"Nu am avut voinţă politică, nici viziune economică sau managerială, guvernul era mizerabil. Astăzi ne aflăm în faţa unei dileme: Letonia va supravieţui oare?" Iată cuvinte dure – măcar pentru că au fost rostite de Valdis Zatlers, preşedintele leton, în faţa Parlamentului din Riga.

Deputaţii tocmai votaseră măsuri economice draconiene: scăderea cu 20 % a salariilor funcţionarilor, scăderea cu 10 % a pensiilor. Singurele soluţii pentru ca Letonia să primească încă un ajutor financiar din partea Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi al UE – un ajutor fără de care statul ar cădea în faliment încă din iulie.

Dar cum de s-a putut ajunge aici? Cum se poate ca o economie care, ani de zile, a afişat cea mai mare creştere din UE să se găsească dintr-o dată pe marginea prăpastiei? Ca să fim scurţi: datoriile. În nici o altă ţară a Uniunii Europene creditul nu este acordat cu atâtă generozitate şi nici nu provoacă o asemenea încălzire a economiei. În consecinţă, astăzi statul este mahmur. Cum boom-ul economic leton se sprijinea aproape în întregime pe credit, a fost lovit din plin de către criza internaţională.

În decembrie 2008, FMI şi UE au trebuit deja să injecteze 7,5 miliarde de euro în Letonia căci ţara nu mai putea să împrumute pe piaţa internaţională.

Cine poate ameliora situaţia? În nici un caz consumatorii sau întreprinderile, sunt ambii supraîndatoraţi. Nici statul, căci trebuie să facă încă economii riguroase timp de doi ani pentru a îndeplini criterele FMI. Nu este deci de mirare că în străinătate – şi în particular în Suedia, care întreţine relaţii strânse cu Letonia – se doreşte o opţiune care pare inimaginabilă însăşi letonilor: devaluarea monedei naţionale, a lat-ului, care urmează astăzi cursul monedei europene plus sau minus 1 %. O devaluare ar face produsele letone mai ieftine la export şi ar face sectorul exporturilor mai competitiv. Dar pentru numeroşi letoni ar fi pedeapsa maximă căci coţa lat-ului le-a permis regăsirea stabilităţii după inflaţia intervenită la începutul anilor 90.

Şi nu ar fi singurul motiv care s-ar opune devaluării. Pe de o parte Banca Centrală Europeană exclude introducerea euro-ului rapid în Letonia după o devaluare. Pe de altă parte, cine garantează că devaluarea se va petrece bine şi că afacerea nu se va termina printr-o prăbuşire totală a monezii, ca în Argentina? Nu se poate exclude faptul că ea ar produce o aglomerare a instituţiilor de credit, măcar pentru faptul că numeroşi letoni pot să-şi schimbe lat-ii în euro printr-un singur clic de mouse. La aceasta se adaugă riscul ca alte monede din Europa de Est legate de euro să se regăsească şi ele sub presiune – mai întâi Estonia şi Lituania şi mai apoi Bulgaria.

Letonia se străduieşte astăzi din răsputeri să îşi recâştige competivitatea scăzând salariile. Acest lucru ar fi imposibil în Germania din cauza puterii sindicatelor dar în Letonia organizaţiile de muncitori nu joacă practic nici un rol. Rămâne de văzut dacă aceste scăderi salariale vor fi suficiente sau dacă efectele lor se vor vedea rapid. Pe de o parte, datorită crizei Letonia a redevenit o ţară în care mâna de lucru a devenit abundentă şi rentabilă. Pe de altă parte investitorii locali şi străini au încă rezerve.

Pentru a distruge incertitudinile trebuie ca ţara să-şi recâştige credibilitatea. Pentru aceasta este indispensabil ca ea să respecte exigenţele FMI şi să facă deci economii consecvente. Dacă reuşeşte, Letonia va fi meritat să intre în clubul statelor care au moneda euro. Lupta va fi cruntă. În comparaţie, Sisif se putea gândi că sarcina sa era uşoară.