Veştile despre falimentul oraşului Detroit, fostă capitală a automobilului, ridică o mulţime de întrebări. Cine va urma? Poate noi, cel mai mare producător de automobile pe cap de locuitor din lume?

Să precizăm, din start, că noi am trecut deja printr-un scenariu similar celui de la Detroit. Pe vremea când principalul nostru produs de export provenea din industria armamentului. Acest domeniu s-a prăbuşit aproape imediat după 1989, odată cu sfârşitul Pactului de la Varşovia şi al Comecon [CAER, un pact de întrajutorare economică între mai multe state din blocul comunist]. În doar trei ani şomajul a crescut de la zero la 12% în anumite centre industriale şi a atins chiar 20% în unele regiuni mai izolate. Aceste centre tot nu s-au restabilit după lichidarea industrială masivă. Economia Slovaciei a fost salvată de un al doilea val industrial care a fost urmat de sosirea investitorilor străini, mai ales în anii 2000.

Specializările, un atu pe pieţe

Constructorii de automobile şi întreprinderile de piese electroncie nu au pătruns pe un teren virgin. S-au sprijinit pe o tradiţie industrială de construcţie mecanică puternică şi pe specializarea tehnică a mâinii slovace de lucru. Capitalurile străine au permis producerea de armament şi, industriei mecanice slovace, de a se reincarna literalmente în astfel de uzine de producere de armament şi de piese electronice.

Pentru a se impune, o ţară mică trebuie să se poată concentra asupra unei game limitate de produse

Pentru a se impune, o ţară mică trebuie să se poată concentra asupra unei game limitate de produse, garantând o mai mare calitate de fabricaţie. Este adevărat că din punct de vedere economic suntem puternic dependenţi de un mic număr de sectoare care exportă. Produsele care provin din fabricarea automobilelor (inclusiv componente), de produse electronice destinate marelui public şi de construcţii mecanice reprezintă doar 22 respectiv 21 şi 10 % din toate exporturile noastre.

Suntem capabili să producem masiv produse de calitate la preţuri rezonabile doar datorită specializării, şi tot datorită acesteia ne-am impus pe pieţele europene şi chiar în Rusia şi China.

Mai multe produse făcute acasă

Însă anumite întrebări presante continuă să ne frământe: cum rămâne cu Detroit? Cum rămâne cu uzinele noastre de armament de după 1989? Nu suntem oare condamnaţi la o repetare a scenariului? Pentru a răspunde, să nu uităm că automobilul, de exemplu, este o

structură extrem de complexă, care se compune dintr-o mulţime de piese (motoare, roţi, parbrize, sau chiar logiciale de comandă electronică şi ghidare prin satelit).

Pe timpul lui Henry Ford o uzină putea întreprinde internalizarea unei mari părţi din componentele sale automobile. Astăzi, în jurul uzinelor de asamblare gravitează o mulţime de furnizori, în spatele cărora se află alţi prestatori externi de servicii.

În momentul în care, cu 20 de ani în urmă, întreprinderea Volkswagen s-a implantat pe teritoriul slovac, ea trebuia să importe 90% din componente. Astăzi, importurile de componente din industria slovacă reprezintă în continuare 60 % din costul total al produsului final. Un lucru important, aici, este că este că procentul de importuri diminuează, în timp ce numărul de componente şi de piese detaşate fabricate în Slovacia creşte. Este, incontestabil, o foarte bună veste pentru Slovacia. Căci cu cât vom fi capabili să producem mai multe componente şi piese detaşate cu atât vom avea mai puţini şomeri.

Ceea ce este însă şi mai important este că diferitele sectoare industriale (automobile, electronică, siderurgie, industria produselor din plastic, etc.), formează o reţea de cooperare din ce în ce mai densă, semănând cu o înlănţuire stufoasă de rădăcini.

Scenariul american, un avertisment

Este extrem de dificil pentru întreprinderile slovace să penetreze reţeaua client-furnizor a acestora.

Dar situaţia industriei noastre este departe de a fi ideală. Dacă ar trebui să ne bucurăm de constanta creştere a numărului de furnizori ai constructorilor de automobile şi a fabricanţilor de piese electronice implantaţi în Slovacia, ei sunt în majoritate parteneri străini tradiţionali ai unor societăţi internaţionale. Este extrem de dificil pentru întreprinderile slovace să penetreze reţeaua client-furnizor a acestora. Iar furnizorii străini nu fac la noi decât să producă.

Designul, serviciile financiare, cercetarea şi dezvoltarea, domenii de activitate preţioase şi rentabile, nu sunt externalizate. Noi nu avem ce să le oferim în acest domeniu. Aceasta va fi cea mai mare încercare pentru noi în viitorii zece ani. Căci cei care prezic faptul că automobilul şi uzinele de televizoare vor pleca într-o bună zi nu se înşeală foarte mult. Mai ales activităţile "primare economic", cum ar fi simpla asamblare, cu foarte puţină valoare adăugată.

Fiind o piaţă interesantă, mână de lucru ieftină, rămânem în continuare competitivi. Însă românii şi ucrainienii, de exemplu, sunt şi mai competitivi, şi ne vor fura într-o bună zi acest tip de activitate. Nu putem fi deci decât foarte fericiţi dacă am reuşi să punem pe roate o producţie de componente de automobile şi televizoare cu o foarte mare valoare adăugată. Asta înseamnă că destinul oraşului Detroit şi propria noastră istorie vor fi acţionat ca avertismente şi că am fost apţi să înţelegem ceea ce era de înţeles.