"Nein". Refuzul poliţistului austriac este fără apel: "Die Flüchtlinge bleiben in Italien" [refugiaţii rămân în Italia]. Pe aici nu se trece.

Migranţii care vor să intre în fortăreaţa Europa se lovesc de un zid în pasul Brenner. Şi "nein" este "nein", şi gata. Inutil de a încerca înduioşarea, regulamentul este regulament. Schengen sau nu Schengen. Mai ales aici.

Pasul Brenner, altitudine 1400 de metri. Lampedusa se află la 1836 km de-aici, în celălalt capăt al cizmei: ei au traversat întreaga ţară în speranţa de a ajunge în nord, în Germania sau Scandinavia, cu legendarele lor imagini de state ale bunăstării.

A fost o vreme când această graniţă era reală. Cu poliţişti, carabinieri, agenţi din Guardia di Finanza, vameşi. Bariere, garduri, camere de supraveghere. Erau controale, vehiculele erau toate oprite la graniţă. Era nevoie de un paşaport. Dar în aprilie 1998, barierele s-au ridicat de-a pururea. Astăzi, fără panouri, călătorul nici nu şi-ar da seama că a intrat în Austria.

Patruzeci de mii de autovehicule trec pe-aici zilnic, fie 14.6 milioane pe an, dintre care 70% sunt autovehicule şi motociclete, restul de 30% fiind camioane. Şi cine-i opreşte pe migranţi, înghesuiţi în maşini (câte şase, plus "călăuza") sau ascunşi în camioane? Nimeni, evident.

Impenetrabila Austrie

Pentru cei care aleg trenul, lucrurile se petrec altfel. Cu totul altfel. Austria a devenit impenetrabilă, cam ca Elveţia. Şi respingerile sistematice la frontieră, fără nicio milă, sunt revelatoare pentru o Europă căreia nu-i pasă de Italia, de coastele ei, de migranţii "ei". Dar noi, cel puţin, nu expulzăm persoanele vulnerabile: femeile, copiii, persoanele în vârstă, cele cu handicap. Legislaţia vieneză nu prevede astfel de derogări. Viena în schimb se poate baza pe întrutotul alt document: Tratatul bilateral cu Italia, potrivit căruia imigrantul clandestin poate fi "readmis pe teritoriul unde se presupune a fi ajuns în mod neregulamentar". Cu alte cuvinte, sunt ai voştri, vi-i păstraţi. Acelaşi tratat care permite Franţei şi Sloveniei să respingă migranţii la Ventimiglia şi Tarvisio, celelalte două puncte de trecere dincolo de Alpi. Acelaşi tratat, iarăşi, pe care Italia îl aplică la rândul ei pentru a înapoia migranţii Tunisiei.

Zeci de trenuri trec zi de zi prin micuţa gară din Brenner. Noaptea este rezervată mărfurilor: trenurile de călători sunt rare. Polfer, poliţia noastră feroviară, veghează. Dar mai ales, agenţii austrieci veghează. În ultimele luni, Viena a expediat batalioane întregi la graniţă. Poliţia patrulează prin trenuri, "găseşte" grupuri întregi de refugiaţi, îi dă jos şi-i conduce înapoi la graniţă. Sunt trataţi ca nişte colete de către birocraţiile europene. Odinioară, ei călătoreau ascunşi între vagoane, sub prelatele TIR-urilor, în camioane frigorifice. Astăzi, ei călătoresc normal, cu bilete valide.

"Trebuie revizuite acordurile", este de părere prefectul din Bolzano, Lucio Carluccio. În numai trei luni, Austria a efectuat 881 de "însoţiri la frontieră". Aproape o mie de oameni respinşi la sud de Brenner. Un sfert dintre ei erau minori. Jumătate sirieni, ceilalţi provenind în majoritate din Somalia şi Eritreea.

Fantome

Migranţii care nu doresc să se oprească în Italia, fiindcă destinaţia lor este Germania sau altundeva, evită cu grijă să fie recenzaţi de poliţia italiană

Atunci când sunt prinşi la graniţă, atmosfera se înfierbântă, şi pe bună dreptate. Migranţii care nu doresc să se oprească în Italia, fiindcă destinaţia lor este Germania sau altundeva, evită cu grijă să fie recenzaţi de poliţia italiană: odată ce cererea de azil este prezentată aici, ei nu mai pot să plece.

Şi devin nişte fantome condamnate să reapară altundeva. În Suedia, poate. "Acolo unde ei pot începe să lucreze imediat (în Italia trebuie să aştepte şase luni) şi unde pe deasupra li se dă un adăpost", rezumă Andrea Tremolada, de Volontarius, o organizaţie non-profit care se ocupă de refugiaţii din Tirolul de Sud.

Când eşti respins de Austria eşti dus la cazarma care adăposteşte comisariatul din Brenner, vizavi de gară. Acolo ţi se ia semnalmentul şi eşti pârlit, fiindcă amprentele ajung în Eurodac, baza de date a spaţiului Schengen. Devii astfel "uşor de urmarit", cu numele şi chipul corespunzând amprentelor. Şi odată recensat în Italia, nu mai poţi reapărea ca prin farmec într-o altă ţară.

"Austria şi Germania trebuie să ajute Italia", cere Caritas Italia. Pe 30 august, ministrul austriac de Externe, Michael Spindelegger, a anunţat că Austria, mărinimoasă cum este ea, era dispusă să primească 500 de refugiaţi sirieni. Cinci sute, dar aleşi pe sprânceană: "În primul rând femei, copii şi creştini". Autentic.

1300 de euro

Mânaţi de disperare, clandestinii nu dau înpoi de la nimic. Şi încearcă din nou, de câte ori este necesar. Arestaţi pe trenuri, poate că îşi vor încerca norocul pe jos. Respinşi din nou, vor apela la o "călăuză".

Cea mai recentă arestare a unei "călăuze" s-a petrecut aici în 3 octombrie. Un şofer de taxi milanez, prins în timp ce conducea pe autostradă în zona Vipiteno, la volanul unui Fiat Ducato, cu nouă sirieni la bord. El a declarat că a primit 1300 de euro în total. Da, da. El spune că este de bună-credinţă. Da da. "Riscă trei ani şi jumătate de închisoare pentru trafic ilicit de migranţi”. Da, sigur: un an, un an şi jumătate cel mult, cu suspendare, şi nicio menţiune [a infracţiunii] în cazierul său judiciar.

Se pare că merită riscul. Mai ales dacă respectivii conduc maşini închiriate. Astfel, dacă treaba iese prost, nu li se poate confisca maşina. Sau dacă fac parte din reţeaua care ajută refugiaţii, în primul rând afgani, să se deplaseze fără să lase urme. Din gura unui funcţionar lipsit de complexe aflăm un adevăr cinic, ţinut sub tăcere. Uitându-se la noi cu coada ochiului, el ne spune: "Din când în când, mai oprim călăuze,dar de ce să ne dăm silinţa? Ar trebui mai degrabă să le mulţumim: ne scapă de câţiva migranţi".