Şi astfel, din nou alegerile prezidenţiale din Belarus au devenit o problemă pentru Occident. Tăbăcirea rivalilor actualului lider de către poliţie, ciomăgirea protestatarilor anti-guvernamentali, arestările liderilor opoziţiei – toate acestea nu ajută să încurajeze o deschidere faţă de Belarusul lui Lukaşenko. Ci mai degrabă pare o reîntoarcere la acele vremuri sumbre când Alexandr Lukaşenko era poreclit "ultimul dictator din Europa".

Rezultatele votului de duminică (79.67% pentru actualul lider) sunt contestate în Minsk, surse din opoziţie estimând scorul lui Lukaşenko la jumătate din cel raportat de numărătoarea comandată de guvern. Deci, care ar trebui să fie reacţia noastră faţă de rezultatele oficiale? Ar trebui să reintroducem sancţiuni împotriva regimului din Belarus, să interzicem din nou funcţionarilor posibilitatea de a vizita Occidentul, să-l ţinem departe pe Lukaşenko de pârtiile alpine şi de întâlnirile lui cu Berlusconi? Ar fi mai uşor să spunem care ar trebui să fie reacţia noastră faţă de înfrângerea candidatului de opoziţie Vladimir Neklyayev – critici dure şi indignare.

Şi totuşi nu ar trebui să luăm decizii emoţionale pripite. Desigur nici nu trebuie să pretindem că nu s-a întâmplat nimic. Multe s-au întâmplat şi trebuie să spunem acest lucru cu voce tare. Trebuie să fie cerute explicaţii cu privire la numărarea voturilor şi atacurile poliţiei împotriva liderilor de opoziţie.

Belarusul nu este un partener accesibil pentru oricine

Occidentul nu trebuie însă să oscileze între sancţiuni şi promisiuni, să ameninţe regimul cu băţul o zi şi să ofere un morcov a doua zi. Cei care ofereau morcovi înainte de alegeri se aşteptau într-adevăr ca standardele democratice să fie respectate? Se aşteptau aceştia, de exemplu, ca mentalitatea responsabililor cu număratul voturilor să se schimbe peste noapte?

Belarus nu este singura ţară din estul UE în care rezultatele alegerilor să fie, ca să o spunem blând, umbrite de îndoieli. Iar Occidentul nu vede nimic greşit în a discuta cu ceilalţi lideri regionali şi a face afaceri cu ei. Există o anumită ţară numită Rusia la est de UE unde poliţia poate agresa o bătrână de 82 de ani fără să provoace vreo deteriorare a relaţiilor sale cu Occidentul.

Domnul Lukaşenko are multe păcate pe conştiinţă şi probabil că într-o zi poporul lui îl va forţa să dea socoteli. Dar sub domnia lui, Belarus şi-a consolidat suveranitatea. Nu este un partener uşor pentru nimeni. Şi situaţia nu se va schimba.

Occidentul ar trebui să se gândească serios dacă îi întoarce sau nu spatele lui Lukaşenko. Dar cu siguranţă nu ar trebui să întoarcă spatele poporului belarus. Această ţară nu este încă irevocabil pierdută pentru lumea occidentală.