“Noua artă de a trăi”…cu vedere la maşină. Detaliu din macheta de promovare a companiei imobiliare germane Karl-Linke-Höfe.

Aici, săracii rămân pe afară

Să locuieşti în spatele uşilor securizate, într-un spaţiu confortabil şi idealizat: această tendinţă venită din Africa sau America se dezvoltă în Europa, şi mai ales în Germania. Dar acest aspect nu este obligatoriu pe placul tuturor.

Publicat pe 1 decembrie 2010 la 12:16
Carloft  | “Noua artă de a trăi”…cu vedere la maşină. Detaliu din macheta de promovare a companiei imobiliare germane Karl-Linke-Höfe.

Rari sunt trecătorii care observă plăcuţa situată în spatele podului Glienicke, şi pe care se poate citi: "Aici, Germania şi Europa au trăit separat până în 10 noiembrie 1989, orele 18". Şaisprezece ore şi douăzeci şi unu de ani mai târziu, ne regăsim în faţa unei bariere electrice, la câteva sute de metri de această plăcuţă, în faţa numărului 74-77a de pe Berliner Strasse. Există, sigur, un interfon, dar nici un nume nu este trecut pe el.

Pe un buton este scris cuvântul: SUNĂ. Sunăm. O cameră de luat vederi se pune automat în mişcare şi se prezintă un gardian. Uşa se deschide cu un zgomot asurzitor imediat după ce ni se găseşte numele pe lista de vizitatori. Intrăm deci în Arkadien, prima comunitate închisă din Germania, închisoare aurită din Postdam, în cartierul Glienicker Horn.

În inima oraşului, dar la distanţă

La douzăeci şi unu de ani de la căderea zidului, în Germania se ridică din nou bariere. Acestea nu mai separă Estul de Vest, ci pe cei mai favorizaţi de cei mai puţin favorizaţi. De la Postdam la Berlin, trecând prin Frankfurt şi Leipzig, în cartierele supravegheate se instalează comunităţi cu uşile închise. Se trăieşte în inima oraşului rămânând în acelaşi timp izolat. Am văzut deja acest tip de rezidenţe cochete, înconjurate de garduri şi bariere, supravegheate 24 de ore din 24 de către detectoare de mişcare şi de gardieni, în Los Angeles, Sao Paolo sau Moscova. Astăzi tendinţa locuinţelor securizate debarcă şi în Germania.

Vapoarele particulare alunecă de-a lungul râului Havel, pe chei se plimbă o raţă cu puii ei, în timp ce un soare de toamnă îmbracă cu lumina sa roz castelul Babelsberg.

Newsletter în limba română

De pe terasa domiciliului său de 270 de metri pătraţi, Uwe Peter Braun rămâne iniţial tăcut. In faţa unui asemenea peisaj ştie că nu e nevoie de cuvinte. "Ceea ce lipseşte, eventual, sunt munţii", afirmă râzând acest întreprinzător. "Mergem adeseori la Meran [în Tirolul de Sud]. Vrem să fim siguri că totul este în ordine atunci când ne întoarcem", adaugă soţia sa, Andrea.

La familia Braun găsim pe pereţi desene semnate de Picasso şi în salon un birou din anul 1743. "Mă aşez adeseori aici pentru a asculta muzică clasică şi a reflecta la noi brevete", explică Uwe Peter, responsabil, alături de soţia sa, al unei societăţi de reţele de inovaţii. Noaptea, luminiţele roşii ale detectoarelor de mişcare şi ale camerelor de luat vederi cu infraroşii sunt o sursă de reconfort. "În America latină şi în Statele Unite, rezidenţele supravegheate fac de mult timp parte din peisaj. Şi la noi sărăcia progresează, insecuritatea creşte, şi de aceea este important să ne protejăm", explică Uwe Peter Braun. Această protecţie îl costă scump pe Braun, 1300 de euro în fiecare lună. "Am trăit cândva mai ieftin", glumeşte Braun, dar nu e nici o problemă.

Tot mai multe reşedinţe închise

Profesorul Georg Glasze studiază fenomenul rezidenţelor supravegheate în lume. Acest cercetător al institutului geografic din Erlangen a observat în acelaşi timp şi o puternică creştere a numărului de rezidenţe închise şi aflate sub video-supraveghere şi în Polonia, mai ales la Varşovia, unde blocurile se află chiar în vecinătatea comunităţilor închise. Rezidenţele supravegheate fragmentează oraşele, aruncând la periferie categoriile sărace ale populaţiei, explică Glasze.

Dar în anumite cartiere, straturile sărace ale populaţiei preferă să rămână între ele. Achim Anscheidt a cugetat de două ori înainte să accepte să se deschidă unui ziarist. Suntem într-o sâmbătă în care el discută cu soţia şi cu un arhitect despre tipul de faianţă pe care o să-l pună în baia loftului lor. Această clădire nouă, cu ferestre imense, a fost botezată Carloft.

S-a aflat pe prima pagină a ziarelor şi a demonstrat că nu toată lumea este binevenită în cartierul berlinez Kreuzberg. Pe Reichenberger Strasse, aerul este încărcat cu emanaţii de carbon. Aici, nu toţi locatarii beneficiază de încălzire centrală. La capătul străzii se află o bibliotecă anti-fascistă şi mai multe banderole ataşate de faţada unei clădiri denunţă creşterea preţului la chirii.

“Bine aţi venit în Oraşulgraşilorbogaţi'”

Carloft nu trece deci neobservat în această zonă. Cei care îl locuiesc nu sunt îngrijoraţi de creşterea chiriilor şi nici măcar de lipsa de locuri de parking în cartier. Le este de ajuns să intre cu tot cu maşină într-un lift care are ieşire spre stradă şi să apese pe un buton pentru a ajunge în câteva secunde la etajul unde se află apartamentul lor, şi a se gara la doi paşi de propriul lor salon. Părerile despre aceste maşini pe balcon sunt împărţite: unora le place.

Însă un lucru este sigur şi Achim Anscheidt îl exprimă: "Este surprinzător să vezi cu câtă intoleranţă a primit acest concept cartierul aşa-zis deschis Kreuzberg". Atunci când proprietarii au dorit să sărbătorească sfârşitul lucrărilor, pe faţada lor albă s-au spart tuburi de vopsea, au fost incendiate gunoaie şi manifestanţii au invitat "aceste canalii de parveniţi" să se care de acolo. "Este o dezbatere fără sfârşit în Germania. De îndată ce pronunţăm cuvântul 'gardian' suntem catalogaţi ca fiind un imobil elitist. Este tipic german".

Poate că este doar tipic berlinez. În cartierul Friedrichshain, alte noi forme de habitat au înregistrat aceeaşi opoziţie. Au trecut deja 2 ani de când 60 de familii locuiesc în rezidenţe particulare din cartierul Prenzlauer Garten, în apropiere de Volkspark Friedrichshain. Dacă există cu adevărat un gard electric, locuitorii au decis rapid să lase deschisă bariera şi să nu angajeze nici un gardian.

Şi totuşi, "ni se întâmplă să ne trezim dimineaţa în faţa unor graffiti gen 'fuck yuppies' sau 'bine aţi venit în Oraşulgraşilorbogaţi'", explică o tânără mamă originară din München. Acolo, spune ea, "nu am fost niciodată confruntată cu o asemenea intoleranţă".

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect