În ajunul alegerilor federale, vizitatorul care se va fi înduplecat să viziteze Berlinul s-ar putea aştepta să dea peste un oraş în plină emulaţie din cauza dezbaterilor despre Europa. Ori nemţii nu sunt deloc interesaţi de acest subiect. Campania pentru alegerile din 22 septembrie s-a desfăşurat mai ales în jurul dezvăluirilor asupra supravegherii electronice americane (afacerea Snowden), a creşterii preţului energiei şi a serviciilor acordate copiiilor. Asta este totul. Piesă-cheie pentru a rezolva criza euro, Germania pare să evite cu mare grijă orice discuţie privind alternativele, mai ales că niciuna nu este disponibilă în mod gratuit.

De la izbucnirea crizei euro, au fost răsturnate mai multe guverne europene. Însă în ceea ce o priveşte pe Angela Merkel, adevărat pare mai degrabă contrariul. Germanii o adoră – aceasta mai ales şi înainte de toate pentru că ea le cere foarte puţin. Dar şi pentru că Angela Merkel practică un nou tip de politică a puterii în Europa: merkiavelismul – o combinaţie între Machivelli şi Merkel. "Ce e mai bine, să fii iubit sau să fii temut?", se întreba Machiavelli în Principele. Răspunsul este că "ar trebui şi una şi alta, însă deoarece este greu să le combini este mai sigur să fii temut decât să fii iubit, dacă tot trebuie să renunţi la una din ele".

Neoliberalism brutal în afara frontierelor

Merkiavel aplică acest principiu într-un stil nou. În străinătate ea trebuie să fie temută, în Germania doreşte să fie iubită – aceasta pentru că ea a învăţat anumite ţări străine să o privească oareşcum cu frică. Neoliberalism brutal în afara frontierelor, consensus al social-democraţiei în Germania – iată formula câştigătoare care i-a permis acestei Merkiavel să-şi întărească propria poziţie în permanenţă, şi de altfel şi pe cea a Germaniei.

Există, pe de altă parte, o divergenţă evidentă între poziţiile elitelor conducătoare şi cele ale partidelor politice. În toate ţările europene se găsesc astfel puternice mişcări eurosceptice sau antieuropene care reflectă de fapt nemulţumirea crescândă a cetăţenilor. În ochii acestora, politicile de austeritate care le sunt impuse de propriile guverne sunt nedreptăţi monstruoase. Ele îi fac să piardă şi ultima luminiţă de speranţă şi încredere în sistemele politice naţionale şi europene.

Şi din acest punct de vedere Germania este diferită: aici domneşte un consens unic. Cele două partide din opoziţie, social-democraţii sau Verzii, au contestat fără îndoială programele de austeritate impuse de Merkel, dar au votat mereu pentru ea în Parlament. Pe de altă parte, două dintre partidele din compoziţia guvernului condus de Merkel, CSU (bavarez, de dreapta) şi FDP( liberal), sunt foarte îndepărtate de poziţiile propriului lor guvern şi chiar cu mult mai puţin entuziasmate asupra angajamentului european în salvarea Greciei. Din această cauză dezbaterea germană asupra crizei euro nu a generat nicio opoziţie în Parlament.

A face sau a nu face, iată întrebarea

Însă criza euro a ajuns într-un stadiu critic, iar Germania trebuie să ia astăzi o decizie istorică

Însă criza euro a ajuns într-un stadiu critic, iar Germania trebuie să ia astăzi o decizie istorică. Ea trebuie să aleagă fie să facă ceva pentru renaşterea unui vis şi a unei poezii a unei Europe politice, în imaginaţia popoarelor, fie să rămână blocată într-o politică foarte confuză în care recursul la ezitare este un mijloc de constrângere – până când, în fine, moneda euro ne va separa. Germania a devenit prea puternică pentru a-şi mai acorda în continuare luxul ezitării şi al inactivităţii. Însă Germania îşi continuă drumul ca un somnambul. Sau, după cum afirmă Jürgen Habermas, "Germania nu dansează deasupra unui vulcan, ea este suspendată deasupra acestuia, ca un somnambul".

Un ultim paradox: chiar dacă Germania, să zicem, nu dormitează pe un vulcan, chiar dacă nu există nicio discuţie asupra momentului când va fi luată decizia, contextul care va reieşi în urma alegerilor va fi unul, foarte probabil, favorabil trecerii la etapa următoare, pe calea unei uniuni politice europene. Este foarte probabil ca într-adevăr Angela Merkel să rămână la cancelarie pentru un al treilea mandat. Mă aştept să asist la un viraj tăcut spre o politică şi mai europeană. Căci până la urmă, schimbările de poziţie reprezintă elementul-cheie din politica lui Merkiavel. Salvarea euro şi a Europei ar fi pentru ea un punct reuşit în viitoare manuale de istorie.

În ipoteza foarte puţin probabilă în care Merkel nu ar mai fi realeasă, un guvern de culoare roşu-verde ar lua iniţiativa, alături de Franţa, Italia, Spania, Polonia, etc., de a corecta eroarea de concepţie care a marcat uniunea monetară europeană, de a trece la etapa următoare, la pasul care va finaliza uniunea politică: am asista astfel la situaţia în care Merkel, aflată în opoziţie, ar fi partea informală a unei "Mari coaliţii".

Hai să examinăm acum alegerile germane văzute din străinătate. În interiorul guvernelor europene, pe străzile europene şi pe holurile instituţiilor din Bruxelles, toată lumea aşteaptă să vadă în ce direcţie se va angaja Berlinul.

Începând cu 23 septembrie, a doua zi după alegeri, oricare ar fi constelaţia politică ieşită din urne, întrebarea este ce Europă ne dorim şi cum vom putea să o realizăm. Aceasta este şi întrebarea care se va afla în inima politicilor germane şi europene. Să sperăm că va fi vorba de "ein anderes Europa" ("o altă Europă"), cosmopolită, aptă să-şi apere poziţia într-o lume presărată cu pericole, şi nu "eine Deutsche Bundesrepublik Europa""o republică federală germană a Europei".