Cu această lipsă de pompă şi ceremonie, una din calităţile politicii locale, miniştrii marii coaliţii germane GroKo – acronim care tocmai a fost declarat cuvântul anului – au depus unul după altul jurământul în faţa preşedintelui Bundestagului. Anterior, Merkel primise binecuvântarea formală a preşedintelui federal, Joachim Gauck, în timpul unei audienţe de scurtă durată.

Foarte puţină ostentaţie la debutul celui de-al treilea mandat al Angelei Merkel. La două mandate distanţă de cancelarii Konrad Adenauer şi Helmut Kohl, unul în faţa lui Gerhard Schröder, este pe cale să-l egaleze pe Helmut Schmidt.

Va intra oare această femeie venită din Est în rândul marilor cancelari? Va depinde mult de ce se va întâmpla cu Europa, cu acea Uniune Europeană care uzurpă titlul continental. Merkel a primit funcţia în 2005, când UE răspundea încă apelului narcisist care asocia numele său cu prosperitatea şi pacea. Pacea europeană a ignorat multiplele războaie pe care membrii noii Europe, naţiuni coloniale, le-au avut în afara ei chiar din momentul integrării lor și care continuă şi astăzi, fără să uităm conflictul din Balcani care s-a derulat în sânul său. Cât despre prosperitate, pur şi simplu ea a dispărut.

Mai multe categorii

Aşa că din acea Europă primită de Merkel la obţinerea funcţiei au fost şterse două mari mituri fondatoare. În locul lor se găseşte o fractură, care a existat mereu, dar care acum se manifestă: Europa este formată din mai multe categorii. Prima este compusă din beneficiarii neţi ai euro, cu Germania în centru, care apără austeritatea şi plata integrală a datoriilor contractate de bănci. Alta, care se îndoieşte şi bufneşte, reprezentată de Franţa. O alta este compusă din ţări cu diferite grade ale crizei şi prostraţiei, de la Portugalia la Italia, trecând prin Spania, şi din Slovenia în Cipru trecând prin Irlanda. Și ultima, expulzată la periferie şi scufundată în degradare: din Grecia în Bulgaria, trecând prin România şi Albania.

Această Europă fisurată este cea care o va nota pe Angela Mekel în cursul celui de-al treilea mandat

Această Europă fisurată este cea care o va nota pe Angela Mekel în cursul celui de-al treilea mandat al său. Acesta începe cu un guvern de coaliţie a cărui suverană incontestabilă este, cu un sprijin covârşitor în Parlament, o opoziţie aproape inexistentă şi o situaţie socioeconomică naţională ambiguă dar stabilă – mai ales dacă e raportată la majoritatea celorlalte state europene.

Context instabil

A spune că nu ne aşteptăm la surprize într-un context atât de instabil ar fi o prostie. Cu siguranţă, este ceea ce sugerează acordul de coaliţie de 185 de pagini semnat de social-democraţi, ai căror conducători au suportat o înfrângere răsunătoare în alegerile din septembrie dar sunt foarte bucuroşi datorită noilor lor fotolii ministeriale: realitatea, totuşi, nu e dictată de documente.

Mai ales în aceste vremuri de criză, a guverna înseamnă a reacţiona la ce este imprevizibil. Angela Merkel vrea să navigheze într-o direcţie, dar vânturile schimbătoare o pot duce oriunde.

Și Europa nu traversează o criză doar legată de identitatea sa occidentală. În Est mocneşte ceva asemănător cu un război rece cu Rusia. UE, cu Germania în frunte, pare să considere Ucraina drept curtea sa. Ea complică viaţa exporturilor ruseşti de energie şi momeşte ursul moscovit folosind NATO cu tot felul de provocări militare; un scut antirachetă împotriva Iranului care nu va fi anulat în ciuda tensiunilor cu Teheranul.

Rusia a început deja să plaseze rachete în Marea Baltică, şi în acordul german de coaliţie nu figurează propunerea tradiţională de a retrage bombele nord-americane care se găsesc pe teritoriul său.