Știri Zece viziuni ale Europei | 9

Dorind să rămân optimist

Romancierul Tim Parks vrea o Europă construită pe o viziune comună, o Europă care să se arate încântată de ideea de a remodela lumea, nu una care să se lupte pentru a o menține neschimbată.

Publicat pe 1 ianuarie 2011 la 09:30

Provocările se multiplică dar Europa rămâne încrezută şi confuză. Lăsând la o parte schimbările climatice, scăderea resurselor naturale, imigraţia în masă, Islamul militant, o Americă în declin şi o Chină ce îşi consolidează poziţia, este clar că actualul nostru mod de viaţă nu poate continua ca atare. Schimbări imense trebuie făcute. Pentru prima dată asemenea schimbări trebuie să fie ghidate şi negociate la un nivel global. Este greu să ne imaginăm Europa aşa cum este ea în prezent constituită, găsind unitatea, viziunea şi curajul pentru a-și aduce contribuţia. Alternativa, din păcate, este războiul.

În anii 1980 şi 1990, în timp ce Comunitatea Europeană se dezvolta şi consolida, am fost suspicios vis-à-vis de acest proces. Trăind toată viaţa mea de adult în Italia, nu eram un englez tipic: sceptic, doritor să păstreze zdrenţele imperialismului britanic. Tonul fobic, defetist al discursului, mi se părea descurajant. Speriaţi de un alt război între noi înşine, a trebuit să devenim legaţi printr-o plasă a regulilor comerciale şi a reglementărilor guvernate de laţurile birocraţiei; speriaţi de ameninţări din afară, a trebuit să formăm un bloc solid într-o apărare colectivă, împotriva produselor agricole din Africa, a manufacturilor din China şi a imperiului Rusiei din Est.

Naţiuni s-au alăturat Europei, nu pentru că s-ar fi convertit unei ideologii interesante, ci pentru că au fost realişti şi au negociat predarea. Convinşi că un destin ca naţiune separată este un delir depăşit, se agaţă totuşi de orice petice de suveranitate mai rămân. Aspectul liniştitor era faptul că Europa nu a încercat niciodată să atingă loialitatea viscerală pentru a convinge oamenii să moară pentru un steag, Comunitatea nu se laudă cu martiri. Pe de altă parte, singurul său impuls a fost birocratic; nu a fost niciun mândru centru al puterii ales să preia viitorul nostru comun. În timpul discursului retoric al egalilor ce îşi pun în comun destinul, deciziile au izvorât în mod evident din antagonismul şi alianţele schimbătoare dintre Franţa, Germania şi Marea Britanie. Nu a fost niciodată uşor să fii încrezător.

O stare de spirit meschină și conservatoare

În Italia ipocrizia şi oportunismul procesului au fost evidente: Europa a oferit un discurs al pietăţii şi progresului care a ţinut locul oricărei dezbateri reale. Instituţiile sale ar putea fi blamate pentru deciziile economice dure pe care, în alte condiţii, coaliţiile de guvernământ slabe nu le-ar fi putut lua. Fondurile sale ar putea fi analizate şi delapidate, regulile sale dispreţuite când nu se potrivesc. În ciuda lăudatului său Europenism, Italia ca oricare altă ţară se vede ca fiind o entitate separată storcând tot ce poate de la grup. Egoismul pare acum să crească pe măsură ce este cedată identitatea suverană. Singura onestitate cu care se poate lăuda Marea Britanie este că nu și-a ascuns niciodată cinismul. Faptul că Blair și Brown au stat departe de euro – "ne vom alătura atunci când va avea un sens economic pentru noi să ne alăturăm" – poate părea pragmatism inteligent, dar nu prea face bine nici sufletului, nici piețelor. Să îmbrățișezi o idee cu entuziasm, sau, în mod alternativ, să o respingi, după principii, sunt decizii care afectează condițiile economice și stimulează orice fel de comportament pozitiv.

Newsletter în limba română

Ambivalența referitoare la locul unde rezidă puterea în Europa afectează toate părțile vieții. Nicio singură țară nu se vede pe sine ca fiind decisivă pe scena lumii și nicio instituție nu exprimă dorința colectivă. Posibilitatea pentru o viziune îndrăzneață și pentru o schimbare de cotitură nu există. Nimeni nu este responsabil pentru că nimeni nu poate fi. Starea de spirit copleșitoare este meschină și conservatoare: lăsați-ne să ne păstrăm stilul de viață privilegiat cu orice cost; lăsați-ne să luăm tot ce putem cât timp putem. Ascultați retorica șoferilor care fac lobby când prețul petrolului crește cu un cent și o să aveți imaginea de ansamblu. Este o stare de spirit a negării. Realități precum schimbarea climatică sunt acceptate la nivel mental, dar ignorate în practică. Există într-o dimensiune separată unde nu avem nicio putere. Ceea ce putem face este să luptăm cu creșterea prețurilor. Nimic nu trebuie să strice standardele noastre de viață.

Un orgoliu profund și corosiv

Un rezultat al tuturor acestor lucruri este că mințile cele mai luminate ale continentului, cele mai inteligente și spiritualizate, fie tinere fie bătrâne, nu se mai gândesc să îmbrățișeze o carieră în viața publică. Cel mult se mai implică din când în când în vreo mișcare de protest. Cel mai adesea se retrag în vieți individuale, dând repede colectivul drept pierdut. Această retragere a talentelor din serviciul public este amprenta decadenței. Va produce opere de artă bune. Dar nu ne va scoate din temniță.

Totuși, încercăm să rămânem optimiști. Poate chiar urgența problemelor ne va scoate până la urmă din dizgrația actualei toropeli. Ce fel de Europă aș vrea să văd în viitor? Mai întâi și mai ales, una care să fie construită pe o viziune comună, una care să se arate încântată de ideea de a remodela lumea, nu una care să se lupte pentru a o menține neschimbată, una care să fie curajoasă și pozitivă, mai degrabă decât fobică și negativă. O astfel de comunitate ar găsi o cale să se exprime politic, chiar și prin labirintul de instituții care estompează în prezent exercitarea puterii. Ar putea chiar să se dovedească suficient de seducătoare pentru a-i determina pe imigranți să se integreze, decât să se mulțumească să coabiteze.

Cum se poate obține o asemenea schimbare a inimii? Nu am nicio idee și prea puține speranțe. Cu siguranță, europenii trebuie să lase la o parte ideea că ar fi în vreun fel superiori, că au atins culmea civilizației umane și a împlinirii artistice. Acest orgoliu rămâne și este foarte corosiv. Chiar mai important, noțiunea potrivit căreia viața înseamnă afirmarea voinței cuiva pentru acumulare de bunuri și a unui partener într-o casă precum un castel trebuie să dispară. În final, presupun, o schimbare adâncă a percepției în ceea ce privește bunăstarea și modul în care trebuie trăită viața, este ceea ce aș vrea să văd. Deschiderea, generozitatea și toleranța par esențiale. Dar mai bine aș opri lista cu dorințe aici. Doar exprimând astfel de idei mă simt ingenuu și inutil. Nu se va întâmpla. Să vorbești despre viitorul Europei înseamnă să riști o depresie serioasă.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect