Alegeți o limbă
Este evident astăzi că deciziile luate cu câteva luni în urmă au fost efemere şi lipsite de eficacitate. Problema nu este de a şti dacă fondurile dedicate salvării economiilor lovite de criză au fost suficiente ori nu, ci mai ales că deciziile luate nu au făcut decât să prelungească acele probleme în loc să le rezolve.
Aşa numitele state periferice ale zonei euro au probleme structurale şi, în consecinţă, economiile lor nu sunt competitive. Acestea sunt însoţite de datorii suverane masive care, din perspectiva actuală, este puţin probabil să fie plătite vreodată în întregime. Amânarea reformelor şi pretinderea faptului că acestea nu sunt necesare cu adevărat nu au făcut decât să agraveze problema. Problema cheie, în orice caz, este lipsa de strategie.
Astăzi a devenit evident că statele din zona euro nu au conceput şi nu au avut discuţii pe tema elaborării unei strategii pentru scoaterea din impas a unui stat membru afectat de o criză de lichidităţi. Atâta vreme cât această problemă afectează doar o economie mică, periferică, celelalte state membre sunt capabile să elibereze rapid suficienţi bani pentru a acoperi nevoile financiare ale acestor ţări pentru următorii doi ani. Dar dacă una din marile economii se află în dificultate, fondurile aflate la dispoziţia statelor membre sănătoase s-ar putea dovedi a fi insuficiente.
Nu este rolul BCE să salveze ţările îndatorate
Este evident astăzi că nimeni nu a analizat cu seriozitate acest tip de scenariu. Ideea ca datoriile economiilor în dificultate să fie preluate de către Banca Centrală Europeană ar fi putut fi justificată ca o soluţie de urgenţă acum câteva luni, dar în nici un caz nu poate fi privită ca o soluţie sistemică. Mai presus de orice, rolul BCE nu este de a salva ţările îndatorate ci de a proteja stabilitatea monedei comune. BCE accentuează faptul că nu va retrage de pe piaţă masa monetară excedentară pe care, în jargon economic, "o sterilizează", iar faptul că BCE are alte obiective decât stabilitatea preţurilor îi subminează credibilitatea. Iar pe baza credibilităţii ori a lipsei acesteia, consumatorii îşi construiesc anticipările inflaţioniste.
O altă problemă gravă este lipsa în UE a unui centru care să ia decizii clare. De fapt există trei centre de putere : Barosso, preşedintele Comisiei, Van Rompuy, preşedintele Consiliului şi "super-cuplul" Merkel-Sarkozy. Primii doi, care au încearcat să găsească o soluţie coerentă pentru toate statele membre, au constatat brusc că totul a fost decis cu ocazia întâlnirii Merkel - Sarkozy. Nu ar fi fost foarte grav dacă propunerile acestora ar fi fost aplicate. Din nefericire, există un compromis între două abordări extreme, cea a uniunii transferurilor şi cea a uniunii statelor auto-suficiente. Iar asemenea compromisuri conduc rareori la soluţii rezonabile.
Germania a beneficiat cel mai mult de pe urma euro
Teama de un posibil colaps al zonei euro ar putea în final să ajute la găsirea unei soluţii rezonabile de rezolvare a problemei. Pieţele financiare nu mai cred în politicienii europeni. Acestea au încetat să mai reacţioneze la planurile succesive de salvare. De fapt, Berlinul s-a opus colectării de fonduri suplimentare pentru salvarea Spaniei. Astăzi, liderii europeni trebuie să ia decizia de a întârzia rambursarea datoriei statelor membre aflate în dificultate.
Perspectiva unui colaps al zonei euro provoacă temeri nu doar în ţările periferice ci şi în zona economiilor dezvoltate. De fapt acestea au beneficiat cel mai mult de introducerea monedei comune. Datorită monedei unice, Germania a devenit în 10 ani cel mai mare exportator al lumii. Peste 40% din exporturile sale merg spre alte ţări din zona euro. Dacă euro ar fi eliminat şi monedele naţionale ar fi reintroduse astăzi, marca germană ar fi cea care ar cunoaşte cea mai mare apreciere. Germania şi-ar pierde toată competitivitatea în timp ce ţările lovite de criză şi-ar recâştiga-o.
În mod paradoxal, Germania este cea care a beneficiat cel mai mult de euro şi aceasta ar trebui să facă totul pentru a salva marele proiect european. Pentru a realiza acest obiectiv e nevoie de măsuri dure şi decisive şi nu de compromisuri care doar prelungesc problemele.
