"Grecia nu ar fi trebuit niciodată să fie admisă în zona euro". La mai puţin de trei săptămâni înainte de alegerile din 22 septembrie, Angela Merkel a scos artileria grea pe 28 august. Cancelarul german are totuşi toate şansele să fie realeasă. Formaţiunea ei, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), este prognosticată cu 39-42% din voturi, faţă de 22-25% pentru Partidul Social Democrat (SPD), al rivalului ei, Peer Steinbrück. Unele sondaje prevăd chiar un scor cumulat de 47% laolaltă cu partenerul său actual, Partidul Liberal (FDP), care ar permite coaliţiei să guverneze împreună timp de încă patru ani. În realitate, declaraţiile tăioase ale candidatei CDU trădează o nervozitate nemaiîntâlnită în campania electorală germană, care până acum se distingea doar prin monotonie.

Prin stigmatizarea Greciei, favorita alegerilor îl atacă pe fostul cancelar SPD, Gerhard Schröder, pe care îl acuză de a fi introdus Atena în zona euro, în 2001. Întrucât, aşa cum a reamintit aceasta cu ocazia duelului televizat de duminică seara, SPD a sprijinit în faţa Parlamentului toate planurile de ajutorare a Greciei. Dar de fapt inamicul Angelei Merkel nu este nimeni altul decât noul partid eurosceptic, Alternativa pentru Germania (AfD).

Potenţial subestimat

Creditată cu 3% în sondajele de opinie, formaţiunea fondată în primăvară reprezintă una dintre cele mai mari necunoscute ale alegerilor din 22 septembrie. Ori, de când ministrul de finanţe, Wolfgang Schäuble, a redeschis dezbaterea cu privire la Grecia, declarând la sfârşitul lunii august că "va fi nevoie de încă un plan de ajutor" pentru ţara aflată în criză, noul partid beneficiază de un context nesperat pentru a-şi promova proiectul său de căpătâi: frângerea zonei euro între Nord şi Sud.

Cu jumătate de gură, institutele de sondaje au început să recunoască faptul că AfD ar putea depăşi nivelul preconizat în prezent în sondaje

Cu jumătate de gură, institutele de sondaje au început să recunoască faptul că AfD ar putea depăşi nivelul preconizat în prezent în sondaje. Allensbach estimează că 8% din electorat nu exclude eventualitatea de a vota pentru acest partid condus de un profesor de economie. "Electoratul potenţial al AfD este subestimat”, afirmă la rândul ei Bettina Munimus, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Kassel. ”Acest partid este ca un pământ primitor pentru alegătorii conservatori dezamăgiţi de CDU şi de politica sa europeană".

Un element-cheie îi susţine afirmaţia: demografia. Din aproape 62 de milioane de persoane cu drept de vot, o treime, fie peste 20 de milioane, sunt pensionari. Potrivit Fundaţiei pentru Economia de Piaţă, "alegerile 2013 ar trebui să fie ultimele, pentru mai multe decenii, în care majoritatea alegătorilor va avea sub 55 de ani".

Păr cărunt

Odată cu îmbătrânirea galopantă a populaţiei germane, "democraţia de pensionari" evocată în 2008 de către fostul preşedinte al republicii, Roman Herzog, nu mai este un mit, ci o realitate. Dacă din ce în ce mai mulţi pensionari suferă în urma unor condiţii de viaţă mai grele, alegătorul tradiţional tip al CDU-ului este mai puţin afectat de situaţie. Acesta a muncit din greu până la pensionare şi a cunoscut cei Treizeci de Ani Glorioşi, anii de prosperitate din perioada postbelică, cu o marcă puternică. Pensionarul de dreapta, cititor al Frankfurter Allgemeine Zeitung sau al Die Welt, va fi mai sensibil la subiectele vânturate de AfD, care găsesc ecou în aceste ziare. Şi anume că criza monezii euro şi salvarea unor ţări precum Grecia reprezintă pentru el un dublu pericol: pericol pentru economiile lui erodate de ratele scăzute ale dobânzilor şi un pericol pentru finanţele publice, care îi achită pensia dar care vor trebui de asemenea să plătească facturile planurilor de salvare ale ţărilor în criză.

AfD, ale cărui mitinguri de campanie sunt pline de capete cărunte, este un loc perfect de vărsare a păsurilor acestei populaţii de dreapta. Mai ales dacă aceasta este dezamăgită de virajul la stânga luat de către CDU sub preşedinţia Angelei Merkel. Abolirea serviciului militar, sfârşitul energiei nucleare, introducerea unui salariu minim, cum propune acum cancelarul: tot atâtea decizii sau proiecte care merg împotriva rădăcinilor catolice şi liberale ale partidului lui Konrad Adenauer.

Alegător cu două voci

A vota pentru noul partid este o modalitate pentru aceşti oameni de a-şi exprima protestul

AfD, care pledează de asemenea pentru o încadrare mai strictă a imigraţiei, se adresează în special celor cărora nu le mai convine noua linie, fără a închide totuşi uşa electoratului de stânga sau chiar de extremă stânga. "A vota pentru noul partid este o modalitate pentru aceşti oameni de a-şi exprima protestul", subliniază Bettina Munimus.

Sistemul electoral german favorizează de altfel un asemenea vot fiindcă alegătorul are două voturi: unul pentru candidatul circumscripţiei sale în Bundestag, celălalt pentru partid. În 2009, mulţi alegători conservatori şi-au dat primul lor vot candidatului CDU, dar al doilea vot liberalilor, protestând împotriva virajului Angelei Merkel spre stânga. FDP a putut astfel să înregistreze un record istoric, cu mai mult de 14% din voturi.

Şi dacă partidul eurosceptic depăşeşte pragul de 5% care să-i permită să intre în Bundestag – ceea ce ar fi o surpriză majoră – aceasta ar complica sarcina Angelei Merkel. Dacă nu poate să constituie o majoritate împreună cu FDP, cancelara va fi obligată să guverneze cu SPD într-o mare coaliţie, ca între 2005 şi 2009. Dar chiar dacă AfD adună între 3% şi 5% din voturi, CDU se va trezi confruntată cu o nouă concurenţă din dreapta, ceea ce riscă să aibă o influenţă deloc neglijabilă asupra politicii sale europene.