O arcadă de uşă din secolul al XII-lea, este tot ce a rămas intact din biserica Sfântul Petru de la Becerril de Campos, în provincia spaniolă centrală Palencia. Chiar şi uşile au dispărut.

Cea mai mare parte a acoperişului a dispărut. Apa pătrunde în biserică iar interiorul este plin de gunoi. "Nava bisericii se deteriorează pe zi ce trece, şi practic toate elementele baroce şi arcadele au fost deja pierdute", raportează grupul de conservatori Hispania Nostra.

De cealaltă parte a Mediteranei, pe insula grecească Kea, un turn din secolul al IV-lea î.Hr. care fusese obiectul unor avertismente repetate din partea serviciului de arheologie tutelar, s-a prăbuşit parţial anul acesta, chiar sub privirile localnicilor.

Prăbuşirea, săptămâna aceasta a încă trei ziduri la Pompei a făcut înconjurul mass-media din întreaga lume. Dar biserica castiliană şi turnul din Marea Egee sunt memento-uri că nu sunt singurele locuri din sudul Europei, unde comori arheologice, culturale şi istorice sunt în primejdie.

Banii pentru oameni, nu pentru clădiri

În mod tradiţional, lipsa de întreţinere a fost rezultatul unui dezechilibru între vastul patrimoniu cultural al Europei de Sud şi resursele relativ limitate aflate la dispoziţia guvernelor sale. Italia are mai multe monumente în patrimoniul mondial UNESCO decât orice altă ţară iar Spania este următoarea pe listă.

Dar acum, după mai multe decenii de prosperitate relativă şi de finanţare sporită, regiunea se confruntă cu o nouă ameninţare: guvernele, de la Atlantic până la Marea Egee, fac reduceri drastice în bugetele ministerelor culturii şi patrimoniului, în lupta lor pentru a-şi reduce datoriile şi a reechilibra finanţele publice.

Statisticile sunt notoriu de neclare în acest domeniu: cheltuielile destinate patrimoniului sunt adesea asociate cu finanţările pentru arte iar în cazul Spaniei, finanţarea pentru conservare este împărţită între mai multe nivele ale guvernului. În schimb în Portugalia, mai centralizată, se poate estima mai bine amploarea acestor reduceri: aceasta a acceptat săptămâna trecută un buget de austeritate pe 2011 care reduce finanţările guvernamentale în domeniul culturii cu 9%.

În Spania, experţii în patrimoniu spun că finanţarea culturii în unele regiuni a scăzut deja cu o treime. În acelaşi timp, spargerea balonului imobiliar în ţară a înlăturat o sursă importantă de bani pentru conservarea clădirilor vechi – taxele plătite de promotorii care construiau clădiri noi. "Dacă sunt bani puţini, guvernul local susţine că trebuie cheltuiţi pe oameni, nu pe clădiri", spune arhitectul militant Javier Ruiz.

Revizuirea gestiunii fondurilor

Luna trecută, muzee, galerii de artă şi monumente istorice din Italia au fost închise pentru o zi de grevă în semn de protest faţă de planurile guvernului de a reduce cu 280 milioane de euro bugetul culturii pe următorii trei ani. Preşedintele grupului de patrimoniu Italia Nostra, Alessandra Mottola Molfino, numeşte aceste reduceri "o lovitură mortală pentru moştenirea noastră". Dar trebuie oare acestea să fie astfel?

În Grecia, centrul crizei datoriilor europene, ministrul Culturii a declarat săptămâna aceasta că speră ca Bruxelles să compenseze deficitul, solicitând 540 de milioane de euro pentru restaurarea de situri arheologice şi monumente şi renovarea de muzee, multe dintre acestea fiind obligate să-şi închidă porţile din cauza crizei. În alte părţi, se argumentează că această criză ar putea acţiona ca un stimulent pentru o mai mare eficienţă din partea autorităţilor şi o implicare mai constructivă a sectorului privat.

"Nu este vorba despre bani", spune Roger Abravanel, un autor din Milano şi militant pentru o piaţă liberă. "Curatori profesionişti – persoane care nu numai că înţeleg cultura, ci şi ştiu cum să o facă disponibilă publicului – nu există aici. În Italia, avem un model complet diferit în care autorităţile subcontractează companiilor care organizează expoziţiile."

Un conservator care a cerut să nu fie citat a afirmat că Pompei nu era deloc strâmtorat în fonduri. "Din 1997, compania de stat care gera situl avea bani fiindcă încasa banii biletelor, dar nu avea sisteme de management suficient de receptive. Personalul este sub controlul direct al ministerului din Roma iar sistemul este rigid. De 20 de ani încoace nu s-a făcut nicio regenerare, iar rezultatul este că funcţionarii de aici muncesc conform unor principii de conservare din anii 1970".

Implicarea companiilor private

Criza pune de asemenea în prim-plan relaţia adeseori dificilă în Europa de Sud dintre guvern şi mediul afacerilor. Până acum implicarea companiilor private s-a dovedit a fi dificilă de-a lungul timpului. Timp de mulţi ani s-a presupus că această situaţie era datorată reticenţei Italiei de a oferi reduceri fiscale generoase sponsorilor potenţiali din ţările de limbă engleză.

Mottola Molfino afirmă că noile reguli introduse în ultimii 10 ani ar putea beneficia de o simplificare. Dar, ca mulţi din sudul Europei, ea rămâne precaută faţă de tendinţele statului de a preda sectorului privat sarcina conservării patrimoniului cultural al naţiunii. "Ar trebui să fie o datorie şi o onoare", spune ea. Ideea că prezervarea patrimoniului este, în esenţă, o responsabilitate a guvernului pare a fi de asemenea larg răspândită şi printre liderii economici care oricum şi-au văzut profiturile reduse de criza economică globală.

Nu există probabil niciun monument din Europa de Sud mai renumit decât Colosseum. Dar, ca multe alte vechi clădiri romane, are nevoie urgentă de restaurare. Vara trecută, ministerul culturii din Italia, anticipând reducerile bugetare, a anunţat că era dispus să primească oferte pentru o sponsorizare parţială a unui program de lucrări de 25 milioane de euro.

Patronul lanţului de magazine Tod's, Diego Della Valle, a fost primul magnat care a păşit înainte. Joi, s-a aflat că era de fapt singurul. Della Valle a anunţat cu curaj că firma sa va suporta întreaga factură. Altfel, a spus el, Italia ar risca "un alt Pompei".