Știri Uniunea Europeană

O putere atonică

Că vine vorba de exprimarea unei poziţii comune în privinţa conflictului sirian sau de apărarea cuceririlor sale în domeniul noilor tehnologii, Europa pare incapabilă să mai răspundă provocărilor pe care i le prezintă lumea. Va mai fi ea vreodată în stare să iasă din această inerţie?

Publicat pe 9 septembrie 2013 la 15:44

Europenii au avut nevoie de şaptesprezece zile pentru a se exprima la unison cu privire la masacrul cu arme chimice din 21 august. Şi chiar şi atunci, ei nu s-au exprimat decât abia după intervenţia americanului John Kerry. Umilitor!
În acelaşi timp, Europa, locul de naştere al tehnologiei GSM care a dominat sectorul telefoniei mobile la nivel mondial, asistă la înghiţirea ultimului mare producător european de smartphone-uri, Nokia, de către americanul Microsoft.
Vechiul continent a pierdut bătălia inovării nu numai împotriva Statelor Unite, dar şi a noilor actori precum Coreea de Sud şi China. Europa este oare condamnată să fie doar o piaţă vastă de consumatori, după ce a visat să fie una dintre puterile care plăsmuiesc lumea de mâine?
Toată lumea cunoaşte formula atribuită lui Henry Kissinger: "Europa? Care-i numărul ei de telefon?" Criza siriană arată că gluma este încă de actualitate, în ciuda ambiţiei europenilor de a-şi înzestra Uniunea cu o "politică externă şi de securitate comună". [[De la masacrul cu arme chimice din estul Damascului, cei 28 nu au mai reuşit să se exprime cu o singură voce de-a lungul acestei crize cu peripeţii]]. Franţa şi Marea Britanie au luat poziţii agresive (până la votul Camerei Comunelor, care l-a forţat pe David Cameron să se retragă din proiectul de lovituri militare, fără să reuşească să urnească şi celelalte 26 de ţări.
În asemenea măsură încât, atunci când a ajuns la summitul G20 de la Sankt Petersburg, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a cărui existenţă este adeseori uitată, a început... prin a-şi exprima desolidarizarea faţă de poziţia franceză, rămasă aşadar foarte izolată.
Va fi fost nevoie de reuniunea celor 28 de miniştri de Externe la Vilnius, după summitul G20, la care a participat secretarul de stat american John Kerry, pentru ca într-un final Catherine Ashton, şefa diplomaţiei europene, a cărei existenţă este de asemenea mai tot timpul uitată, să exprime o poziţie fermă pe principii, condamnând folosirea de arme chimice.
Desigur, această situaţie este în parte rezultatul unei anumite inacţiuni din partea diplomaţiei franceze, care nu a încercat cu adevărat să mobilizeze restul europenilor, dar şi a faptului că Germania este în plină campanie electorală, ceea ce explică de ce i-a trebuit atâta timp pentru a lua o poziţie clară.
Dar este mai ales vina atoniei permanente a Europei, chiar şi dinainte de ultima criză siriană. Crearea unui aparat diplomatic european în cadrul noilor instituţii, condus de diplomatul francez Pierre Vimont, de altfel foarte calificat, nu a fost suficientă pentru a trezi la viaţă un animal politic fosilizat cu mult înainte de a-şi dovedi folosinţa.

Naufragiu îngrijorător

Una dintre veştile majore ale acestui sfârşit de vară este că Microsoft a înghiţit ramura de telefonie mobilă a finlandezului Nokia, ultimul mare producător de telefoane mobile din Europa. După francezul Alcatel, germanul Siemens şi suedezul Ericsson, care au aruncat prosopul unul după altul, acum şi Nokia trece sub steagul american, după ce a domnit mai mulţi ani peste lumea telecomunicaţiilor. În câţiva ani, peisajul telefoniei mobile a fost transfigurat, fără ca europenii să înţeleagă ce li se întâmplă.
Acolo unde europenii, cu standardul lor GSM de a doua generaţie, controlau 80% din piaţa mondială, apariţia smartphone-urilor a schimbat regulile jocului. [[Regii sectorului se numesc acum Samsung, Apple, Google]], şi treptat branduri chinezeşti precum Huawei, ZTE sau Xiaomi, ori taiwaneze, precum HTC. Statele Unite ale Americii, Coreea de Sud şi China: acest trio fruntaş a împins pe tuşă europenii într-un domeniu-cheie al inovării tehnologice. Europenii mai sunt încă prezenţi în echipamentele de reţea (Alcatel, Siemens, Ericsson, Nokia...) şi pieţele zumzăie cu zvonuri de fuziuni între companii cu o sănătate cam şubredă.
Naufragiul este îngrijorător pentru capacitatea Europei de a rămâne un tărâm de inovare şi de creativitate tehnologică, dincolo de Airbus şi cele câteva prea rare reuşite. Şi nu numai o mare piaţă captivă şi dependentă de consumatori de aparate concepute şi fabricate de alţii.
Europa se poate ea deştepta, sau este condamnată să rămână doar o mare piaţă, aşa cum doreau cei care, precum britanicii, nu s-au alăturat niciodată proiectului de uniune politică ce a înflăcărat atâţia europeni de o jumătate de secol încoace?

Apatie şi recul naţional

Criza financiară din ultimii ani a subminat solidaritatea şi voinţa politică comună a celor 28 de ţări (Croaţia s-a alăturat celor 27 pe 1 iulie), cedând treptat locul apatiei - în cel mai bun caz -, şi în cel mai rău caz populismului şi închiderii în sine la nivel naţional.
Dacă liderii europeni au reuşit să evite dezastrul în toiul vijeliei zonei euro, nu au adus în schimb popoarelor lor dovada pertinenţei proiectului european. Dimpotrivă, acesta trebuie să facă faţă unui scepticism şi unei respingeri crescânde în lipsa unor motive reale de a crede.
[[Garanţia de pace, care a fost motorul părinţilor fondatori după cel de-Al Doilea Război Mondial, nu este suficientă pentru a câştiga sprijinul oamenilor]], deşi - cum a reamintit săptămâna trecută şi imaginea puternică de la Oradour-sur-Glane - rănile istoriei nu pot fi trecute cu vedera cu uşurinţă.
Dar această Europă care a făcut pace în interiorul ei nu mai este astăzi în stare să facă ceva pentru incendiul de la uşa ei, în această Sirie martirizată de război, şi de altfel nu mai este în stare nici să formuleze un nou proiect comun pentru cetăţenii săi.
Acest proiect comun mai poate fi el încă formulat de o Franţa la ananghie din punct de vedere economic şi moral, de o Germania puternică dar sfielnică, sau de alte câteva state, precum Polonia, principala poveste de succes printre noii membri?
Liderii europeni au o posibilă oportunitate pentru a ieşi colectiv din inerţie, între alegerile din Germania de la sfârşitul lunii septembrie şi alegerile europene din primăvara anului viitor, care se anunţă deja ca fiind dezastruoase. Dar o analiză obiectivă a stării Europei, şi a liderilor săi actuali, stârneşte mai degrabă dubii decât speranţă.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect