Știri Zece viziuni ale Europei | 2

În căutarea spiritului european

În fața confuziei politice, sociale și religioase care a pus stăpânire pe Europa, filozoful spaniol Fernando Savater pledează pentru un nou spirit, deschis talentelor, ideilor și credințelor.

Publicat pe 25 decembrie 2010 la 09:30

Într-una dintre operele cele mai curioase şi distractive ale lui Rossini, Il viaggio a Reims, mai mulţi cetăţeni din fiecare dintre ţările europene care au de gând să călătorească spre acest oraş francez pentru o sărbătoare princiară transcendentală se văd reţinuţi într-un han şi obligaţi să convieţuiască pentru că le lipsesc caii care le-ar permite să realizeze această călătorie. Mi se pare că acest libret este o excelentă metaforă avant la lettre a situaţiei de confuzie relativă pe care o trăieşte în prezent Uniunea Europeană.

Ţările europene nu au altă opţiune decât să rămână unite în multe şi esenţiale aspecte sociale, culturale şi economice dar par incapabile să meargă mai departe şi să avanseze către obiective mai ambiţioase, chiar dacă pe termen lung nu mai puţin necesare. Se pare că le lipsesc esenţialii cai ai proiectelor comune, nu pur şi simplu subsidiare, şi nişte convingeri şi valori democratice împărtăşite.

Spania este problema, Europa soluția

Funcţiile cele mai relevante ale UE arată clar că statele noastre nu sunt dispuse să parieze pe o conducere puternică fără echivoc pentru binele comun. S-au preferat figurile care trec neobservate, capabile să creeze consens…sau să ne facă să ne resemnăm. Şi se stabileşte ca o axiomă faptul că cetăţenii europeni nu vor să configureze o Uniune cu un profil mai energic şi ieşit din comun.

Pentru mulţi spanioli din generaţia mea, este greu să nu consideri această atitudine un eşec: o frustrare. Cei care am fost tineri în timpul dictaturii franchiste aveam un entuzisam european poate ingenuu, care s-ar putea rezuma în dictamenul atribuit filozofului Ortega y Gasset: “Spania este problema, Europa soluţia”.

Newsletter în limba română

Dar efectiv această soluție pare să fi rămas destul de departe de cele mai bune așteptări puse în ea. Astăzi înțelegem că fără îndoială Europa, Uniunea Europeană, este o soluție, dar nu orice Europă și orice uniune ci una care să reunească condiții care acum par serios compromise, dacă nu chiar definitiv.

Continui să cred că Europa care merită efortul este cea care îi apără și îi reprezintă pe cetățeni, și nu teritoriile; cea care protejează drepturi politice (de asemenea datorii, evident) și garanții juridice, mult mai mult decât privilegiile și acele tradiții goale pe care obișnuiesc să le ascundă de străini; Europa care menține integritatea statelor de drept democratice care există în prezent, în fața revendicărilor etnice care dezbină, întotdeauna retrograde și xenofobe; Europa libertății însoțite de solidaritate, care nu se închide în fața celor care din cauza persecuției politice sau a necesității economice sună la ușa ei, și nici nu își baricadează beneficiile, ci e deschisă: doritoare să colaboreze, să ajute și să împartă. Europa ospitalității raționale.

Tradiția care exclude

Această UE are nevoie de niște europeniști militanți, capabili de a se opune politicienilor europeni cu privire scurtă. În toate țările – am vazut-o în Cehia și în alte națiuni ale Estului, dar și în Anglia, sau Irlanda și chiar în Franța – apar lideri și grupări naționaliste, partidari ai protecționalismului riguros spre exterior și ai liberalismului extrem în interior, cu o mentalitate de autentici hooligans cu valori dominante care se fixează imobile în aspectele lor mai exclusive pentru a lăsă în afara petrecerii pe oricare acel Altul de care se tem. Adică, europeni intransigenți doar pentru ceea ce aduce beneficii obtuzelor lor (și foarte creștine, asta da) interese.

Un integrism care definește rădăcinile europene într-un mod selectiv care privilegiază perspectiva mai conservatoare și exclusivă a unei tradiții bogate tocmai în polemicile contradicțiilor sale. Dar mai există și alt pericol, cel al frivolității bunei conștiințe multiculturale care se opune cristianismului exclusiv, dar nu în numele laicismului democratic, ci pentru a apăra prin alte dogme religioase care de asemenea se cred superioare legilor civile și chiar versiunii occidentale a drepturilor omului.

Europa de dorit este cea în care credințele religioase sau filozofice sunt un drept al fiecăruia dar datoria nimănui și cu atât mai puțin obligația generală a societății ca ansamblu. Un spațiu politic radical și prin urmare laic – ceea nu înseamnă antireligios – în care să fie imperative normele civile mai presus de orice considerație fideistă etnică sau culturală și unde să se găsească o distincție clară între ceea ce unii consideră a fi păcat și ceea ce toți trebuie să judecăm ca delict.

O Europă a cărui spațiu academic și universitar să permită mobilitatea studenților și a profesorilor, dar a cărei universitate să nu fie în serviciul companiilor, cu rentabilitate imediată. Europa talentului fără frontiere, nu cea a statelor de plată și a profitului. Da, cu siguranță, avem nevoie de cai care să ne ducă dar și de constelații care să știe încotro vrem să mergem. Eu cred că încă mai avem timp.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect