Dezvăluirile publicate recent de Mediapart cu privire la piratarea serviciului de mesagerie al Parlamentului European ar fi putut fi o oportunitate de a regândi securitatea informatică a instituţiilor europene. Greu de imaginat un moment mai propice. Presate de către deputaţii şi asociaţiile care cer de ani de zile abandonarea contractelor încheiate cu Microsoft, confruntate cu dezvăluirile lui Edward Snowden cu privire la dispozitivul de spionaj global creat de către SUA, aceste instituţii au acum dovada uşurinţei cu care se poate penetra într-un serviciu de mesagerie. La anul, Comisia Europeană, care gerează contractele pentru toate instituţiile UE, va avea ocazia de a renegocia contractele încheiate cu uriaşul american al software-ului, principalul său furnizor de douăzeci de ani.

Pentru moment, Comisia Europeană se face că nu aude şi nu vrea să vadă problema de fond, limitând pirateria Parlamentului European la o simplă problemă "tehnică". Întrebat de Mediapart despre motivaţiile sale, hackerul insistase totuşi asupra dimensiunii politice a acţiunii sale. Nu era vorba de a ataca vreun anumit software. Revoltat de lipsa de reacţie din partea politicienilor faţă de scandalul PRISM, acesta dorea "să-i scuture puţin" pentru "a îmbunătăţi nivelul de conştiinţă" şi, "cine ştie, să îmbunătăţească lucrurile pentru următorul mandat".

Or, tot aceleiaşi Comisii Europene îi revine sarcina de a negocia cu Microsoft cele două contracte principale care ajung la scadenţă în 2014. Şi totuşi, din 1993, compania fondată de Bill Gates a reuşit să rămână principalul partener al instituţiilor europene. Alianţa a fost reînnoită de şase ori, fără nicio competiţie, fiindcă nu a fost precedată de nicio licitaţie!

Proceduri negociate

Distribuirea contractelor publice este însă încadrată de un "regulament financiar", care prevede, implicit, că orice contract trebuie să fie în prealabil scos la licitaţie. Dar textele prevăd de asemenea anumite derogări permiţând Comisiei să aleagă direct o întreprindere în cadrul unei "proceduri negociate", de exemplu atunci când aceasta este în măsură să răspundă singură la întreaga cerere. Şi până în prezent, Microsoft s-a descurcat întotdeauna pentru a beneficia de una dintre aceste "proceduri negociate".

În anii 1990, principalul argument pentru acest regim de favoare a fost că societatea americană era practic singura de pe piaţă. Apoi, pe măsură ce apăreau potenţiale alternative, Comisia a început să-şi justifice alegerea prin faptul că o schimbare de furnizor ar costa prea scump şi, din punct de vedere tehnic, ar fi prea complicat să fie pusă în practică.

Acest ultim argument este întocmai cel avansat de apărătorii software-ului liber, adică open source şi ne-depinzând de nicio licenţă de proprietate, atunci când cer de-a dreptul o ruptură de sistemul actual. "De fapt, ceea ce spun ei este ‘nu putem cumpăra nimic altceva decât Microsoft pentru că ar fi prea complicat de operat’. Ceea ce ne conduce la problema "lockin'"-ului, închiderii", explică Karsten Gerloff, preşedinte al Free Software Foundation Europe (FSFE).

O procedură opacă

Acest cvasi-monopol Microsoft este cu atât mai ciudat cu cât instituţiile europene nu prididesc să laude nu numai virtuţile concurenţei şi necesitatea transparenţei contractelor publice, ci şi meritele software-ului liber. Pe deasupra, diferitele echipe tehnice par să fie pe deplin conştiente de mize.

Există astfel, în sânul Parlamentului European, o asociaţie de utilizatori ai software-ului liber, EPFSUG, care lucrează în colaborare cu direcţia serviciilor IT (DIGIT). Mai mult decât atât, instituţiile europene au implementat deja o serie de proiecte software, cum ar fi "AT4AM" pentru a gestiona amendamentele la legi. La rândul ei, Comisia a înfiinţat în 2011 o "strategie pentru uzul intern al software-urilor libere", sub forma unei declaraţii de intenţie. Dar documentul, care se încheie în 2013, nu a fost actualizat pentru moment.

Deputaţii tot pun întrebări administraţiei lor pe această temă. În 2012, Parlamentul a cerut explicaţii cu privire la utilizarea software-ului liber cu ocazia votului de descărcare de gestiune, adică controlul bugetului pentru anul 2011, când au fost încheiate ultimele contracte cu Microsoft. De atunci, grupul Verzilor se zbate să obţină explicaţii.

Contracte secrete

Detaliile contractelor încheiate cu Microsoft în 2011 nu au fost făcute publice. "Ei spun că nu pot da detaliile contractului deoarece ar încălca interesele comerciale ale Microsoft", explică Karsten Gerloff. "Mie personal, în calitate de cetăţean, nu-mi prea pasă de interesele comerciale ale Microsoft. Ceea ce mă interesează pe mine, contribuabil, sunt interesele instituţiilor europene, să ştiu pe ce se duc banii mei, dacă sunt folosiţi în mod eficient sau nu. Or, tendinţa este de a păstra secrete contractele cu furnizorii."

Până în prezent, Comisia Europeană este legată de Microsoft cu două contracte. Primul, încheiat printr-un furnizor numit Fujitsu, este cel direct legat de furnizarea de software, pentru o sumă de 50 de milioane de euro. Al doilea, semnat direct cu Microsoft pentru o sumă de 44.7 milioane de euro, priveşte "suportul", adică întreţinerea software-urilor vândute.

Or, aceste două contracte ajung la scadenţă anul viitor. Comisia va decide oare să facă pasul software-ului liber atacând dependenţa ei faţă de Microsoft?

Întrebată de Mediapart despre intenţia ei de a lansa sau nu o licitaţie, Comisia refuză pentru moment să se pronunţe. Ea reaminteşte că "deciziile ei în materie de alegeri de software pe de o parte respectă întotdeauna pe deplin legislaţia aplicabilă în materii de contracte publice şi, pe de altă parte, sunt bazate pe analize cost-beneficiu pentru a determina costul total de posesie (şi riscurile) fiecărei alternative".