Bulgaria: Nefericiţi şi pe bună dreptate

17 septembrie 2013 – 24 Ciasa (Sofia)

De ce Bulgaria ocupă doar locul al 144-lea în clasamentul ţărilor celor mai fericite din lume? Într-o ţară care neglijează lupta împotriva inegalităţii şi în care reuşita materială este singura valoare, acest rezultat nu este deloc surprinzător, este de părere un antropolog.

Raportul privind fericirea în lume ONU este supus unei metodologii complexe, începând cu definiţia fericirii, precum şi definiţia statului. Dar concluziile acestui sondaj sunt şi mai interesante. Există rezultate evidente: ţările bogate sunt mai fericite; şi acolo unde criza a lovit, percepţia subiectivă a fericirii a scăzut. Dar aceasta nu explică situaţia de ansamblu, sau de ce Bulgaria ocupă locul al 144-lea din clasament.

O posibilă explicaţie ar fi că starea ei trebuie judecată după alte modele culturale. În Balcani, şi mai ales în Bulgaria, suntem foarte tari în cultura plângerii.

Este mai greu să te plângi în societăţile mai dezvoltate. Cine se plânge că nu trăieşte bine, că nu câştigă suficient sau că nu are viaţa pe care ar vrea-o, riscă să nu găsească de muncă. Iată de ce oamenii dezvoltă un fel de spirit optimist, care poate chiar părea forţat.

Al doilea factor important este că fericirea nu este o stare, ci un proces. Omul nu este fericit atunci când nu evoluează. Este ca mersul pe bicicletă: cazi dacă nu pedalezi. Fiinţa umană trebuie să meargă mereu înainte, să treacă de obstacole. Societăţile fericite sunt acelea care au un scop, un plan.

Noi ne-am pierdut direcţia de mai mult timp deja. Poate din cauza îmbătrânirii populaţiei. Dar este evident că nu prea mai ştim încotro se îndreaptă ţara.

O formă de apartenenţă

Definiţia fericirii: acesta este un sentiment de apartenenţă. Trebuie să avem sentimentul de a face parte dintr-o comunitate, de a fi apreciaţi

Un alt factor este definiţia fericirii: acesta este un sentiment de apartenenţă. Trebuie să avem sentimentul de a face parte dintr-o comunitate, de a fi apreciaţi. Poate din acest motiv ţările scandinave, cu statele lor ale bunăstării foarte dezvoltate, sunt fruntaşele clasamentului. Statul bunăstării este întocmai o formă de apartenenţă. Apărut în secolul al XIX-lea, acesta dă sentimentul de a avea drepturi, de a fi luat în socoteală, de a fi educat, îngrijit.

În Bulgaria, statul bunăstării a fost repede îngropat. Nu numai că nu am urmărit acest proiect, ci am pierdut de asemenea puţinul pe care îl aveam. Bulgarii au sentimentul de a fi complet inutili.

Această formă de capitalism care s-a impus în ţări precum a noastră are desigur nevoie de oameni. Acesta caută să ne achiziţioneze pământurile, casele, să construiască ceva. Şi noi suntem presupuşi să ne căutăm fericirea în străinătate.

Corelaţia dintre bogăţie şi fericire este de asemenea importantă, şi chiar şi mai mult în percepţia decalajului dintre bogaţi şi săraci. În ţările scandinave, o puternică redistribuire a bogăţiilor reduce decalajele sociale. În Bulgaria, acest decalaj se numără printre cele mai mari din lume. Doar Letonia pare să ne mai depăşească în această materie. Şi acest decalaj social este pe cale să se lărgească. În Bulgaria, ne place rivalitatea: ne uităm întotdeauna în curtea vecinului. Acest spirit alimentează nemulţumirea şi ne îndeamnă să ne punem întrebări: am reuşit eu cu adevărat? Nu ar trebui să fac mai mult?

Şi, deşi bulgarii sunt mai bogaţi decât cetăţenii unei ţări africane, ei tot sunt nemulţumiţi fiindcă alţi membri ai societăţii sunt mai bogaţi. Această inegalitate subminează percepţia fericirii.

Fericire şi materialism

Religia nu mai este decât o faţadă. Ea nu mai are nicio influenţă asupra psihologiei populare

Religia poate de asemenea juca un rol. Evlavia implică sentimentul de a te simţi la locul tău, sentimentul că totul merge bine. Dar religia nu mai este decât o faţadă. Ea nu mai are nicio influenţă asupra psihologiei populare, este doar o ipoteză în privinţa sentimentului nostru de a fi nefericiţi.

Ultimul factor este legătura dintre fericire şi valorile care se află dincolo de materialism. Acesta impune o ierarhizare, inegalităţi. Este uşor de a se afla în josul scării ierarhiei materialiste. Valorile dau un sens vieţii noastre, un sens la ceea ce facem. Această orânduire face ca fiecare dintre noi să devină important. Când facem ceva pentru oamenii din jurul nostru, experimentăm un sentiment de împlinire, ca într-o familie: a face ceva pentru familia sa oferă un sentiment de importanţă, de valoare.

În schimb în marele plan guvernamental, şi în economia naţională, ne simţim neînsemnaţi. Nimic nu mai are sens, nici măcar valorile. Pierdem sentimentul că un act simplu poate avea consecinţe şi da un sens vieţii. Pierdem sentimentul de a fi parte dintr-un întreg mai mare. Iată ce ne împinge la fundul listei ONU.

Am început să credem că totul depinde de bani, că totul este material, dar raportul ONU dovedeşte că naţiunile fericite au ştiut să-şi ocrotească valorile tradiţionale si sunt legate între ele prin valori cum ar fi, de exemplu, generozitatea.

Factual or translation error? Tell us.