Potrivit presei germane, când afacerea supravegherii a început să moară, preşedintele rus s-a asigurat că toată lumea în Europa a aflat că americanii au spionat telefonul mobil al Angelei Merkel. Când a început să se aştearnă praful, un membru proeminent al Partidului Verzilor din Germania a mers pe neaşteptate la Moscova pentru a se întâlni cu Edward Snowden. Presa a săpat din nou – şi este clar că fără permisiunea Kremlinului întâlnirea nu ar fi avut loc.

Relaţiile germano-ruse sunt în cel mai rău stadiu de la căderea Zidului Berlinului încoace. Nici lucrurile între SUA şi Rusia nu stau mai bine. Făcând o breşă între cei doi aliaţi, Moscova are o mare realizare, şi nu doar în termeni geopolitici. Preşedintele rus poate acum să îi arate poporului său cât de rău s-a prăbuşit Occidentul putred.

De data aceasta, totuşi, a mers prea departe, pentru că nimeni nu mai are nicio îndoială că informatorul NSA a devenit marioneta Kremlinului. Pentru liderii din Europa şi Washington este un semnal că este momentul să-şi îmbunătăţească relaţia.

Reglementări mai stricte

Totuşi laptele s-a stricat deja pentru că Snowden nu a fost inventat de ruşi la început. A fost creat de Agenţia Naţională de Securitate, obsedată de ideea de a spiona pe oricine şi orice. Și mai rău, NSA i-a dat acces lui Snowden la secretele sale, de care a profitat înainte de a zbura via Hong Kong spre Rusia. Nimeni nu ştie ce altă dovadă compromiţătoare are în mânecă şi cât timp dezvăluirile sale vor continua să apară şi să jeneze Casa Albă.

Nu se poate nega că a existat multă ipocrizie în reacţiile UE faţă de afacerea Snowden. Până la urmă, agenţiile de informaţii europene nu stau degeaba, privind cum NSA piratează Internetul, ci fac exact acelaşi lucru şi folosesc mijloace asemănătoare.

Mai mult, îşi coordonează eforturile şi se sfătuiesc una pe cealaltă referitor la cum să eludeze legile anti-supraveghere ale UE. În plus, şi europenii – chiar dacă pe o scală mai mică – i-au spionat pe americani şi au încercat să le fure secretele. Este exact ceea ce ar trebui să aibă parte la final.

Este puţin probabil să negocieze Casa Alba problema cu statele mai mici aşa cum o face cu Franţa şi Germania

Washington, Berlin şi Paris negociază înţelegeri pentru a preveni spionarea reciprocă. Dar asta nu este suficient. O înţelegere UE-SUA este necesară pentru ca toţi cetăţenii UE – nu doar cei din cele mai mari state membre – să fie protejaţi de supraveghere. Este puţin probabil să negocieze Casa Alba problema cu statele mai mici aşa cum o face cu Franţa şi Germania. În schimb, probabil îi va transfera pe spionii din Berlin şi Paris către acele ţări, pentru a-şi continua munca.

Pe deasupra, UE are nevoie de reglementări mai stricte în privinţa protecţiei datelor personale. Astfel de legi trebuiau să intre în vigoare în 2014 dar termenul limită a fost amânat cu un an, printre altele, la presiunea Berlinului. De aceea Angela Merkel a părut atât de falsă când îi certa pe americani pentru că i-au ascultat telefonul.

Garantarea dreptului cetăţenilor la viaţă privată nu înseamnă că Europa se predă în lupta împotriva terorismului şi că vrea să forţeze America să facă la fel.

În limitele legii

Agenţiile de informaţii ale UE au dreptul să îi pună pe suspecţi sub supraveghere, doar că acest lucru trebuie făcut în limitele legii: fiecare caz trebuie să fie aprobat de un tribunal, dovezile trebuie să fie distruse dacă investigaţia a fost abandonată, şi aşa mai departe. Dacă ar fi să îl credeam pe Snowden, cum că un “consorţiu” al serviciilor de informaţii ne monitorizează oricum e-mailurile şi telefoanele, este mai bine să stabilim limite pentru operaţiunile sale. Și să le controlăm mai eficient decât a făcut-o guvernul american, cu preşedintele Obama, care nu era informat că NSA a ascultat conversaţiile telefonice ale cancelarului german.

Europenii şi americanii trebuie să găsească noi zone pentru a coopera mai îndeaproape

Și, nu în ultimul rând, scandalurile de supraveghere oferă o oportunitate pentru a actualiza ceea ce numim “legături transatlantice”, un termen care de ceva timp a început să sune ca un anacronism al Războiului Rece. Europa – cea “nouă” chiar mai mult decât cea “veche” – se aşteaptă ca America să ajute în cazul (totuşi puţin probabil) de agresiune din Est. Garanţiile de securitate ale SUA pentru membrii NATO nu trebuie să fie retrase. Dar trebuie să li se dea un nou conţinut. Europenii şi americanii trebuie să găsească noi zone pentru a coopera mai îndeaproape. În timpul mandatului lui Barack Obama, distanţa între continente s-a majorat.

Acordul TAFTA propus, [cunoscut de asemenea ca TTIP] oferă o şansă fără precedent pentru o apropiere SUA-UE. Din păcate, negocierile au fost umbrite, chiar din prima zi, de dezvăluirile lui Snowden. În Europa, mulţi cer ca discuţiile să fie suspendate sau chiar să li se pună punct. Un astfel de scenariu ar fi o veste binevenită, şi nu doar pentru Moscova ci şi pentru Beijing. De aceea liderii europeni trebuie să apere raţiunea din spatele TAFTA – chiar dacă specialiştii NSA le-au interceptat telefoanele.

Barack Obama nu a împlinit speranţele care au fost puse în el în Europa. Agenţiile de securitate americane au tratat ţările europene ca pe nişte colonii. Avem motive întemeiate să purtăm pică Americii – dar nu trebuie să nu îi mai vorbim. Suntem o familie, până la urmă.