Gina este aşezată în faţa unui soi de cabană albastră, care este de fapt un magazin şi un bar. Stă pe un scaun, cu picioarele încrucişate şi bărbia sprijinită-n mână. De acolo are vedere bună asupra vechii clădiri a primăriei, un vestigiu al "vremurilor apuse" ale comunismului, şi asupra unei laturi a casei ei, faţada de cărămidă, o poartă de lemn alb, o grădiniţă.

Gina ne-o arată cu degetul. O are de 20 de ani. Ea nu este de pe-aici dar aşa a fost să fie. Are şi un apartament în oraş, dar preferă să-şi petreacă iernile aici, încălzindu-se cu lemne.

Ea este pensionară retrasă în Goliam Dervent, la 20 km de Elhovo şi la 3 km de graniţa cu Turcia. Numele satului înseamnă " Îndelungatul marş". Este primul loc din Bulgaria unde ajung refugiaţii sirieni la capătul îndelungatei lor fugi.

Locuitori care nu au nimic împotriva refugiaţilor, pentru simplul fapt că aceştia nu stau mult

Gina este un fel de purtător de cuvânt pentru locuitorii din Goliam Dervent. Locuitori care nu au nimic împotriva refugiaţilor, pentru simplul fapt că aceştia nu stau mult. Protagoniştii sunt miile de refugiaţi care trec prin sat.

"Poliţia, poliţia, Sofia, Sofia"

"Când ajung la puţul satului, ei spun, 'Poliţia, poliţia, Sofia, Sofia’, şi noi aşteptăm împreună cu ei", povesteşte Gina. "Ei beau apă, dar nu mănâncă niciodată. Poate că le este frică să nu fie otrăviţi. Noi rămânem cu ei, săracii, ei fug de ceva. Odată a trecut un om într-un scaun cu rotile. Ei sunt drăguţi. Când a plouat i-am lăsat să se adăpostească în magazin".

Satul numără doar 50 de locuitori, pe când în vremurile comuniste avea peste 1600. Tinerii făceau bişniţă cu lemn cu Turcia. Acum aici nu mai sunt tineri, şi nimeni nu mai merge în Turcia. Mai vine câte un rus din când în când. Majoritatea caselor sunt goale şi lăsate în paragină.

Dincolo de sat, pe drumul către graniţă, se află o fostă cazarmă. Uşa de la intrare este deschisă. Vesselina Dimova este primarul satului. La fereastra ei flutură steagurile Bulgariei şi Uniunii Europene. Pe o masă de lângă biroul ei se poate vedea un portret al fostului prim-ministru Boïko Borisov, nu departe de un pasaj din Biblie [înrămat]. Ea arată spre o pancartă pe care Poliţia de Frontieră a obligat-o să o pună: "Închideţi la intrare şi la ieşire". Primarul surâde când fotografiem pancarta, o alintă cu un "micuţa mea pancartă". Şi surâde şi când se uită la gaura din gard.

"Ei pe-acolo intră. Dacă-i vede cineva, sună la poliţie. Şi poliţia nu-i găseşte, pesemne că-i prea ocupată să-i caute altundeva (cu camere cu infraroşu, N.R.). De curând, erau aici douăsprezece persoane, două familii cu copii mici".

Potrivit dnei Dimova, "ei nu sunt periculoşi, nu creează nicio problemă. Le dăm mâncare şi apă" iar sătenii îi ajută. În timp ce vorbim, prin faţa ferestrei trece o maşină a poliţiei de frontieră.

Ca şi ministrul de Interne, ca şi autorităţile naţionale, dna primar foloseşte termenul de "val" atunci când evocă subiectul refugiaţilor. Potrivit poliţiei, este vorba de aproape 4500 de persoane. Nimeni nu ştie unde să-i mai pună.

Drumul refugiaţilor

Majoritatea refugiaţilor soseşte în Goliam Dervent de dimineaţă

Majoritatea refugiaţilor soseşte în Goliam Dervent de dimineaţă. Ei trebuie să aştepte aici poliţia de frontieră, care îi ia în custodie şi îi duce la Elhovo. Acolo sunt înscrişi într-un registru, trec prin examene medicale, şi apoi sunt mutaţi în centre de primire temporare. Cei din Păstrogor şi Liubimets sunt în apropiere. Una dintre aceste instituţii depinde de Agenţia Naţională pentru Refugiaţi, cealaltă de direcţia pentru migraţie. Centrele sunt diferite: unul este de tip deschis, celălalt de tip închis.

Aproape toţi refugiaţii sirieni au acte de identitate. Ceea ce simplifică mult sarcina autorităţilor. Alţii nu au: ori au trebuit să le lase traficanţilor pentru a le răscumpăra mai târziu, ori le-au pierdut, povestesc poliţiştii.

Înainte, punctul de trecere cel mai utilizat era cel din Kapitan Andreevo. Dar de când a fost echipat cu un sistem de supraveghere integrat, care poate monitoriza chiar şi partea turcă, refugiaţii nu mai pot nici măcar ajunge la graniţă. Ei sunt arestaţi de către autorităţile turce. Deci preferă acum să treacă prin Elhovo, care este în mijlocul unei păduri.

"Nicio problemă"

Gina intră în cabana ei albastră. Şi ne întreabă, pentru a treia oară, dacă dorim ceva. "Suntem fericiţi să vedem străini", spune aceasta. Maşina poliţiei de frontieră era parcată în faţa magazinului doar cu doar câteva clipe în urmă. Agenţii nu dau interviuri fără permisiunea oficială. Deci, neoficial, ei spun că nu există probleme. Nimic de ce s-ar putea plânge. Ne întreabă dacă ştim ceva despre noul centru de coordonare din Elhovo. Ministrul de Interne anunţase deschiderea acestuia pentru 17 septembrie. Deci zâmbesc atunci când li se spune că lucrările trebuiau să dureze doar 10 zile.

Gina se sprijină de uşa magazinului. Îi urăm baftă. Zâmbeşte. Are poftă să vorbească: "Sper, dar mă îndoiesc", spunea ea. Urcându-ne în maşină, o vedem cum se aşază din nou pe scaun, şi-şi apasă din nou bărbia în palmă.