Imaginaţi-vă că mâine au loc alegeri municipale. Sigur, veţi evalua gestionarea realizată de echipa aflată la putere în municipiului vostru, vă veți gândi la ce alternative există între grupările de opoziţie, şi în funcţie de aceste reflecţii veţi vota. Imaginaţi-vă acum că, în mijlocul nopţii electorale, autorităţile electorale fac un anunţ surprinzător:

“Din cauza unei serii de erori informatice, administrative şi de comunicare, alegerile care ar fi trebuit să se desfăşoare astăzi nu erau alegerile municipale, ci era vorba de alegeri legislative. Am decis să adunăm voturile obţinute de candidaţii fiecărui partid în toate municipiile din aceeaşi provincie, şi să desemnăm astfel deputaţi în Congres, de parcă ar fi vorba de nişte alegeri legislative obişnuite”.

O nebunie totală, nu vi se pare? Ei bine, cam aşa funcţionează alegerile din Parlamentul European. Votanţii premiază sau pedepsesc partidele în cheie exclusiv naţională, timp de câteva zile politicieni şi “experţi” examinează “mesajul” pe care cetăţenii au vrut să-l “trimită” guvernului şi opoziţiei, dar puţin mai târziu aceşti deputaţi încep să călătorească la Bruxelles şi Strasbourg, formează grupuri politice cu alţi deputaţi din alte ţări şi încep să decidă în privinţa unor probleme pentru care au certitudinea absolută că nu li se va cere socoteală de alegători cinci ani mai târziu.

Aleşi în mod original

Unele date din sondajul pe care l-a realizat CIS (Centrul de Investigaţii Sociologice), după ultimele alegeri europene din 2009, arată că, pentru fiecare intervievat care spune că, la ora votului a ţinut cel mai mult cont de “temele relaţionate cu Uniunea Europeană şi Parlamentul European” erau mai mult de patru care recunoşteau că îi influenţase mai mult “situaţia politică actuală din Spania”. Potrivit aceluiaşi sondaj, doar unul din trei spanioli considera că votând la alegerile din Parlamentul European, alegerea partidului care să aibă o majoritate în acest Parlament era mai importantă decât să premieze sau să pedepsească guvernul naţional. Precum în ciudatul exemplu anterior, majoritatea votanţilor ne gândim la nişte alegeri dar în realitate votăm pentru altele.

Într-o lucrare recentă am studiat cum evolua votul partidelor care au participat la cel puţin două alegeri în Parlamentul European în funcţie de circumstanţele naţionale şi europene din fiecare moment. Am descoperit că creşterea economică din UE în momentul alegerii nu avea niciun efect asupra votului rezervat partidelor de unde provin comisarii europeni, în schimb starea economiei din fiecare ţară afecta votul pentru partidele care erau în acea ţară la guvernare. Și tocmai în timpul crizelor economice vedem cum votul în alegerile pentru Parlamentul European pare să se naţionalizeze şi mai mult.

Cineva ar putea să creadă că, dat fiind că Uniunea Europeană este o structură politică sui generis, nu ar trebui să ne mire că modul în care europenii îşi aleg reprezentanţii în alegerile comunitare este tot unic

Trebuie să ne îngrijoreze toate acestea? Cineva ar putea să creadă că, dat fiind că Uniunea Europeană este o structură politică sui generis, nu ar trebui să ne mire că modul în care europenii îşi aleg reprezentanţii în alegerile comunitare este tot unic. Și dacă ne gândim la Parlamentul European precum la un simplu organism de reprezentare plurală a preferinţelor europenilor în interiorul unui sistem complex de luare a deciziilor legate de materii fundamental tehnice al căror conţinut nu este de interes deosebit pentru cetăţeni, faptul că reprezentanţii au fost aleşi în acest mod “original” nu este foarte grav.

Popularitatea naţională este cea care contează

Până la urmă, dacă marea majoritate a deciziilor în Parlamentul European se iau după un consens între principalele grupuri politice, ce mai contează dacă circumstanţele naţionale fac ca social-democraţii sau conservatorii să obţină nişte voturi în plus sau în minus la fiecare scrutin?

Dar dacă ne gândim la Uniunea Europeană ca la un loc unde se adoptă decizii referitoare la distribuirea unor bugete importante, asupra cărora cetăţenii speră să poată opina şi decide în mod democratic, premiind guvernele care satisfac dorinţele majorităţii cetăţenilor şi pedepsindu-le pe acelea care nu o fac, atunci faptul că votanţii îşi exprimă voturile la scală naţională, da, este o problemă, foarte asemănătoare cu cea pe care am avea-o dacă Congresul Deputaţilor ar fi ales prin ciudata procedură descrisă mai sus.

Cum să-i pedepsim pe politicienii europeni a căror performanţă nu este satisfăcătoare, cum să sprijinim sau să influenţăm programele guvernamentale europene dacă fiecare european îşi alege reprezentanţii comunitari gândindu-se la popularitatea politicienilor naţionali din momentul respectiv?

Nu este deloc clar dacă noi europenii vom fi capabili să “normalizăm” alegerile din Parlamentul European pe termen mediu sau lung. Eu sunt sceptic. Dar dacă nu o facem, mă tem că va trebui să ne resemnăm ca o mai bună integrare politică, despre care mulţi spun că este necesară pe acest continent, să treacă prin pierderea capacităţii noastre colective de a decide referitor la politicile care ne afectează.