Știri Parteneriatul Estic

Moscova se pune de-a curmezişul UE

Rusia pune din ce în mai multă presiune pe foştii săi sateliţi pentru a-i determina să adere la proiectul ei de Uniune Eurasiatică. Lituania, care susţine în mod activ apropierea acestora de UE, nu este nici ea scutită de momente delicate.

Publicat pe 25 septembrie 2013 la 11:24

Intimidările ruseşti la vama cu Lituania sunt doar o fărâmiţă a unei lupte mai ample pentru putere. Obiectivul Kremlinului este de a pune beţe în roatele politicii europene a Parteneriatului Estic - forţând Ucraina, Belarus, Republica Moldova, Azerbaidjan, Georgia şi Armenia să abandoneze orice încercare de apropiere de Europa şi împingând aceste ţări înapoi sub cizma Moscovei, prin intermediul aşa-numitei Uniuni Vamale Eurasiatice.

Cu toate acestea, Lituania prezidează în prezent Uniunea Europeană şi a prevăzut, cu ocazia summitului de la Vilnius care va avea loc în curând [noiembrie], să semneze acorduri de comerţ liber cu ţările din Parteneriatul Estic, (în afară de Belarus care este deja membru al Uniunii Eurasiatice). Lituania a apărat activ ţările Parteneriatului Estic şi a atras atenţia Uniunii Europene asupra modului în care Kremlinul pune presiune asupra acestor ţări cu războaiele sale vamale şi cu alte tipuri de şantaje.

De-a lungul lunii septembrie, vehiculele cu plăci înmatriculare lituaniene au fost ţinta unor proceduri vamale mai severe, şi, începând din 11 septembrie, acelaşi gen de tratament este folosit pentru oricine doreşte să intre cu produse lituaniene în Rusia. Apoi, Rusia a anunţat introducerea unor criterii calitative mai stricte în privinţa produselor lactate originare din Lituania. Ceea ce înseamnă, bine înţeles, mai multe pierderi economice pentru întreprinderile lituaniene de transport şi export. Dacă nu este o sancţiune împotriva apărării [de către Vilnius] a ţărilor din Parteneriatul Estic, atunci ce este?

Batălia din Caucaz

Deci care-i starea încleştării geopolitice? Preşedintele rus, Vladimir Putin, a reuşit să mâne în grabă Armenia către Uniunea Eurasiatică. Prin urmare, niciun acord nu va fi semnat la Vilnius între UE şi această ţară.

Newsletter în limba română

După Armenia, vine rândul Azerbaidjanului să fie supus la presiuni - de exemplu se speculează cu privire la unele măsuri pe care Putin ar fi promis să le pună în aplicare în conflictul din Nagorno-Karabah, şi deci nu ar mai fi vorba doar de proceduri vamale penibile. [[În ciuda unor presiuni puternice, Ucraina nu a cedat şantajelor Kremlinului]]. Guvernul ucrainean a aprobat proiectul de lege asupra acordului de asociere cu UE şi se pregăteşte să-l semneze la Vilnius.

Ameninţările au fost şi mai crude la adresa Republicii Moldova. Potrivit viceprim-ministrului rus, dacă aceasta ar continua pe calea aspiraţiilor sale europene, ar putea să piardă controlul asupra Transnistriei şi să înfrunte o iarnă foarte rece - cu alte cuvinte, să fie lipsită de aprovizionare cu energie iarna care vine.

S-ar zice că Uniunea Europeană este pe cale să piardă (sau a pierdut deja?) bătălia din Caucazul [de Nord], în timp ce pe malul de nord al Mării Negre presiunea Kremlinului a fost mai degrabă contra-productivă şi a incitat atât Ucraina, cât şi Republica Moldova, dar şi UE, să progreseze mai repede către o cooperare mai intensă.

Punct de vedere

Şantajul Moscovei şi afacerile oligarhilor

"Kremlinul a lansat un război economic împotriva Lituaniei. Sau ar trebui mai degrabă să spun o campanie de teroare?", scrie în Delfi jurnalistul lituanian Valentinas Mitė:

camioanele noastre, pline cu produse perisabile, sunt blocate la graniţa cu enclava rusă Kaliningrad. Oamenii de afaceri lituanieni îşi numără pierderile cu milioanele. Maşinile sunt controlate atât de meticulos încât pare absurd. Moscova vrea să-şi arate mânia insolentei Lituanii. Cu alte cuvinte, un vecin de-al ei trebuie să fie ori sclav, ori duşman – ili rab, ili vrag, în rusă. [...] Lituanieni, treceţi în rând cu ucrainenii şi moldovenii! Ucrainenii ne otrăvesc cu ciocolata lor, moldovenii cu vinul lor. Duşmani. Duşmani peste tot. Mai ales cei care trag cu ochiul către UE.
Pe Slate.com, editorialista Anne Applebaum are o explicaţie pentru atitudinea Moscovei:
dacă Europa a reuşit să elaboreze acorduri de asociere cu Armenia, Ucraina şi Republica Moldova, nu există niciun motiv de a ne gândi că nu vor urma şi acorduri similare cu Rusia. Dar elitele ruseşti, conduse de preşedintele Putin, nu acţionează în interesul Rusiei. Ele acţionează în propriul lor interes. Pentru moment, ele sunt convinse că naţionalismul economic şi limbajul neo-imperialismului le vor aduce sprijinul poporului şi, dacă este posibil, bani.

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect