Alegeți o limbă
La ce s-o fi gândit Uniunea Europeană când a decis să dea recomandări care, dacă sunt implementate, vor stopa toate subvenţiile, premiile şi “instrumentele financiare” pe care le acordă centrelor de cercetare şi dezvoltare, companiilor de înalte tehnologii, instituţiilor academice şi altor firme şi instituţii situate dincolo de linia de demarcaţie datând de la armistiţiul din 1949? Chiar dacă a încercat să prezinte mişcarea drept nimic mai mult decât o “transpunere în scris a regulilor jocului”, după cum s-a exprimat un oficial de la Bruxelles, Uniunea Europeană nu putea să ignore ramificaţiile punerii în practică a unor poziţii fără nicio legătură cu realităţile din teren.
După cum a arătat corespondentul diplomatic al The Jerusalem Post, Herb Keinon, documentul incluzând noile recomandări “nu trasează doar o portiţă, ci un bulevard pentru penalizarea instituţiilor israeliene implantate în interiorul frontierelor de dinainte de 1967 şi care au activităţi comerciale dincolo de Linia Verde”.
Nu numai că europenii vor refuza acum orice finanţare şi cooperare cu instituţiile israeliene care îşi au sediul sau care operează dincolo de linia de armistiţiu din 1949, dar vor cere ca toate viitoarele acorduri dintre Israel şi UE să includă o clauză care stipulează că Israel acceptă poziţia UE care susţine că toate teritoriile dincolo de Linia Verde nu aparţin Israelului. Locuri din Vechiul Oraş al Ierusalimului precum Zidul Plângerii, cel mai sfânt loc al iudaismului, ar trebui să fie recunoscute drept teritorii care nu aparţin Israelului.
Probleme complexe
[[Poziţia europeană este absurdă şi nu ţine cont în niciun fel de demografie sau de implicaţiile religioase]], în timp ce unele declaraţii palestiniene recunosc că multe cartiere evreieşti construite după 1967 în Ierusalim sunt aici pentru a dăinui. Ea este cu atât mai de neconceput atunci când stipulează că Platoul Golan este un teritoriu “ocupat” ilegal de Israel.
În mod clar, europenii sunt conştienţi de tumultul ce zguduie Siria şi de faptul că nu există un guvern responsabil la care să revină Platoul Golan. Dat fiind anarhia din Siria, de ce cred europenii că Israel ar trebui pedepsit cu un boicot pentru refuzul său de a părăsi unele zone şi pentru că face ordine în teritorii care au căzut în mâinile israeliene când s-au apărat împotriva unei ofensive comune a armatelor Iordaniei, Egiptului şi Siriei?
Situaţia nu este foarte diferită în Cisiordania. Cui, teoretic, ar trebui Israelul să-i “înapoieze” Cisiordania? Conducerea palestiniană este împărţită între Hamas, care aspiră la distrugerea Israelului, chiar şi în interiorul liniilor de dinainte de 1967, şi Fatah ce controlează Autoritatea Palestiniană, căreia îi lipseşte legitimitatea democratică (alegerile prezidenţiale trebuiau să aibă loc în 2009), refuză să intre în negocieri directe fără precondiţii, şi continuă să vadă oraşe din interiorul Liniei Verzi precum Jaffa şi Acre drept părţi integrante ale viitorului stat paletinian.
Palestinienii au o mare parte de responsabilitate în blocajul negocierilor vizând o soluţie pentru cele două state. Şi judecând după felul în care Autoritatea Palestiniană tratează jurnaliştii palestinieni, după opresiunea violentă a disidenţilor şi corupţia din interiorul său, este îndoielnic că statul palestinian va proteja drepturile omului. UE ar trebui cel puţin să admită complexitatea problemelor şi să se abţină de la iniţiative unilaterale, direcţionate către una din părţile implicate în conflict.
Sancţiuni iresponsabile
În ciuda unei dorinţe reînnoite atât din partea Israelului cât şi a Palestinei de a se aşeza la masa discuţiilor, beneficiind de un sprijin entuziast din partea Ligii Arabe, presiunile pe care le face UE asupra Israelului nu vor ajuta în avansarea convorbirilor pentru pace.
Suntem conştienţi de faptul că politicienii din multe state europene sunt sub presiune din cauza unei populaţii musulmane ce creşte rapid, se afirmă şi se radicalizează, precum şi a altor grupări anti-sioniste, pentru a lua o poziţie mai dură împotriva Israelului. Dar dacă intransigenţa palestiniană este răsplătită cu mai multă presiune europeană asupra Israelului, asta va încuraja şi mai multă intransigenţă.
De ce să se înceapă negocieri şi să se facă nişte concesii dureroase în timp ce presiunea internaţională rămâne concentrată numai pe Israel? Preşedintele Șimon Peres, ce are multă experienţă în privinţa negocierilor de pace, este pe deplin conştient de natura potenţial contraproductivă a sancţiunilor UE.
“Nu puneţi în practică sancţiuni iresponsabile care vor dăuna procesului de pace”, a avertizat el UE. “Problemele sunt complexe şi sensibile: amânaţi-vă decizia. Faceţi din pace o prioritate şi daţi-i o şansă, decizia voastră ar putea duce la o altă criză în regiunea noastră”.
