“Ştiaţi că, în Suedia, tot ce nu este interzis este obligatoriu?” Această glumă circulă de mulţi ani pe culoarele scenei politice daneze. Toată lumea ştie că acest lucru nu este adevărat, dar, în acelaşi timp, gluma ne face pe mulţi să râdem. Face parte din micile tachinări obişnuite între vecini.

Văzute din exterior, Suedia şi Danemarca seamănă ca două picături de apă, atât din punctul de vedere al legislaţiei, cât şi din cel al modului de viaţă în comunitate şi al culturii. Răutăţile triviale, ironiile referitoare la particularităţile observate la vecini contribuie, aici şi în restul lumii, la configurarea unei identităţi naţionale, cu efecte atât pozitive, cât şi negative.

Dar, de zece ani, există impresia că persiflările amicale între Suedia şi Danemarca au cedat locul unui antagonism real şi, uneori, chiar unei atmosfere de-a dreptul tensionate în dezbaterile publice. “În Danemarca, oamenii se pot simţi ofensaţi în numele libertăţii de exprimare”, se zvoneşte în Suedia; în schimb, în Danemarca suedezii sunt descrişi ca fiind rigizi, prizonieri ai principiului corectitudinii politice, “lipsiţi de curajul unui dialog” în dezbaterile pe tema imigraţiei. Au fost scoase la iveală generalizările, regula numărul unu în toate prejudecăţile. Este vorba de poporul suedez împotriva poporului danez. Dezbaterile interne despre ceilalţi nu mai există în ţările stereotipurilor.

Ținta ironiilor

În calitatea de cetăţean danez instalat la Stockholm de la sfârşitul anilor 1990, am urmărit această evoluţie cu o îngrijorare din ce în ce mai mare. În timp ce legăturile între companiile nordice se consolidează rapid şi în contextul în care susţinerea opiniei publice în favoarea acestei apropieri rămâne foarte puternică, liderii politici şi presa de pe cele două maluri ale Strâmtorii Øresund au iniţiat o campanie regretabilă în care cealaltă ţară este ţinta ironiilor.

Informaţiile despre modul de viaţă şi despre ideile politice din statul vecin sunt şocant de limitate

Teoria mea este că avertismentele referitoare la “situaţia din Suedia” sau “situaţia din Danemarca” au în primul rând rolul de a alimenta disputele politice interne. În momentul de faţă, poţi spune aproape orice despre ţara vecină, pentru că este o dezbatere “despre” ceilalţi, nu “împreună cu” ceilalţi. În ambele ţări, dezbaterea politică se desfăşoară în primul rând într-un cadru naţional, iar informaţiile despre modul de viaţă şi despre ideile politice din statul vecin sunt şocant de limitate.

Să luăm cazul unuia dintre domeniile în care dezbaterile suedeze şi daneze sunt cele mai divergente şi axate pe pseudo-adevăruri, mituri şi prejudecăţi – tema imigraţiei.

Până de curând, dezbaterea pe tema imigraţiei şi a procentelor de integrare ocupa un loc de frunte atât pe scena politică daneză, cât şi pe cea suedeză, iar Danemarca a intensificat tonul în acest domeniu. Este o situaţie paradoxală dacă ţinem cont de faptul că Suedia primeşte cei mai mulţi imigranţi. Aproximativ 10% dintre danezi s-au născut în străinătate sau au părinţi născuţi în străinătate, proporţia fiind de 15 % în Suedia.

Un spot controversat

“Criticaţi Suedia” – este de mult timp sloganul Partidului Popular Danez [populist]. Cu ocazia celor mai recente alegeri din Suedia, desfăşurate în 2010, l-am putut auzi şi pe Michael Aastrup Jensen, responsabilul de Afacerile Externe al partidului liberal Venstre, evocând în presă “cenzura” suedeză şi propunând trimiterea de observatori internaţionali pentru monitorizarea scrutinului din Suedia. Este prima dată când un reprezentant al unui partid aflat la putere face astfel de afirmaţii referitoare la statul vecin.

La originea acestei situaţii este decizia [postului privat suedez] TV4 de a nu difuza un controversat spot de campanie electorală al formaţiunii Democraţii din Suedia [extrema-dreaptă] în care femei purtând văl islamic treceau în faţa a doi pensionari ce se foloseau de cadre de mers, pentru a încasa înaintea lor indemnizaţiile sociale. În schimb, spotul electoral a fost difuzat de postul public danez (DR2), iar prim-secretarul partidului Democraţii din Suedia, Jimmie Åkesson, a avut dreptul la un discurs de cinci minute fără întrerupere (şi de o banalitate evidentă). Criticile daneze vizau şi sistemul electoral suedez. Chiar dacă unele erau întemeiate, cele mai multe confirmau insuficienta cunoaştere a subiectului.

Este mult mai dificil să fii imigrant în societăţile nordice care, până acum, erau omogene, decât, spre exemplu, în Marea Britanie sau în Statele Unite

Să nu uităm totuşi că ambele ţări se confruntă cu aceleaşi probleme privind integrarea imigranţilor. Nu există dubii că este mult mai dificil să fii imigrant în societăţile nordice care, până acum, erau omogene, decât, spre exemplu, în Marea Britanie sau în Statele Unite.

O diferenţă politică

Diferenţa majoră între dezbaterile pe tema imigraţiei din cele două ţări este, în mod clar, de ordin politic. Dacă, la nivel european, partidele xenofobe şi ostile imigraţiei sunt în ascensiune, acest lucru se întâmplă deoarece formaţiunile conservatoare şi liberale au acceptat susţinerea acestor partide, cum se întâmplă în Danemarca, sau le-au primit la guvernare pentru a avea majoritate în parlament: spre exemplu, în Austria, în Olanda şi în Norvegia.

În Suedia, după alegerile din anul 2010, Guvernul condus de Fredrik Reinfeldt (de dreapta) a ales să întoarcă spatele extremei-dreapta, preferând în schimb să aibă un Cabinet minoritar, cu toate problemele asociate situaţiei. Scrutinul programat în septembrie 2014 va arăta dacă strategia funcţionează.

Ţările din nordul Europei sunt, fără îndoială, în pragul unei perioade a înnoirii. Totul arată că sunt întrunite condiţiile unei cooperări sporite între ţările scandinave, nordice şi baltice. Ar fi păcat să lăsăm miturile şi clişeele să blocheze această direcţie.