Alegeți o limbă
Irlanda este din nou în postura de elev model al şcolii de austeritate din Europa, cu un Taoiseach, premierul Enda Kenny, susţinând că guvernul său iese din bailout, programul de salvare stabilit cu troica formată din Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană şi FMI. El spune că era austerităţii ajunge la final.
Aceste revendicări sunt în mod clar discutabile, dar ele evidenţiază unele caracteristici importante ale situaţiei din Europa.
Politica guvernului din Dublin va continua să fie stabilită de troică mulţi ani de acum înainte. De fapt, UE a pus deja în practică un sistem de monitorizare a bugetului, de reglementare şi chiar sancţiuni care vor face să se păstreze cu evlavie o austeritate permanentă pentru toţi membrii zonei euro.
În plus, a devenit un obicei pentru FMI să pună în practică un nou sistem de creditare o dată ce banii iniţiali pentru salvare se termină, care are propriile sale condiţii. De aceea nu este adevărat că austeritatea ajunge la final. În schimb, bunurile şi împrumuturile deţinute de băncile irlandeze s-au devalorizat aşa de mult, ca rezultat al încetinirii economice, încât riscul unei noi salvări pentru creditorii săi este în creştere.
O măsură a eşecului
De asemenea, există un motiv important pentru care Irlanda nu poate fi imitată de ţări precum Grecia sau Potugalia. [[La începutul crizei, economia irlandeză era mult mai prosperă]]. Și după o periodă de recesiune prelungită de-a lungul periferiei europene, lucrurile stau tot aşa. O măsură a eşecului guvernelor succesive de la Dublin este că standardele de viaţă au scăzut atât de mult încât au ajuns din nou la nivelul Marii Britanii, în timp ce erau cu mult mai în frunte la sfârşitul secolului trecut.
Întotdeauna există un grup în Marea Britanie care vrea să pună pe seama UE toate problemele economice, la unison. Dar [cancelarul britanic] George Osborne ameninţă cu menţinerea austerităţii până cel puţin în 2018 şi cu fixarea excedentului bugetar apropiindu-se de permanenta austeritate cerută de autorităţile de la Bruxelles, Frankfurt şi Washington.
Erupţia de auto-felicitare de ambele părţi ale Mării Irlandeze este complet deplasată. Guvernelor de la Dublin le lipseşte vechea aroganţă a elitei politice britanice, aşa că ele caută aplauze peste hotare.
Un angajament pentru euro
Coaliţia de guvernare formată din Fine Gael, de dreapta şi partidele laburiste irlandeze pare să se auto-felicite (bătându-se pe spate sau poate cu o lovitură la cap) pentru o previziune potrivit căreia finanţele ţării vor fi în curând în excedent primar, care este un surplus al finanţelor guvernamentale înainte ca ratele dobânzii să fie luate în calcul.
Dar aceasta este [[o revendicare tot mai frecventă a partizanilor politici ai austerităţii, în Portugalia şi Grecia]], şi este în general lipsită de sens. Dacă rata creşterii economiei nu depăşeşte dobânzile în creştere, nivelul datoriei guvernamentale devine imposibil de susţinut. Dar, pentru moment, riscul imediat de a intra în incapacitate de plată a scăzut puternic.
Asta se datorează parţial angajamentului BCE de a “face orice este nevoie” pentru a menţine euro. Orice înseamnă ajutoare fără limite pentru salvarea creditorilor, în principal bănci europene şi britanice, dar niciun euro pentru guverne.
Este această operaţiune de salvare a vieţii băncilor cea pe care suntem acum invitaţi să o celebrăm? Probabil că petrecerea va fi de scurtă durată pentru că austeritatea subminează economia. Fără investiţii, capacitatea de producţie scade. În Irlanda, noile investiţii nete (după deducerea amortizării, uzurii, etc.) sunt aproape de zero. Economia rămâne în recesiune, unul dintre efecte fiind adunarea de credite neperformante la băncile de retail, inclusiv credite ipotecare în dificultate. Austeritatea este inamicul creşterii şi nu poate rezolva criza.
