Joi, Parlamentul britanic a avut luxul de a dezbate pe larg calitatea dovezilor privind presupusa utilizare de arme chimice şi legalitatea unei reacţii în forţă. A fost mai bine că a existat această dezbatere, pentru că nu trebuie să se ajungă cu uşurinţă la o intervenţie militară.

Însă rezultatul votului a fost un dezastru. A fost un dezastru pentru primul-ministru, care şi-a evaluat greşit propriul partid. A fost un dezastru pentru ţară, care a întors spatele tradiţiei de a lua atitudine faţă de tiranie. A fost un dezastru pentru alianţa occidentală, divizată de eşecul Marii Britanii de a fi alături de aliaţi. Şi, cel mai important, a fost un dezastru pentru poporul sirian, care ştie că are mai puţini prieteni pe care se poate baza la nevoie.

Credibilitatea Statelor Unite e în joc

Singura umbră de mulţumire este că votul britanic nu va bloca întreaga intervenţie occidentală

Singura umbră de mulţumire este că votul britanic nu va bloca întreaga intervenţie occidentală. Adevărul pe care puţini erau pregătiţi să îl accepte este că niciun vot din Camera Comunelor nu poate stabili momentul în care este înlăturat sau dacă este înlăturat regimul preşedintelui [Bashar] al-Assad sau încetarea suferinţei poporului sirian. Singurul guvern occidental care are un rol potenţial decisiv în această criză este cel al Statelor Unite.

În momentul începerii revoltelor împotriva lui Bashar al-Assad, era posibil să se argumenteze că Statele Unite nu aveau niciun interes strategic important care să influenţeze rezultatul. Această situaţie s-a încheiat atunci când preşedintele Barack Obama a catalogat utilizarea armelor chimice drept o linie roşie care ar schimba calculele americane. Iar acea linie a fost încălcată de mai multe ori.

Iniţial, Barack Obama s-a folosit de situaţia informaţiilor eronate care au condus la intervenţia în Irak, în 2003, pentru a cere mai multă claritate şi mai mult timp. Acum ştie că pur şi simplu nu mai poate repeta această argumentaţie. Dacă Statele Unite nu vor avea o ripostă fermă faţă de masacrarea a peste 1 000 de civili, săptămâna trecută, în suburbia Ghouta, de la periferia Damascului, credibilitatea ţării, ca aliat al Israelului, Turciei, Iordaniei şi altor actori regionali esenţiali va fi afectată, posibil în mod iremediabil. Aceeaşi situaţie va fi valabilă şi în privinţa capacităţii Statelor Unite de a împiedica alte regimuri rebele să folosească sau să achiziţioneze arme chimice.

Atât la Washington, cât şi la Londra, politicienii din opoziţie sunt mai preocupaţi să mobilizeze nemulţumirea publică faţă de o intervenţie militară decât să prezinte un front unit. John Boehner, liderul republican din Camera Reprezentanţilor, l-a acuzat pe Barack Obama că nu a organizat consultări adecvate, cerând argumente detaliate pentru orice operaţiune militară.

Un moment crucial sumbru

Acest lucru este chiar mai puţin surprinzător în Statele Unite decât în Marea Britanie, date fiind costurile în materie de vieţi omeneşti, bani şi prestigiu ale operaţiunilor militare americane care au avut loc în ultimii 12 ani în Asia Centrală şi Orientul Mijlociu. Într-adevăr, ar fi bizar ca majorităţile din oricare ţară să susţină implicarea într-un nou conflict armat în această regiune atât de rapid după retragerea trupelor din Irak. Însă această situaţie nu face ca analogiile cu Irakul să fie corecte şi nici intervenţia în Siria greşită.

Dovezile despre implicarea regimului sirian în atacurile din suburbia Ghouta par clare

Merită să reamintim că, în momentul în care Statele Unite şi aliaţii lor au invadat Irakul, regimul Saddam Hussein nu mai folosise de mulţi ani arme chimice, iar informaţiile despre arsenalul neconvenţional nu au fost demonstrate. Contrastul faţă de situaţia din Siria, unde au fost utilizate de curând gaze neurotoxice, este puternic. Dovezile despre implicarea regimului sirian în atacurile din suburbia Ghouta par clare.

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki Moon, i-a cerut preşedintelui Obama să permită inspectorilor ONU să efectueze verificări înainte de a lua o decizie privind intervenţia militară. A procedat în acest fel nu pentru că este convins că inspectorii ar putea descoperi noi dovezi care să modifice sau să diminueze culpabilitatea, ci în scopul de a obţine timp pentru a “oferi o şansă păcii”. Pentru a oferi cu orice preţ o şansă păcii, dar iniţiativele diplomatice în Siria au eşuat lamentabil.

Raidurile aeriene pentru a împiedica regimul Bashar al-Assad să mai utilizeze arme chimice şi pentru a-i limita abilitatea mobilizării acestui tip de armament nu ar bloca eforturile diplomatice. Cel mult, ar forţa regimul sirian să treacă la negocieri. Există multe scenarii dezastruoase, inclusiv o ripostă a Iranului împotriva Israelului, dar cel mai rău lucru în acest moment crucial sumbru este ca Statele Unite să transmită mesajul clar că avertismentele nu înseamnă nimic.