Acestea sunt, din păcate, scene aproape zilnice în viaţa politică în Europa. Politicieni de vârf, uneori de la cel mai înalt nivel al statului, sunt acuzaţi pentru corupţie, nerespectarea eticii sau finanţare ilegală a partidului lor. La mai puţin de zece luni de alegerile europene, care vor avea loc pe 25 mai 2014 în Franţa, Italia şi Spania, aceste fapte alimentează neîncrederea opiniei faţă de politicieni şi ştirbesc democraţia.

În Italia, Curtea de Casaţie a confirmat definitiv joi, 1 august, pedepsirea lui Silvio Berlusconi la patru ani de închisoare pentru fraudă fiscală. Datorită unei amnistii votate în 2006, pedeapsa lui Il Cavaliere, care a fost de trei ori preşedinte al Consiliului [prim ministru], a fost redusă la un an iar vârsta lui înaintată, 76 de ani, îl va scuti de a ajunge în spatele gratiilor. Dar faptele care îi sunt reproşate – un sistem de facturi false prin intermediul unor companii paravan offshore în cumpărarea de drepturi de televiziune pentru imperiul său media, Mediaset – scot în evidenţă cât de gangrenat şi sleit de puteri a ajuns să fie sistemul politic italian.

În Spania, unde monarhia a fost subminată de scandaluri, primul ministru a trebuit să facă, joi 1 august, în faţa deputaţilor, mărturisiri umilitoare. Neconvingător, Mariano Rajoy a negat masiv acuzaţiile fostului trezorier al partidului său, Luis Bárcenas, închis de la sfârşitul lunii iunie pentru fraudă fiscală, în privinţa presupusei finanţări ilegale a Partidului Popular. Rajoy, care a admis o singură eroare, şi anume de a fi avut încredere în Bárcenas, a căutat să "stopeze erodarea imaginii Spaniei". Opoziţia socialistă a cerut demisia lui. Dar nici această opoziţie nu a fost niciodată în măsură să se reconstruiască după înfrângerea electorală din noiembrie 2011, care a dus la căderea partidului lui José Luis Rodriguez Zapatero.

Ocazii de aur pentru populişti

Nici Franţa nu oferă din păcate o imagine mai bună, cu o serie de cazuri care, în stiluri diferite şi la diverse niveluri afectează atât dreapta cât şi stânga. Un ministru al Republicii franceze, Jérôme Cahuzac l-a minţit luni în şir pe preşedintele republicii, dar şi opinia publică, cu privire la existenţa unui cont bancar în Elveţia. Mărturisirea sa, venită după demisie, a provocat un adevărat cutremur politic.

Altfel, Consiliul Constituţional a blocat conturile de campanie ale unui fost preşedinte al republicii, Nicolas Sarkozy, fiindcă acesta nu a respectat regulile jocului pe care ar fi trebuit, de fapt, ca preşedinte, să le protejeze. Cazurile se înmulţesc, la dreapta, afectând apropiaţii lui Sarkozy, şi la stânga, unde socialişti de vază sunt acuzaţi de corupţie. Aceste fapte au sporit neîncrederea opiniei publice, din ce în ce mai puternică potrivit sondajelor, aducând apă la moara Frontului Naţional.

Într-o Europă în criză, în care pesimismul câştigă teren zi de zi, Italia, Spania şi Franţa, ca să nu mai vorbim de cazul României şi Bulgariei , oferă imagini copleşitoare pentru aceste democraţii.

În mai, un sondaj Ipsos realizat pentru Publicis, condus pe lângă 6198 europeni, a scos la lumina zilei cifre alarmante. La întrebarea cine oferă soluţii constructive pentru criză, doar 21% au menţionat guvernul Franţei, 19% în Spania, 15% în Italia, faţă de 45% în Germania. Dacă acest climat politic deleter persistă, există motive întemeiate de a se teme că în mai 2014 vor câştiga puternic teren populismele.