Mi-ar fi plăcut foarte mult să aud o reacţie diferită faţă de coloniştii evrei, criticaţi foarte mult în Europa. Pe de o parte, într-adevăr ei sunt extrem de religioşi, având credinţa că trebuie să fie foarte ataşaţi de teritoriile sfinte din Iudeea şi Samaria [actuala Cisiordanie]. De asemenea, au o atitudine militantă, care nu contribuie niciodată la relaţii amiabile. Din raţiuni ideologice, coloniştii tind să aibă familii mari.

Pe de altă parte, după orice standarde umane, realizările lor, inclusiv cele economice, sunt considerabile, chiar dacă nu se bucură de prea multă simpatie în propria ţară. În opinia multor israelieni, coloniştii provoacă foarte probleme, din cauza zelului religios şi privilegiilor de care beneficiază. Coincidenţa face ca în colonii să locuiască şi numeroşi imigranţi evrei “obişnuiţi”, atraşi de preţurile mai mici ale caselor.

O nouă realitate pe teren

Coloniştii au devenit, prin comportamentul lor excentric, un ţap ispăşitor facil

În Europa, politica israeliană privind coloniile este considerată cel mai mare obstacol în calea păcii în regiunea Orientului Mijlociu. Coloniştii au devenit, prin comportamentul lor excentric, un ţap ispăşitor facil. Cu toate acestea, nici înainte de anul 1967 şi de crearea unor zone aflate sub ocupaţie israeliană populate de colonişti evrei, nu era pace în Ţara Sfântă. Cu siguranţă, nu exista niciun stat palestinian pe teritoriul arab. Acum, când asistăm la degenerarea Primăverii Arabe şi la războiul civil din Siria, nicio persoană cu mintea întreagă nu poate pretinde că politica israeliană privind colonizarea reprezintă cea mai mare problemă cu care se confruntă Orientul Mijlociu.

Un lucru este sigur: cu cât durează mai mult ocupaţia israeliană din Cisiordania, cu atât le va fi mai greu palestinienilor să îşi creeze propriul stat. Această situaţie generează o nouă realitate pe teren. Cu toate acestea, parţial, este şi vina palestinienilor, pentru că ei au respins propunerile unor schimburi de teritorii, continuând să ceară bucata lor de carne. Cu alte cuvinte, un sistem de repatriere a milioane de “refugiaţi” (inclusiv cei 600 000 de palestinieni care au părăsit teritoriul alocat Israelului de Organizaţia Naţiunilor Unite) şi Ierusalimul de Est drept capitală a viitorului stat palestinian. Aceste revendicări intră în contradicţie cu realităţile istorice şi politice.

Numeroase noi războaie după 1967

De ce ar accepta Israelul o revenire la frontierele din 1967, care nu au adus pacea nici măcar atunci? În 2005, când Israelul condus de premierul Ariel Sharon a decis retragerea din Fâşia Gaza, inclusiv a coloniilor, statul evreu a ajuns să fie atacat cu rachete de Administraţia condusă de mişcarea fundamentalistă Hamas (situaţie care divizează inclusiv tabăra palestiniană). Aceste lucruri pur şi simplu nu pot fi ascunse sub masa negocierilor. Cu toate acestea, Europa pare să fie obsedată de zelul religios lipsit de compromisuri al coloniştilor evrei.

Este clar că interpretările iudaice şi creştine despre Israelul biblic [predominante în Olanda] generează complicaţii, mai ales în privinţa relaţiilor cu lumea musulmană. Cei care nu au credinţă tind să nu se gândească la aceste lucruri, dar această atitudine echivalează cu ignorarea unei “realităţi” esenţiale din Ţara Sfântă. Oricine doreşte să obţină pacea în Orientul Mijlociu trebuie să se plieze în totalitate punctelor de vedere ale părţilor. Oricât de bizar ar părea, mulţi din Europa cred că este absolut normal că oraşul sfânt Mecca este accesibil doar musulmanilor, deşi, în acelaşi timp, cer un plan internaţional pentru divizarea Ierusalimului.

Cu toate acestea, este clar că o astfel de abordare doar va genera noi probleme şi că este mai bine ca oraşul să fie sub control israelian. Pentru că toată lumea ştie acest lucru (dar evită să îl spună cu voce tare), coloniile evreieşti sunt considerate principalul obstacol în calea păcii. Ca şi cum pacea cu lumea musulmană ar fi dobândită imediat dacă s-ar renunţa la colonii. Ca şi cum palestinienii ar fi atunci capabili să se autoguverneze, fără Hamas şi fără brigăzile sinucigaşe. Ca şi cum evreii (şi creştinii) nu au niciun interes în Cisiordania (pentru europenii moderni, acesta este un teritoriu musulman), deşi acolo sunt locurile lor sfinte.

Evacuări sistematice

Oare construirea de case este mai gravă decât atacurile cu rachete?

Pe de altă parte, din partea Israelului se aşteaptă să revină la frontierele din 1967. Ca şi cum numeroasele conflicte militare care au avut loc între timp în Orientul Mijlociu nu ar fi existat. Oare Israelul nu cumva ar trebui să readucă teritoriile ocupate la nivelul de dezvoltare de atunci? Oare palestinienilor nu le-ar fi fost mai bine atunci, deşi, între timp, în loc de a suferi genocid, au avut o creştere intensă a populaţiei? Oare construirea de case este mai gravă decât atacurile cu rachete?

Şi lumea s-a schimbat dramatic din 1967 până acum. Pe parcursul întregului secolul 20, evreii şi creştinii au fost evacuaţi sistematic din lumea musulmană, aşa cum s-a întâmplat de altfel după declinul Imperiului Otoman. Totuşi, acestea sunt evoluţii în faţa cărora noi, modernii lipsiţi de credinţă, preferăm să închidem ochii, de dragul păcii şi liniştii interioare sau poate pentru că nu cunoaştem şi ignorăm cât de complicat este de fapt Orientul Mijlociu.

Poate că a venit vremea pentru “O nouă voce europeană”, una care să abordeze dilemele de securitate ale Israelului şi şansele de supravieţuire pe care le au, spre exemplu, creştinii expuşi ameninţărilor în Orientul Mijlociu. Trebuie să ne amintim că, până nu demult, musulmanii nu erau singurii care numeau aceste teritorii casa lor.