Societatea franceză este percepută în ultima vreme ca fiind un sălaş al rasismului virulent, dar, în fond, nu este cu nimic mai rasistă decât alta. Respingerea străinului, a celui diferit, a celui care este considerat o ameninţare pentru securitate, este un reflex universal de care nicio societate nu-i scutită.

Rasismul poate în unele cazuri să ţintească o comunitate anume, dar asta nu înseamnă că le cruţă pe celelalte. Cu alte cuvinte, nu există discriminare în exercitarea urii. Toată lumea are parte de ea.

Asistăm astăzi în Europa la unele derive grave, fiindcă rasismul începe cu vorba şi poate ajunge la crematorii. Suduitura [ministrului francez al Justiţiei], Christiane Taubira, numită maimuţă [cu ocazia unei manifestaţii împotriva căsătoriei între homosexuali, la sfârşitul lunii octombrie] este doar un început.

Dacă se permite insulta, se va trece cu uşurinţă la pedeapsa corporală, la tortură (cazul tânărului Ilan Halimi) şi la omucidere. De aceea, trebuie reamintit că nu există vreun fel de rasism "light" şi decafeinizat. Dna Taubira a avut dreptate atunci când a regretat că nicio voce de lider politic nu s-a ridicat împotriva rasismului pe care l-a îndurat.

Un alt ministru a fost supus aceluiaşi tratament şi în Italia. Este vorba despre ministrul Integrării, Cecile Kyenge (originară din Kinshasa, Congo), care a fost tratată cu toate adjectivele posibile de către unii aleşi ai Ligii Nordului cunoscuţi pentru tendinţele lor rasiste.

Jucători de fotbal cu pielea neagră au fost şi ei ţintiţi de un rasism bine înrădăcinat. Când un şef de guvern îşi permite să facă glume în public despre "aspectul bronzat al lui Obama", se deschid larg uşile celor care nu îndrăzneau să-şi exprime rasismul şi îşi ţineau în frâu ideile lor clocite.

Criza economică, nu o scuză, ci un pretext

Criza economică nu este o scuză, dar este poate un catalizator, un pretext pentru a se refugia în ignoranţă şi frică, pentru a se se agăţa de confortul comod al prejudecăţilor.

Europa şi-a pierdut încetul cu încetul poziţia sa dominantă în lume

Faptul că Europa şi-a pierdut încetul cu încetul poziţia sa dominantă în lume, şi nu numai pe planul economic, ci şi cultural, favorizează o atmosferă de amărăciune, care se poate transforma în dispreţ faţă de tot ce este diferit. Spania încă nu şi-a asanat relaţiile sale cu Islamul. Imigranţii veniţi din Maghreb sunt porecliţi "Mauros", ştiind că termenul este peiorativ şi că aminteşte de episodul trist al Inchiziţiei.

Criza economică nu a ajutat. Omul se teme întotdeauna de cel mai sărac ca el, de cel mai străin decât el. De aceea rasismul este atitudinea uşoară în faţa încercărilor vieţii. Trebuie găsit un vinovat. Înainte era evreul, acum este musulmanul.

Şi dacă rasismul a existat întotdeauna, acum politicienii îl folosesc drept combustibil pentru campaniile lor. Este mai uşor să răspândească ura faţă de străini decât respectul pentru ceea ce este diferit. Omul are tendinţa de a se lăsa tras către instinctele cele mai joase, mai ales atunci când a fost fragilizat de situaţii pe care nu a ştiut sau nu a putut să le înfrunte.

Rasismul este lenea gândirii, pentru a nu spune refuzul de a gândi

Rasismul este lenea gândirii, pentru a nu spune refuzul de a gândi. Va exista întotdeauna cineva care să gândească în locul vostru şi care să simplifice explicaţia problemelor înconjurătoare.

Goana după voturi generează derapaje

Ni se spune astăzi că membrii Frontului Naţional nu sunt cu toţii rasişti. Poate. Dar orice rasist este sigur de a fi primit în acest partid, cu condiţia de a fi discret cu privire la convingerile sale. Atâta timp cât principala preocupare a politicienilor va fi de a-şi asigura realegerea, vor avea loc toate derapajele, oricât de josnice ar fi. Ca să nu mai vorbim de noua piele a Frontului Naţional, care-l face frecventabil şi chiar banal.

Refuzul de a fi etichetat ca un "partid de extremă dreapta" este un semn interesant pentru a trece de la o stare la alta. Dacă este doar o chestiune de cuvinte, am putea admite că aspectul extremist a fost înlocuit cu ceva mai profund şi mai periculos, banalizarea prejudecăţilor şi a xenofobiei.

Pentru a combate ideile acestui partid, trebuie să existe un drept sistematic la răspuns ori de câte ori vreun lider de-al său scoate contra-adevăruri sau propune programe, nu numai inaplicabile, dar care ar putea de-a dreptul ruina ţara. Pe lângă această vigilenţă care lipseşte crunt partidelor politice din faţă, trebuie dezvoltat demersul pedagogic în şcoli şi depus un efort în profunzime şi de durată.

Teama şi ignoranţa, un singur flagel

Este important ca copiii să ştie, câtă vreme minţile lor sunt încă disponibile, pe ce se bazează rasismul, istoria sa, ravagiile sale şi neomenia din el. Trebuie spus şi repetat că teama şi ignoranţa sunt cele două mamele ale acestui flagel, că mecanismele sale sunt uşor de demontat prin cunoaştere şi inteligenţă, prin dezbatere şi sfârşitul tabuurilor. Trebuie abordate toate subiectele, trebuie să nu trecem cu vederea derapajele unora care dezvoltă şi ei un rasism, în reacţie la propria lor stigmatizare.

A spune şi a demonstra că rasele nu există nu va elimina rasismul, evident, dar cel puţin este un adevăr care va zgudui unele certitudini.

Adesea, atunci când exasperarea este la culme, derivele rasiste se înmulţesc şi putem crede că rasismul este în creştere, dar el a fost mereu acolo, ascuns în mentalităţi şi gata să se răspândească atunci când apar greutăţi, odată cu nevoia de aroganţă, pentru a se simţi important şi, mai ales, superior altuia.

Lupta împotriva rasismului trebuie să fie cotidiană şi să îmbrăţişeze toate domeniile. Fiindcă rasismul nu este o modă, ci o stare de spirit care face parte din slăbiciunile umane, alimentată de defecte şi de greşeli.