Alegeți o limbă
Lobbyingul îşi are regulile sale. Când un nou venit soseşte la Bruxelles, Pierre îi dă două metode fără greş de a întâlni fără programare, pe neaşteptate, câte un oficial european. După aproape zece ani petrecuţi în capitala celor Douăzeci şi Opt pentru a reprezenta interesele unui mare grup industrial, bărbatul zâmbăreţ, în vârstă de cincizeci de ani, cunoaşte toate tainele meseriei.
Aşadar pentru a da peste un eurocrat, există metoda cea mai puţin costisitoare: a da târcoale în jurul sensului giratoriu Schuman - punctul nevralgic al cartierului european, la răscruce de Comisiei şi Consiliu - la ora prânzului, atunci când tot omul caută un sandviş sau un restaurant. Şi există metoda cea mai costisitoare: a cumpăra un bilet de clasa întâi pentru Thalys între capitala belgiană şi Paris, într-unul dintre acele trenuri care permit să se ajungă la timp pentru prima şedinţă de dimineaţă.
Bruxelles este o lume foarte mică, iar trenul Thalys este un concentrat. Ceea ce ar putea scăpa unui ochi neantrenat.
Şi, într-adevăr, nimeni nu are un şnur la gât cu una dintre acele acreditări care permit intrarea fără probleme în Parlamentul European, Comisie sau sediul hidos al Consiliului. Dar ei se frecventează atât de des încât se recunosc dintr-o privire, sau cu câte un semn din mână între două fotolii confortabile de clasa întâi. Ei sunt funcţionari, parlamentari, avocaţi, patroni sau lobbyişti din lumea economică şi participă toţi, într-un fel sau altul, la marea maşinărie de fabricat directive comunitare.
Vânătoarea de eurocraţi
Tot ceea ce Bruxelles şi Paris numără ca elite europene francofone ajunge mai devreme sau mai târziu să ia acest TGV care leagă cele două capitale în doar o oră douăzeci - cel puţin atunci când nu este în întârziere. Câteodată poate fi întâlnit aici chiar şi José Manuel Barroso. Ca în acest 26 noiembrie 2010, în care preşedintele Comisiei Europene, pe drumul de întoarcere dinspre Paris, a vorbit la telefonul mobil tot timpul.
Aplecat peste măsuţa fotoliului său, cu mâna pe telefon în faţa gurii, liderul portughez încerca atunci să ducă la mal discret schiţa planului de salvare a Irlandei, în toiul vijeliei financiare. La celălalt capăt al firului, Angela Merkel, Nicolas Sarkozy şi cu Jean-Claude Trichet. De-ar fi ştiut vecinii lui din Thalys... Aceste şoapte forţate urmau în orice caz să conducă, două zile mai târziu, la un plan definitiv pentru Dublin.
Închisă timp de o oră şi douăzeci în acest spaţiu redus, această mică lume stă la pălăvrăgeală. Adesea, nu este nevoie de mai mult de un minut. Un făcut cu ochiul, câteva vorbe lunecate peste un scaun sau peste o platformă a trenului. [[Totul este să treci un mesaj şi să fii observat, un punct important într-o sferă saturată cu informaţii]].
În deceniul precedent, o directivă în privinţa sectorului transporturilor a cunoscut astfel câteva mici modificări minore după o călătorie în Thalysul lui Jacques Barrot. Cel care era atunci comisar european pentru sectorul Transporturilor, întocmai, s-a aflat în faţa unui lobbyist al unui mare grup european. Discuţia a ajuns rapid asupra celebrei legislaţii în curs de pregătire, din care un punct minor displăcea acestei companii. Întâmplare sau coincidenţă, acest punct problematic a fost în cele din urmă amânat după această scurtă conversaţie în TGV, care a fost urmată de un schimb intens de e-mailuri...
Desigur, pentru a avea parte de cele mai bune întâlniri, trebuie luat trenul bun. Desigur, la ora unsprezece, probabilitatea de a pica pe un ştab european nu este nulă. Dar, în acest moment al zilei, sunt tot atâtea şanse de a ajunge pe lângă vreun exilat fiscal, moştenitor al vreunei mari familii industriale franceze, ţipând la telefon în tot vagonul că "trebuie scoase trei potârnichi şi o sticlă de Château Latour" în vederea vânătorii din week-end. Vecinul de tren încă mai râde pe seama asta.
Nu, cine vrea să vâneze eurocraţi trebuie să cutreiere Thalysul Bruxelles-Paris de vineri seara, după ora 17, când mulţi francezi din Comisie se întorc acasă. Acelaşi fenomen duminică seara, în celălalt sens. Dar idealul este de a prinde un tren la prima oră în timpul săptămânii. "Cel de la 7:13 sau cel de la 7:37 între Bruxelles şi Paris, acestea sunt pe departe cele mai prizate", afirmă un obişnuit.
Sudoku şi altele
A vedea un astfel de concentrat de Bruxelles într-un asemenea perimetru îşi are astfel avantajele. Dar prezintă de asemenea şi anumite pericole. Dacă un tâlhar ar lua cu asalt vagonul ca diligenţele de odinioară, ar pleca cu braţele pline de toate micile secrete economice ale continentului.
"Îmi păstrez întotdeauna lucrurile cu grijă lipite de piciorul meu", asigură un avocat. "Pentru mine, Thalys înseamnă sudoku şi cuvinte încrucişate, mi-e prea frică să nu fiu spionat", afirmă un lobbyist.
José Manuel Barroso rezervă aproape întotdeauna micul salon privativ din capătul trenului pentru a-şi putea pregăti discret întâlnirile pariziene - în afară de momentul când vine vorba de salvarea Irlandei, se pare.
Dar motivele obiective de a-şi face griji cu privire la urechile sau ochii indiscreţi nu lipsesc. Acum câţiva ani, un funcţionar european nu a găsit nimic mai bun de făcut decât să lucreze în Thalys pe un mare dosar privind concurenţa, dosar tratat de Comisie. Ar fi făcut mai bine să se întoarcă şi să constate că un reporter era aşezat chiar în spatele lui. A doua zi, când şefii lui au văzut că o agenţie de presă anglo-saxonă îşi face primele pagini despre plângerile celor de la Bruxelles asupra acestui dosar de concurenţă, nefericitul eurocrat aproape şi-a pierdut postul.
"Nu cunosc regulile specifice ale direcţiei noastre cu privire la securitatea călătoriilor în Thalys", mărturiseşte un oficial european. Iată dovada că opţiunea numărul doi a lui Pierre, lobbyistul grupului industrial, deşi este mai costisitoare decât prima, aduce în orice caz mai mulţi bani: nu am văzut niciodată un eurocrat înfometat dezvăluindu-şi secretele în timp ce caută un sandviş.
