Câţi din cei 46 de milioane de locuitori ai Spaniei ar putea să vă spună ceva despre femeia germană de vârstă mijlocie care deţine în mâinile ei atât de greu obţinuta suveranitate democratică şi viitorul economic şi de a cărei decizie va depinde dacă milioane de spanioli care lucrează din greu, îşi vor putea păstra locurile de muncă şi plăti ipotecile în 2011 şi mai încolo, şi al cărei verdict negativ asupra economiei spaniole va declanşa nu doar un program de măsuri de austeritate care depăşesc cu mult cele impuse Greciei şi Irlandei dar ar putea reprezenta începutul sfârşitului pentru zona euro însăşi?

Nu prea mulţi, ne putem imagina, deoarece femeia germană de vârstă mijlocie care se joacă de-a Dumnezeu cu una dintre cele mai mari naţiuni ale Europei nu este Angela Merkel. Cancelarul german este în centrul luptei pentru apărarea Spaniei care a fost astăzi, din nou, subiectul discuţiilor la Bruxelles. Cu toate acestea, nu Merkel este, se pare, persoana a cărui arătător îndreptat în jos poate decide cum va fi viaţa spaniolilor în urmatorul deceniu şi poate chiar pe mai departe.

Acestă paranteză se referă mai degrabă la sumbra figură a lui Kathrin Muehbronner, o economistă poliglotă, absolventă a Universităţii din Tubingen, care, sunt tentant să o spun, ar putea exercita cea mai reacţionară influenţă a unei femei asupra vieţii spaniolilor, de când regina Isabela a izgonit maurii, a expulzat evreii şi a pus inchiziţia în centrul naţiunii în urmă cu mai bine de o jumătate de mileniu. Cum aşa?

Spania, în camera torturii fiscale

Muehlbronner este vice-preşedinte şi analist senior specializat în riscul datoriilor suverane ale Spaniei, la agenţia de notare Moody’s. Acestă poziţie face din ea femeia care, dacă pot să o spun aşa, poate arunca Spania în haos, prin simplul fapt de a declara că a cincea economie a Europei nu mai merită să fie cotată Aa1.

În această săptămână Muehlbronner a anulat condamnarea Spaniei la ghilotină, pe care a transferat-o în camera torturii fiscale, acţiune care l-ar fi onorat pe Torquemada însuşi. "Moody’s crede că reducerea garaţiei riscurilor ne mandatează să luăm în considerare o declasificare a ratingului Spaniei", a declarat Muehlbronner – declaraţie urmată de o scădere simultană a euro şi a pieţelor bursiere. Puţin mai târziu, acesta şi-a atenuat afirmaţia. "Moody nu crede că solvabilitatea Spaniei este ameninţată", a afirmat ea, după care euro şi pieţele bursiere şi-au mai revenit puţin.

Principiile Moody’s? Cine a ales Moody’s? Ce tratat a semnat Moody’s? Pe ce bază trebuie să îngenunchem în faţa doamnei Muehlbronner? Eu nu am nimic împotriva ei, dar am ceva foarte puternic împotriva proeminenţei şi influenţei culturii ratingurilor pe care aceasta le promovează. În timp ce naţiunile lumii se luptă să scape de povara crizei financiare mondiale, principala preocupare a agentiei Moody şi a principalilor săi doi concurenţi, Standard&Poor's şi Fitch – a căror obiective nu sunt neutre, este supravegherea inteligentă a pieţelor.

Tratăm agenţiile de rating ca şi cum ar fi arbitri. Acestea au chiar un loc în cadrul sistemelor de reglementare oficiale. Dar aceştia sunt jucători, şi nu doar jucători ci şi speculatori. Astfel, atunci când creditul era în creştere şi ieftin, în anii 1990 şi 2000, orice vânzător de obligaţiuni era în mod obişnuit recompensat cu un rating AAA. Moody's, a declarat la începutul acestui an şeful comisiei federale de anchetă al lui Barack Obama, a fost o "fabrică de ratinguri triplu A". Ceea ce a rezultat este faptul că toate produsele, de la creditele ipotecare cu risc până la pieţele de obligaţiuni, tot sistemul a fost inundat cu produse financiare supraevaluate, garantate de cei care, în cele din urmă, nu ar fi trebuit să le coteze.

Creditele pentru nevoi personale, o adevărată cultură

Blestemul culturii de cotare a creditelor finanţelor personale este în fază incipientă în Marea Britanie. Dar acesta a crescut, este în creştere şi ar trebui să fie diminuat. Oricine este familiarizat cu cultura creditului pentru nevoile personale din SUA, din care a luat naştere cultura riscului suveran, ştie că aceasta este calea kafkiană este de a face lucrurile.

Cere o carte de credit în SUA fără a avea o bună cotă a creditului pe piaţa americană şi nu doar că îţi va fi refuzat cardul, dar chiar şi nivelul de credibilitate personală va avea de suferit, ceea ce va face dificilă obţinerea creditului de care ai nevoie. Dacă dintr-un motiv oarecare uiţi să plăteşti o rată, agenţia te notează ca fiind un risc – şi va obţine un profit de la banca ta, pentru efortul depus. Băncile sunt plasate acum pe arterele principale ale localităţilor şi pot acorda împrumuturi în toată lumea, iar persoanele au fost înlocuite de sistemul computerizat.

Acelaşi lucru se întâmplă, chiar dacă la un alt nivel, în lumea riscurilor titlurilor suverane. Aici agenţiile se pronunţa în legatură cu administrarea economiilor popoarelor suverane. Cu toate acestea, problema datoriilor titlurilor suverane este într-o oarecare măsură o versiune lărgită a problemelor din lumea finanţelor personale. La fel cum datoria personală alimentată de spirala creditelor refinanţate a scăpat de sub control, deoarece în băncile de la colţul străzii nu mai există manageri care să-şi cunoscă clienţii, să cunoască localitatea şi să fie în măsură să facă evaluări inteligente asupra fiecărui caz în parte, lumea datoriilor suverane este lipsită de bun simţ şi de o apreciere echilibrată în raporturile sale cu naţiunile lumii.

În viaţa reală, istoria este despre oameni. În lumea imaginară a agenţiilor de rating, istoria este o înşiruire de cifre. Te afli deasupra liniei, esti bun; sub linie, rău. Nici o persoană dotată cu un simţ uman al istoriei nu poate să nu împărtăşească durerea şi umilinţa la care a fost supusă Irlanda de către pieţele financiare. Dar ideea că o mare naţiune cum este Spania – pentru a cărei libertate prieteni ai părinţilor mei au luptat şi au murit – ar trebui să îngenuncheze în faţa unui grup de directori capricioşi, foarte bine plătiţi, plantaţi în faţa unor calculatoare, este pur şi simplu scandaloasă. Cum de îndrăznesc?

Agenţiile de rating conduc asaltul pieţelor financiare asupra naţiunilor şi a popoarelor. Noi trebuie şi putem să le reducem influenţa. Această luptă face parte din ultimul plan al Germaniei referitor la zona euro. Este motivul pentru care, cu toate defectele pe care le are, în orice situaţie, trebuie să o sprijinim pe doamna Merkel şi nu pe Muehlbronner.