Prin publicarea unei impunătoare Cărţi albe în favoarea independenţei, guvernul scoţian a căutat să reducă la tăcere criticile care îi reproşează de a nu fi socotit cu minuţie consecinţele unei astfel de separări. Acest document de 670 de pagini nu conţine niciun pasaj menit să înflăcăreze vâna patriotică, în stilul Braveheart, dar totodată scopul său nu este de a galvaniza convinşii. Alex Salmond, liderul Partidului Naţional Scoţian, a încropit un tratat tehnocratic foarte detaliat menit să liniştească nevricoşii. Obiectivul este de a converti şi nu de a asigura loialitatea celor care au luat deja o decizie.

Oricare ar fi rezultatul referendumului din septembrie 2014, el nu ar trebui să schimbe mare lucru în nordul graniţei [anglo-scoţiene]. Potrivit proiectului naţionalist, Scoţia ar păstra regina şi lira sterlină. Problemele bugetare prin care trece ţara ar restrânge în mod inevitabil exercitarea libertăţilor sale economice nou-dobândite.

Ceea ce nu l-a împiedicat pe Alex Salmond să-şi îndulcească "păsatul postindependenţă" cu câteva zăhărele bugetare. Acesta propune astfel să reducă impozitele întreprinderilor şi anunţă gratuitatea creşelor. Unele măsuri nepopulare, precum "taxa dormitor" (bedroom tax) [care prevede o creştere a chiriilor locuinţelor sociale în caz de sub-ocupare] sau reducerile fiscale pentru cuplurile căsătorite (o măsură susţinută de conservatori), ar fi suprimate.

O întreagă harababură

Deşi, la Financial Times, noi susţinem cu tărie menţinerea Scoţiei în Marea Britanie, recunoaştem că există argumente – deşi presărate cu greşeli – în favoarea independenţei. În definitiv, alegătorii scoţieni sunt cei care trebuie să decidă dacă Scoţia ar duce-o mai bine sub oblăduirea executivului de la Holyrood [sediul guvernului din Edinburgh] decât cea a Marii Britanii. Dar trebuie, de asemenea, precizat că este o alegere dificilă. Scoţia nu poate pretinde a fi deopotrivă liberă şi a trăi pe spinarea restului Marii Britanii.

Mulţi i-au reproşat lui Alex Salmond de a fi publicat o listă de dorinţe deghizată în document informativ

Mulţi i-au reproşat lui Alex Salmond de a fi publicat o listă de dorinţe deghizată în document informativ. Modalităţile precise ale unei separări, în caz că Scoţia se pronunţă în favoarea independenţei, vor trebui să fie negociate mai târziu. Multe decizii esenţiale pentru punerea în aplicare a programului său vor necesita atât consimţământul scoţienilor cât şi al non-scoţienilor.

Dar cerea cea mai contestată a lui Alex Salmond este probabil cea privind aranjamentele monetare de după independenţă. Dorinţa Scoţiei de a continua să folosească lira sterlină nu este criticabilă în sine.

Este surprinzător însă că se aşteaptă ca guvernul britanic să creeze o zonă monetară comună doar pentru a satisface nevoile a 5 din cele circa 58 de milioane de locuitori ai Marii Britanii. O astfel de manevră riscă să genereze aceeaşi încurcătură pe care o vedem astăzi în zona euro, o uniune monetară fără uniune bugetară. Un precedent care nu este deloc liniştitor.

Cartea albă pretinde că crearea unei uniuni monetare ar fi în interesul Marii Britanii, a cărei balanţe de plăţi s-ar degrada dacă veniturile petroliere scoţiene ar fi excluse din balanţa de plăţi a zonei sterline. Aceasta este o afirmaţie extrem de discutabilă, care nu ţine cont de avantajele posibile pentru Marea Britanie ale unei deprecieri a lirei sterline.

Sentiment de amărăciune

Invocând rolul istoric al Scoţiei în operaţiunile Băncii Angliei, naţionaliştii scoţieni doresc de asemenea ca ţara lor să continue să influenţeze deciziile băncii centrale şi intenţionează astfel să impună o zonă monetară restului Marii Britanii. Ceea ce înseamnă să răspândeşti o concepţie greşită a naturii divorţului în caz de plecare a Scoţiei.

În acest caz ar trebui să aibă loc o împărţire a activelor şi pasivelor Marii Britanii – o operaţiune pe care Alex Salmond intenţionează să o finalizeze în doar 18 luni. Dar deşi o astfel de împărţire poate însemna un transfer de active sau de compensaţii acolo unde transferul nu este posibil, nu i-ar oferi nicidecum menţinerea controlului asupra unor instituţii.

Sfâşierea Marii Britanii ar fi foarte dureroasă. Partidul Naţional Scoţian (SNP) a lăsat deja de înţeles că Scoţia ar putea asuma o parte a datoriei publice a Marii Britanii, cu condiţia acordului dinspre Westminster cu privire la crearea unei zone monetare. Ceea ce nu seamănă a limbaj de politicieni care îşi cred propria lor retorică de compromis "câştigător-câştigător", dar lasă să se întrevadă animozitatea care s-ar naşte dintr-o astfel de separare.