

În numele a ce anume se autorizează SUA să nu respecte principiile care cere să fie respectate altundeva? În ianuarie 2010, într-un discurs istoric, secretarul american de stat, Hillary Clinton, făcea din libertatea de exprimare pe Internet o piatră de temelie a diplomaţiei americane. O poziţie reafirmată în februarie 2011, aceeaşi Hillary Clinton amintind atunci"în privinţa libertăţii Internetului, suntem de partea deschiderii".

Frumoase cuvinte, atât de încurajatoare pentru rezistenţii din Teheran, Beijing, Havana, Asmara, Moscova şi multe alte capitale. Dar ce să spunem acum când zgârie-norii supravegherii americane par să se măsoare cu Marele Zid tehnologic al Chinei sau cu Internetul naţional al regimului mullah-ilor? Mesajul democraţiei şi promovării drepturilor omului al Casei Albe şi Departamentului de Stat şi-a pierdut acum credibilitatea. Semn de panică generală, site-ul Amazon a înregistrat în SUA o creştere de 6000% a vânzărilor bestseller-ului lui George Orwell, 1984.

Big Brother este cu ochii pe noi din suburbiile din Washington. Instituţiile garante ale democraţiei americane sunt presupuse să joace rolul de contrapondere faţă de executiv şi de abuzurile acestuia. Sistemul de checks and balances (control şi echilibru), "balanţa puterii", nu este doar un slogan pentru cititorii fervenţi ai lui Montesquieu şi Tocqueville. Membrii Congresului trebuie să stăvilească rapid teribilele derive securitare ale Patriot Act (legea anti-terorism adoptată după atacurile din 11 septembrie), recunoscând legitimitatea acestor bărbaţi şi femei care trag semnalul de alarmă.

Whistleblower Protection Act, legea privind protecţia avertizorilor de integritate, ar trebui să fie modificată şi extinsă pentru a asigura o protecţie eficientă celor care acţionează în interesul legitim al publicului, ceea ce nu are nimic de-a face cu interesele naţionale imediate interpretate de serviciile de informaţii.