Alegeți o limbă
Dezechilibrele comerciale şi monetare mondiale exacerbează tensiunile dintre principalele zone economice, ca şi între ţările din aceeaşi regiune. Ultimul G20 a subliniat obstacolele care apar în calea unei soluţii de cooperare. Desigur, este probabil că încleştarea SUA-China să se încheie cu un armistiţiu. Întrucât Wal-Mart are nevoie de uzinele din Shanghai tot atât cât Beijing are nevoie de Wall Street.
În faţa acestor târguieli, Europa se dovedeşte a fi neputincioasă, pasivă, marginalizată, divizată. În marea luptă monetară internaţională, euro serveşte drept o variabilă de ajustare. După criza grecească din Sud, zona este din nou sub tensiune, de data aceasta la Nord, cu Irlanda. Riscul unui posibil atac al pieţelor financiare împotriva uneia dintre marile economii ale Europei de Sud, sau chiar ale Franţei, se precizează. Mai ales că UE nu este în măsură să stabilească o adevărată politică de cooperare. Speranţa unei Europe unite lasă locul unei Europe multipolare.
Repoziționarea zonelor de influenţă
Rămas în afara monedei unice, polul britanic îşi păstrează libertatea de manevră. Marea Britanie se îndepărtează din ce în ce mai mult de continent. Declinul lirei sterline şi legăturile cu Commonwealth, cu Orientul Îndepărtat, îi vor permite să-şi stimuleze industria, sau chiar să joace rolul de platformă de lansare a ţărilor emergente din Europa.
În inima zonei euro, polul germanic ocupă un loc central, cu ochii ţintiţi spre Est. Vecinul nostru îşi regăseşte astfel zona sa istorică de influenţă. Ameninţarea sovietică şi Zidul Berlinului o împinseseră spre Vest. Germania se întoarce astăzi spre Est şi Orient.
O Germanie industrială care nu încetează să smulgă bucăţi din pieţele celorlalte ţări europene. O Germanie a cărei excedente se plătesc prin deficitele vecinilor săi. Ţările din Est îi sunt atelierele industriale, Rusia îi este rezervorul de materii prime şi energie, China şi Orientul Îndepărtat sunt clienţii bunurilor sale.
Europa de Sud este în derivă
La rândul ei, Europa de Sud este în derivă. Spania coboară în Infern după spargerea balonului imobiliar, în timp ce industria italiană este prinsă în menghină între izbiturile industriei germane şi concurenţa din partea ţărilor emergente. Mai rămâne economia subterană...
În ceea ce priveşte Franţa, ea duce lipsă de o strategie coerentă. Politica de austeritate subminează modelul economic bazat pe consum. La nivel industrial, Hexagonul a pierdut, în faţa ţărilor emergente, produsele de consum. Bunurile de echipament suferă de atacurile repetate ale industriei germane. Ca atare, pierderea contractului Eurostar de către Alstom în favoarea lui Siemens este mai mult decât un simbol. În realitate, problema Franţei este mai mult Germania decât China.
O lipsă fatală de cooperare
Europa este prin urmare mai dezbinată ca niciodată. Deși moneda unică a dat speranţa unei convergenţe economice, la final s-a impus divergenţa. Fiecare ţară s-a specializat. Această evoluţie era previzibilă. Era suficient să se ia în considerare teoria avantajelor comparative.
Specializarea ţărilor pare normală în cadrul unei uniuni monetare. Dar promotorii monedei unice nu prevăzuseră lipsa de cooperare, oportunismul strategiilor, fragilitatea solidarităţii. Până la urmă, de la lansarea monedei euro, interesele naţionale predomină.
Şi este prea târziu pentru a face cale întoarsă. Un deceniu de divergenţe fiscale, bugetare, sociale, salariale, industriale, în domeniul inovațiilor, au lăsat urme de neşters în fiecare dintre modelele economice.
Eșecul SME pe cale să se repete
Respingerea federalismului slăbeşte din ce în ce mai mult uniunea monetară. Ţările din sudul Europei - şi Franţa - se confruntă cu problema dramatică a unei supraevaluări a monedei europene. Şi nu numai în faţa ţărilor emergente! Mai multe ţări au o problemă gravă de competitivitate faţă de Germania.
Dacă ne uităm mai atent, multe dintre mecanismele care au provocat spargerea sistemului monetar european (SME) în anii 1992-1993 sunt pe cale să se repete. Sub atacurile pieţelor, Italia şi Spania devalorizaseră moneda, lira fusese expulzată din SME. În câteva luni, toate parităţile fuseseră reamenajate. Marca germană a fost şi ea implicit re-evaluată.
Desigur, contextul este diferit. Lira şi-a păstrat libertatea. Cu moneda euro, capacitatea de rezistenţă este mai puternică. Dar nicio devalorizare, sau orice alt mecanism, nu permite ţărilor slăbite să-şi regăsească rapid echilibrul şi competitivitatea. În mod similar, nimic nu constrânge Germania să re-evalueze. Ceea ce este pentru ea ... o oportunitate fantastică.
