În ultimele zile, cotidianul belgian flamand De Standaard, cotidianul belgian francofon Le Soir şi revista franceză Le Nouvel Observateur au reuşit să strângă laolaltă un număr impresionant de personalităţi şi de gânditori europeni. Şi aceasta nu este totul.

A fost posibilă chiar organizarea unei dezbateri, în cursul căreia au fost exprimate păreri diferite. Din acest punct de vedere, organizatorii şi participanţii merită tot respectul. Aceasta în condiţiile în care doar un singur invitat era cu adevărat eurosceptic. Întocmai din această cauză nutresc un sentiment ambiguu faţă de dezbaterile la care am asistat.

Participarea cetăţeanului

S-ar spune că liderii noştri europeni, şi anturajul lor, se tem de euroscepticism şi nu reuşesc să înţeleagă exact ce îi mai motivează pe cetăţeni, fără a mai vorbi despre posibilitatea de a-i implica. Orice sistem politic oscilează între eficacitate şi legitimitate.

În UE, balanţa se înclină sensibil în favoarea celor care caută cu entuziasm soluţii eficace pentru a răspunde coerent provocărilor comunitare. UE se laudă totuşi cu faptul că apără valorile democratice, că le răspândeşte, în acelaşi timp, şi în afara frontierelor sale. Aici este de fapt buba. Într-o democraţie participarea cetăţeanului şi legitimitatea unui regim politic, care decurge din ea, sunt esenţiale.

Totalitarism

Sigur, instituţiile sunt interesate, este evident de [ceea ce cred] cetăţenii. Însă atunci când [preşedintele Consiliului European] Herman Van Rompuy a afirmat [în timpul unei dezbateri] că este dificil să comunici cu cetăţenii căci trebuie să le trimiţi mereu un mesaj pozitiv unanim, tresalt.

Euroscepticismul este mult prea des văzut ca o ameninţare, în loc să fie acceptat ca o provocare

Se pare că politicienii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiilor europene nu doresc doar ca oamenii să înceapă să reflecteze la UE, ci şi să decidă care va fi conţinutul gândurilor acestora. Este o formă de totalitarism, care, el, a recurs la îndoctrinare ca o strategie de comunicare. Afirmaţiile citate dovedesc şi faptul că euroscepticismul este mult prea des văzut ca o ameninţare, în loc să fie acceptat ca o provocare.

De ce nu poate exista oare, în interiorul Uniunii Europene, o dezbatere în cadrul căreia să intre în concurenţă mai multe opinii, diferite? Şi de ce UE nu poate ea comunica asupra dezbaterii care se derulează deja, unde intervin atât partizani cât şi opozanţi? Trebuie să fim capabili, în acelaşi timp, să diversificăm dezbaterea şi să facem accesul la opinie mai uşor.

Mentalitate de iniţiaţi ai UE

În timpul dezbaterii de deschidere, a devenit evident faptul că eforturile sunt în continuare necesare pentru a schimba mentalitatea celor care sunt apropiaţi UE. Am fost şocat să văd că publicul a râs aproape în unanimitate de gafa unei doamne, care l-a numit pe Herman Van Rompuy Preşedinte al Comisiei Europene, şi nu al Consiliului European...

Dacă cineva care îşi mai dă silinţa de a participa la o serie de dezbateri asupra UE se înşală în continuare pe acest subiect, mi se pare foarte clar că a prezenta candidaţi la preşedinţia Comisiei nu va schimba nimic. Gestul nu va incita şi mai mult cetăţenii să meargă să voteze la alegerile pentru Parlamentul European, în mai.

Vreau deci să lansez un apel tuturor acelora care conduc instituţiile europene.

În primul rând: dezbăraţi-vă de frica de opiniile diferite şi angajaţi-vă într-o dezbatere deschisă. În al doilea rând, purtaţi această dezbatere prin intermediul bazei politice locale, cu un public larg, din care să facă parte tineri, persoane necalificate, femei. În al treilea rând, ascultaţi vocile din instituţiile care au deja o asemenea experienţă la activ şi care propun măsuri realiste şi concrete pentru a o aplica. Vă mai rămân exact şapte luni.