Pentru mine, forma moleculei de ADN este de o frumuseţe uimitoare. Imaginea celor două spirale care se înfăşoară una în jurul celeilalte, legăturile formate de perechile de baze, este aidoma descoperirii secretului vieţii. ADN-ul înseamnă genotipul nostru, genele noastre, şi aş vrea să abordez politica prin prisma acestei asocieri de idei.

Deşi este un fel de simplificare politică, mulţi dintre compatrioţii mei consideră că există o legătură de cauzalitate între evoluţia aproape incredibilă a ţării noastre către o mai mare prosperitate şi o mai bună calitate de viaţă în deceniile de după 1945, şi Partidul Muncitoresc norvegian [Det Norske Arbeiderparti – iniţial prescurtat DnA, astăzi AP]. Pentru multe generaţii de după război, ecuaţia DnA= DNA [ADN în norvegiană] nu părea deci deplasată. În cartea sa, Contre Le Vide Moral – Restaurons La Social-Démocratie [Împotriva vidului moral: Restaurarea Democraţiei Sociale, nu a fost tradusă în limba română), istoricul Tony Judt afirmă că niciodată nu s-au văzut progrese mai flagrante decât cele care au caracterizat perioada consensuală a democraţiei sociale.

Partid Muncitoresc / ADN

Puţini oameni ar mai asocia astăzi Partidul Muncitoresc şi ADN-ul. Se pare într-adevăr că A-ul care desemna Munca din sigla sa a fost înlocuită cu un B, ca în Bancă [DNB este o mare bancă norvegiană].

Eforturile colective pentru o distribuţie echitabilă a bogăţiilor au fost înlocuite cu o cursă individuală pentru câştig financiar

Odinioară, tendinţa era de a lua puţin de la bogaţi pentru a da la săraci. Acum, toată lumea trebuie să se îmbogăţească. Genotipul nostru moral s-a schimbat. Eforturile colective pentru o distribuţie echitabilă a bogăţiilor au fost înlocuite cu o cursă individuală pentru câştig financiar.

Această critică nu este îndreptată numai către Partidul Muncitoresc. Eforturile politice ale ţărilor nordice de după război aveau ceva admirabil, şi anume că încercau să găsească o alternativă pentru socialism şi capitalism, un fel de cale de mijloc. Astăzi, această căutare pare să fi fost abandonată. Mentalitatea DNB a câştigat.

Nu cu mult timp în urmă, ni se părea evident că activităţile fundamentale ale societăţii (educaţie, sănătate, îngrijire a persoanelor în vârstă, transporturi, cercetare, infrastructură) puteau fi menţinute cu alte stimulente decât câştigul financiar. Astăzi, aspectul comercial a răzbit şi în aceste domenii, cu ideea de a privatiza tot şi orice.

Şi astfel nu vedem că suntem pe cale de a ne delapida patrimoniul – credinţa în principiile morale de egalitate, justiţie, solidaritate – şi de a le înlocui cu singura noţiune de libertate. Şi din moment ce nu mai avem nici dezbatere ideologică, ci doar o politică-spectacol cu concurs al celei mai frumoase tarabe electorale, nu mai sunt mulţi oameni capabili să înţeleagă că este vorba despre două modele diferite de societăţi. Fiindcă mai multă libertate înseamnă întotdeauna mai puţină egalitate, o amplificare a diferenţelor dintre indivizi.

Norvegia SA

Dar ceea ce-mi lipseşte cel mai mult este posibilitatea de a combate dogma "mai multei creşteri economice". Ideea cum că creşterea poate continua la nesfârşire şi că cel mai important lucru pentru o naţiune este de a realiza un profit cât mai mare cu putinţă. Dintr-o societate, Norvegia s-a transformat în întreprindere: Norge AS [Norvegia SA].

Nonşalanţa de care dă dovadă actuala campanie faţă de politica internaţională sau de starea planetei este simptomatică

Şi vai ce bogaţi am ajuns! Bogaţi până la nesimţire. Restul lumii nu mai există. Nonşalanţa de care dă dovadă actuala campanie faţă de politica internaţională sau de starea planetei este simptomatică.

Ne arătăm dezaprobarea atunci când ne aflăm în ţări în care bogaţii şi-au construit enclave pentru a exclude alţi indivizi mai săraci. Dar nu vedem că este exact ceea ce facem şi noi. Întreaga Norvegie este pe cale să devină o astfel de enclavă; în curând nu ne va mai lipsi decât un zid înalt de-a lungul frontierei, presărat cu cioburi de sticlă.

Şi ceea ce ne-a făcut să fim atât de prosperi şi atât de răsfăţaţi este petrolul. Dar fericirea are nevoie să punem botniţă conştiinţei. Să zicem că încă mai trece faptul că ne îmbogăţeam mai mult în timpul războaielor sau că, precum scria Aftenposten, într-un editorial publicat în 3 august: "Adeseori, când lucrurile merg prost în lume, Norvegia o duce bine". Este însă cu mult mai greu să închidem ochii asupra daunelor cauzate atmosferei de producţia de petrol şi de gaze.

Economie vulnerabilă

Aproape în fiecare zi citim în presă că schimbările climatice necesită o nouă economie. Un lucru este sigur: Norvegia nu se va lupta pentru această cauză. O astfel de schimbare ar fi atât de nepopulară încât liderii noştri nici nu îndrăznesc să o propună.

Ei se mulţumesc deci cu măsuri simbolice şi cu o "taxă carbon" care nu reduce defel ritmul de extracţie. Desigur, politicienii vorbesc despre obligaţia lor de a face eforturi pentru stabilirea unei economii fără CO2, dar în culise ei depun eforturi mai ales pentru a găsi şi exploata ultimele zăcăminte de gaze naturale şi de petrol.

Iar majoritatea norvegienilor îi sprijină. Cine vrea cu adevărat o convenţie internaţională constrângătoare în privinţa climei, care ar înfrâna dezvoltarea producţiei de petrol norvegian? Cine vrea o evoluţie de natură să reducă preţul petrolului, provocând un declin al economiei norvegiene, la pachet cu o creştere a şomajului şi o scădere a prosperităţii?

Bogăţia noastră bazată pe petrol este extrem de vulnerabilă. Şi astfel noi încercăm să ascundem dilema morală pe care o implică. Deşi suntem conştienţi de impactul negativ al producţiei de hidrocarburi.

Nu ar trebui noi oare să concepem o politică care să promoveze o schimbare radicală a sistemului? De ce nu votăm cu toţii pentru candidaţi care să susţină această cauză?

Ei bine, deoarece vrem mereu mai mult. Fiindcă nu ADN-ul ne conduce ţara, ci, la figurat, DNB. Norvegia a devenit o bancă, ceea ce reprezintă de asemenea o problemă democratică.