Deţinând aproape jumătate din produsul intern brut (PIB) mondial şi aproape o treime din volumul total al schimburilor comerciale de pe glob, Uniunea Europeană şi Statele Unite sunt deja cei mai mari parteneri din lume în termeni de comerţ şi de investiţii. Dacă vor ajunge să încheie şi ambiţiosul lor acord de liber schimb, activitatea economică în SUA şi ţările UE va înregistra o creştere puternică. Dar este, de asemenea, probabil că relaţiile comerciale intracomunitare vor fi fragilizate. Altă consecinţă ar fi că unele state vor ajunge să fie mai puţin dependente de piaţa internă a UE, ceea ce reprezintă totuşi unul dintre marile succese şi beneficii ale integrării europene.

Piaţa unică, ai cărei patru piloni sunt libera circulaţie a persoanelor, a mărfurilor, a serviciilor şi a capitalurilor, este cea mai mare zonă economică din lume. Existenţa acesteia a permis înlăturarea multor bariere administrative şi tehnice între pieţele interne ale ţărilor membre. Eliminarea barierelor regulamentare în calea comerţului cu SUA şi pierderea avantajelor actuale care dau dreptul [ţărilor UE] la un tratament preferenţial pe piaţa internă vor diversifica probabil relaţiile comerciale.

Schimburile comerciale dintre Germania şi SUA s-ar putea, practic, dubla. Ca şi cifra de afaceri totală a schimburilor comerciale între SUA şi Italia, Grecia şi Portugalia. În schimb, se estimează că schimburile comerciale dintre Germania şi Franţa ar putea scădea cu 23% şi cele dintre Germania şi Marea Britanie cu 40%. Avantajele pieţei interne sunt adeseori mortarul imaginar care ţine unită comunitatea europeană. Aşadar se pune întrebarea dacă o slăbire a parteneriatului economic nu va avea un efect direct asupra "unităţii" întregii Uniuni Europene.

Beneficii pentru sudul şi nordul UE

În acest context, este indispensabil de a ţine cont de faptul că acest proiect de comerţ liber UE-SUA, oricât de ambiţios ar fi, nu va aduce un nivel de armonizare comparabil cu [şi care să poată concurenţa] cea care există astăzi între membrii Uniunii Europene. Deci nu se poate vorbi despre eventuala apariţie a unei Uniuni Euro-americane sau despre Statele Unite ale Euro-Americii. De altfel, crearea unei zone de liber schimb transatlantic ar putea chiar ajuta proiectul de finalizare a pieţei interne şi liberalizarea domeniilor unde mai există încă reglementări excesive şi obstacole parţiale în calea schimburilor comerciale.

Înlesnirea schimburilor comerciale între SUA şi UE va conduce la o intensificare a activităţii economice şi la o reducere a costurilor de producţie şi preţurilor de cumpărare, prin creştere economică. Ţările care vor profita cel mai mult de acest acord vor fi cele care întreţin în mod tradiţional relaţii comerciale privilegiate cu SUA, precum Marea Britanie sau Irlanda. Dar economiile Spaniei şi Italiei vor înregistra de asemenea o creştere importantă, deoarece importurile lor costisitoare din alte ţări ale Uniunii Europene vor fi parţial înlocuite cu produse relativ mai ieftine venite din SUA. Una dintre concluziile unui raport al Fundaţiei Bertelsmann privind negocierile UE-SUA este că parteneriatul transatlantic nu va amplifica diferenţele dintre ţările din nord, cu economii în mod tradiţional puternice, şi cele din sud sfâşiate de criză. Ci dimpotrivă.

Marii perdanţi: BRICS

Parteneriatul dintre Uniunea Europeană şi SUA va fi cel mai important acord comercial bilateral din istorie, şi nu numai din punct de vedere al volumului schimburilor comerciale, ci mai ales din cauza influenţei sale asupra întregului comerţ internaţional. Acordul dintre cele două motoare principale ale economiei globale va fi un semnal clar difuzat de cei doi parteneri, suficient de puternici pentru a influenţa şi stabili noile reguli ale pieţelor economice mondiale ale secolului al XXI-lea.

Autorii raportului afirmă că eventualele beneficii obţinute de către semnatarii acordului vor fi compensate de pierderi în ţări terţe. Anume cel mai probabil de ţările BRICS [Brazilia, Rusia, India, China], ale căror exporturi către Uniunea Europeană şi SUA Unite ar putea scădea respectiv cu 10% şi 30%, în funcţie de care vor fi cele mai afectate.

În sfârşit, [semnalează raportul], trebuie să fim realişti în ceea ce priveşte datele. Obiectivul ambiţios care a fost stabilit, cel de a încheia parteneriatul transatlantic în doi ani, probabil că nu cadrează cu nivelul de complexitate al acordului. Vom cunoaşte în curând orientarea şi dinamica negocierilor. SUA mizează pe nevoia executivului de la Bruxelles de a da un impuls puternic unei economii europene pe cale de deteriorare. Negociatorii nu trebuie însă să uite că această "fereastră de oportunitate" de negociere a unui acord se va închide odată cu sfârşitul mandatului actualului preşedinte american, întrucât este un adevăr, pe ambele maluri ale Atlanticului: alegerile nu se câştigă cu liberalizarea comerţului internaţional.