Alegeți o limbă
În ianuarie 2011, ministrul [suedez] al Integrării, Erik Ullenhag, a decis să publice o "carte albă" despre "agresiunile şi persecuţiile împotriva romilor în Suedia în secolul al XX-lea".
În timpul prezentării sale, Erik Ullenhag a vorbit pe şleau: "De-a lungul istoriei, romii au fost victime ale unor persecuţii inacceptabile, precum sterilizarea cu forţa şi privarea de dreptul la educaţie pentru copii. Dacă vrem să progresăm, este important să le punem capăt şi ca statul să recunoască nedreptăţile care au fost comise".
Dar ce ştiu de fapt suedezii despre aceste nedreptăţi? Care este nivelul de cunoştinţe al publicului asupra subiectului?
Se poate presupune cu cvasi-certitudine că poporul nu ştie mare lucru despre acest subiect. Fără să mai punem la socoteală că prejudecăţile - şi resentimentele - împotriva romilor s-au răspândit în mod alarmant în întreaga Europă. În ţări precum Ungaria, miliţii cetăţeneşti au asasinat romi sub privirile indiferente ale poliţiei. În alte ţări, romii sunt victime ale unei discriminări virulente pe pieţele forţei de muncă şi imobiliare.
În acest context trebuie analizate revelaţiile ziarului Dagens Nyheter cu privire la recensarea romilor din Suedia. Încă o dată, unui grup vulnerabil i se aminteşte cu cruzime lipsa de consideraţie cu care este privit. Este greu de a imagina o explicaţie plauzibilă pentru recensarea unor copii de doi ani. Doar dacă poliţia suedeză vrea cumva să se introducă în legislaţie păcatul originar? Şi atunci când s-ar constata delictul? Când părinţii nu ar purta un nume de familie ad-hoc? Se pare că Erik Ullenhag vă trebui să-şi amâne publicare Cărţii sale albe.
Suedia, trezirea din vis
În ultimii ani, au fost publicate câteva cărţi, puţine dar deosebit de incisive, asupra celor mai negre capitole din istoria Suediei. În afară de cruzimea povestirilor pe care le deapănă, aceste cărţi au în comun o anumită imagine a unei societăţi care preferă să evite complicaţiile pentru ţara în cauză. Întrucât adevărul este că o ţară poate progresa în acelaşi timp într-o direcţie bună şi într-o direcţie greşită. Sau, citând-o pe scriitoarea Lawen Mohtadi, într-un interviu cu Sydsvenskan: "Modelul suedez era în plină ascensiune, ţintind ţeluri măreţe precum egalitatea. Şi, în acelaşi timp, existau chestiile acestea".
Prin "chestiile acestea", Lawen Mohtadi înţelege tratamentul aplicat romilor. Şi anume comisia de anchetă asupra vagabondajului, care descria romii, în 1923, ca fiind un pericol. Şi de faptul că romilor li s-a refuzat intrarea pe teritoriul suedez între 1914 şi 1954. [[Romii care supravieţuiseră celui de-Al Doilea Război Mondial astfel nu au putut intra în ţară]].
O condiţie a încrederii în statul de drept
În 1943, Suedia a realizat un "recensământ al boemienilor". Lawen Mohtadi îl descrie astfel: "În mijlocul văpăilor celui de-Al Doilea Război Mondial, în timp ce pretutindeni în Europa romii erau trimişi cu miile în lagărele de exterminare naziste, romii din Suedia primeau vizite ale poliţiştilor în uniforme cerându-le să-şi declare apartenenţa etnică precum şi cea a părinţilor lor, şi de a furniza o serie de informaţii cu caracter personal şi intim".
Cei care doresc să afle mai multe despre tratamentul romilor din Suedia pot de asemenea citi raportul public "Casa de sticlă galbenă şi albastră", publicat în 2005. Acesta menţionează de exemplu că în 1637 a fost introdusă pedeapsa cu moartea pentru "ţiganii sau gitanii [de sex masculin] care nu părăsiseră ţara".
Desigur, Suedia din 2013 nu poate fi comparată cu Suedia din secolul al XVII-lea. Noi nu avem nici echivalent pentru teoriile "biologiei rasiale" care erau în vogă la începutul secolului trecut. Dar nu putem nici să ne purtăm ca şi cum aceste capitole nu ar fi avut loc niciodată, altfel nu vom fi în stare să analizăm şi să combatem rasismul împotriva romilor, care dăinuie şi astăzi. Este necesar ca poliţia şi autorităţile să înţeleagă acest lucru. Este condiţia încrederii în statul de drept.
