Odată trecută paranteza alegerilor, guvernul german se va afla în faţa a două mize europene majore.

Planul complementar de salvare a Greciei nu ar trebui să prezinte dificultăţi majore. În schimb, întâmplare a calendarului european, Grecia va prelua preşedinţia Uniunii în primul semestru 2014, şi va sărbători, pe 24 iulie, cei patruzeci de ani de la sfârşitul dictaturii militare.

Grecia, cu siguranţă, nu dispune de credibilitatea necesară pentru a elabora un proiect economic pentru Uniune, deci preşedinţia sa va fi mai degrabă politică. Atena va organiza un summit Uniunea Europeană – Balcanii de Vest, numit "Salonic II". Scopul este adoptarea unei declaraţii politice apte să definească o dată limită, "ambiţioasă dar realistă", pentru finalizarea procesului de aderare a ţărilor din Balcanii de Vest la UE.

Miza pentru Grecia este, evident, regională: deşi face parte din continentul european, ea nu are frontiere terestre cu UE decât de la intrarea Bulgariei încoace. Şi rămâne totuşi izolată în sud-estul UE. Integrarea Balcanilor ar permite o reechilibrare a Europei şi o consolidare a tranziţiei democratice în aceste ţări. Iar Germania nu va mai putea tergiversa . Guvernul acesteia va trebui să explice populaţiei sale necesitatea, în ciuda riscurilor economice, de a valida acest calendar de extindere a UE.

Un examen aprofundat

A doua miză este mult mai imediată. De la introducerea acordului "six-pack" (cele şase reguli menite a consolida pactul european de stabilitate), la sfârşitul anului 2011, încă şi mai multe cifre impuse – decât faimoasele praguri de 3% din produsul intern brut (PIB) de deficit public şi de 60% de îndatorare publică prevăzute de Tratatul de la Maastricht, sau de 0.5% de deficit structural prevăzut de pactul bugetar – fac ca pilotajul Uniunii, şi în special cel al zonei euro, să devină din ce în ce mai tehnocratic.

Acum, în fiecare toamnă, Comisia elaborează un diagnostic în privinţa dezechilibrelor macroeconomice din ţările Uniunii, plecând de la o serie de ... unsprezece indicatori! Pentru fiecare dintre acestea, a fost definit un interval de valori; dacă indicatorul este în afara acestui interval, este constatat un dezechilibru – şi trebuie totuşi spus că aceste intervale, ca şi criteriile de la Maastricht, nu corespund niciunei consideraţii economice solide.

Acest prim examen permite să se determine care sunt ţările cu dezechilibre. Adăugarea sau agravarea unora dintre aceste dezechilibre poate, într-o a doua etapă, să declanşeze un "examen aprofundat".

În noiembrie 2012, treisprezece state membre ale UE, printre care Franţa şi Marea Britanie, au fost declarate în dezechilibru

În noiembrie 2012, treisprezece state membre ale UE, printre care Franţa şi Marea Britanie, au fost declarate în dezechilibru. Dar în raportul de primăvară, în decursul a ceea ce este numit "semestrul european", dezechilibrele acestor două ţări nu au fost considerate "excesive", spre deosebire de cele ale Spaniei. Comod! Fiindcă o ţară în dezechilibru "excesiv" trebuie să adopte măsurile corective propuse de Comisia Europeană.

Imposibil să aranjezi cumva cifrele

După două încălcări, ţării cu pricina i se poate aplica o sancţiune financiară ridicată, de 0.1% din PIB. Dar şi ţările cu un dezechilibru ne-excesiv sunt puternic încurajate să urmeze recomandările Comisiei.

Germania nu a fost declarată în dezechilibru, dar nu era departe. Fiindcă unul dintre criterii este soldul conturilor curente externe: pe o medie mobilă de trei ani, deficitul nu trebuie să depăşească 4% din PIB, dar nici excedentul nu trebuie să depăşească 6% din PIB.

Această a doua valoare este de fapt o concesie din partea Germaniei, foarte exportatoare. Merkel considera că austeritatea impusă ţărilor europene periferice va menţine soldul germanic sub 6%, o valoare deja enormă.

Şi astfel Germania nu ar fi putut fi acuzată de a fi prea competitivă, în aşa măsură încât să destabilizeze Uniunea, şi ceilalţi ar fi putut fi desemnaţi ca nefiind suficient de competitivi: regăsim aici discursul central al Comisiei de la începuturile crizei încoace.

Dar iată că Germania exportă din ce în ce mai mult! A fost luată atunci decizia de a "aranja" cifrele provizorii transmise Eurostat-ului. Miracol, media mobilă calculată de către Comisie în toamna anului 2012 a fost de... 5.9%! Germania nu este deci în dezechilibru macroeconomic... Datele definitive publicate în primăvara anului 2013 arată o medie de 6.1%. Dar este prea târziu: semestrul european a început, iar Germania este deja în campanie electorală.

Toate acestea demonstrează absurditatea unui pilotaj automatic cifrat

Toate acestea demonstrează absurditatea unui pilotaj automatic cifrat: diagnosticul poate fi diferit odată ce datele finale sunt disponibile. Şi ce rămâne de făcut dacă o ţară a fost sancţionată pe baza unor statistici care se dovedesc în cele din urmă a fi greşite?

Între timp, excedentele Germaniei au crescut. Cifrele nu mai pot fi învârtite, se vor situa între 6.4% şi 6.6% din PIB în perioada 2010-2012. Germania este astfel prinsă în propria-i capcană, ca şi Comisia Europeană.

Dictatura cifrelor era presupusă să permită impunerea de reforme cu argumentul bunului elev german, şi în ciuda populaţiilor. Greu de imaginat că grecii, francezii sau spaniolii vor suporta, la câteva luni de alegerile europene, o scutire pentru Germania.