Nu s-ar fi ajuns la această situaţie extrem de neplăcută dacă imigranţii pakistanezi, care solicitaseră azil în Austria, ar fi păstrat tăcerea. Dar, gândindu-se că sunt într-un stat democratic, au decis să ceară în mod public un tratament decent. În loc să aştepte ani întregi, pasivi, în tabăra de refugiaţi supraaglomerată din Traiskirchen, în apropiere de Viena, şi să muncească în mod ilegal, imigranţii au organizat un miting de protest în noiembrie 2012, denunţând condiţiile în care erau ţinuţi. Poliţia a început imediat să îi urmărească, astfel că s-au adăpostit în incinta unei biserici, până li s-a oferit cazare temporară la Mânăstirea Servite. Dar autorităţile nu au uitat: duminică, 4 august, opt dintre pakistanezii implicaţi în incidente au fost arestaţi şi deportaţi imediat.

Autorităţile avertizează că nimic nu poate bloca efectuarea deportărilor

Activiştii austrieci care, împreună cu Biserica Romano-Catolică, susţin refugiaţii pakistanezi au încercat în nenumărate moduri să împiedice deportarea acestora. Un activist a cumpărat un bilet în acelaşi avion cu care era deportat un pakistanez şi a încercat să blocheze decolarea, dar a fost imobilizat de poliţie. Mai rău, acum poliţia a început să ia măsuri împotriva activiştilor. Trei persoane au fost arestate săptămâna trecută sub acuzaţia de trafic de persoane, iar poliţia a percheziţionat mânăstirea. Autorităţile avertizează că nimic nu poate bloca efectuarea deportărilor.

Sentimentul neputinţei

Pentru ei, deportarea înseamnă condamnarea la moarte: dacă nu de către serviciile de securitate, atunci, de către talibani

Nu aş scrie în mod detaliat despre acest subiect dacă nu i-aş fi cunoscut personal pe refugiaţii de la mânăstirea din Viena. Am petrecut câteva ore cu ei în aprilie. În ochii lor se citea teamă şi un sentiment de neputinţă. Cei mai mulţi dintre ei au fost activişti pentru drepturile omului în Pakistan şi au fost nevoiţi să fugă. Pentru ei, deportarea înseamnă condamnarea la moarte: dacă nu de către serviciile de securitate, atunci, de către talibani.

Solicitanţii de azil nu pot înţelege de ce Guvernul austriac consideră că Pakistanul este o oază a democraţiei. Chiar şi Ministerul austriac de Externe, au argumentat ei, a emis avertismente, recomandându-le turiştilor austrieci să evite Pakistanul. În acest context, oare de ce, când este vorba de refugiaţi, autorităţile susţin că aceştia nu sunt în pericol şi sunt pregătite să îi repatrieze?

Austria este, fără îndoială, un stat de drept, cu reglementări privind tratamentul aplicat imigranţilor. De asemenea, este adevărat că mulţi asiatici şi africani vin în Europa din raţiuni pur economice, pretinzând că sunt vizaţi de acţiuni de persecutare religioasă sau politică.

O ţară mică precum Austria nu îi poate primi pe toţi. Totuşi, legea nu trebuie aplicată în masă. Fiecare caz individual trebuie analizat separat. Refugiaţii nu sunt animale. În plus, se ştie de ani de zile că în taberele de refugiaţi din Austria condiţiile sunt scandaloase.

Condiţii teribile

Însă Guvernului de la Viena nu i-a păsat niciodată ce spun criticii, iar acum a fost aleasă cea mai proastă modalitate de gestionare a problemei refugiaţilor. Deportările pakistanezilor au început cu puţin timp înaintea campaniei electorale şi exact în momentul în care principalul lor susţinător, cardinalul Christoph Schönborn, Arhiepiscopul de Viena, este plecat în străinătate şi nu poate interveni. În acest context, nu sunt surprinzătoare acuzaţiile că alianţa formată din Partidul Social-Democrat şi Partidul Popular Austriac (SPÖ/ÖVP) se foloseşte de această situaţie pentru a câştiga capital politic recurgând la măsuri populiste.

Dar nu doar în Austria refugiaţii trăiesc în condiţii teribile. În Grecia, poliţia de frontieră îi tratează extrem de abuziv. Despre italieni se ştie că au trimis în secret imigranţi africani în Germania. În Marea Britanie, o recentă campanie guvernamentală avertizează imigranţii că, dacă nu pleacă singuri, riscă să ajungă la închisoare. În Polonia, după cum a prezentat de curând Televiziunea publică, centrele pentru refugiaţi sunt similare şi funcţionează precum închisorile normale.

Într-un discurs rostit în urmă cu o lună pe insula italiană Lampedusa, unde mii de imigranţi africani veniţi pe cale maritimă sunt cazaţi în mod provizoriu, Papa Francisc declaravrea să îi convingă pe catolici să îşi schimbe atitudinea faţă de tragedia imigranţilor, pentru a fi consideraţi persoane aflate în nevoie. Oare cât timp va dura până ce Europa va acorda atenţie îndemnului papal?

Citiţi articolele precedente:

Durerea de cap a Maltei din cauza imigranţilor

Problemele integrării, modelul suedez

Londra trânteşte uşa în nas lumii