Alegeți o limbă
Când un dramaturg întâlneşte un om politic, în mod inevitabil omul politic sfârşeşte prin a face o remarcă asupra pieselor pe care ar trebui să le scriem la ora actuală. În acest moment, omul politic spune: "Aş vrea să scriem una despre criza financiară". Cu câţiva ani în urmă, un om politic mi-a spus totuşi că ar vrea să vadă o piesă asupra integrării europene. Apoi mi-a adresat un surâs radios ca şi cum ar fi găsit ideea care ar face să explodeze câştigurile în toată Europa.
E de la sine înţeles că nu am scris o asemenea piesă. Şi asta pentru că ştiu mai puţine despre integrarea europeană decât un om politic despre arta dramatică. De altfel nici nu există vreo piesă despre integrarea europeană, cel puţin nu o piesă remarcabilă. Ceea ce în sine nu e deloc de mirare deoarece arta se amestecă mereu cu realul, iar acolo unde totul merge relativ bine, arta nu îşi are locul (din acest punct de vedere, este perfect legitim să ceri o piesă de teatru despre criza financiară).
Integrarea europeană a realizat lucruri remarcabile: superlativele oratorilor de duminică sunt pe deplin justificate. În zilele noastre, nu mai există conflicte între naţiuni iar un conflict armat pare inimaginabil. Gata cu blocurile, cu câmpurile adverse, cu diviziunea europeană. Chiar şi controalele la frontiere au fost suprimate în anumite locuri - ceea ce părea utopic cu câteva decenii în urmă.
Casa Europei
Există o monedă comună care, chiar dacă anumite ţări vor trebui să o abandoneze, va străluci mereu suficient de tare pentru a seduce alte ţări. Diplomele universitare şi altele de acest gen sunt pe cale să fie recunoscute în ansamblul ţărilor europene, piaţa muncii se deschide şi fiecare european poate astfel să-şi încerce norocul oriunde în Europa. Şi cum nu mai există conflicte între naţiuni, am putea să înlocuim imediat armatele naţionale cu o armată europeană. Astfel, miniştrii Apărării aflaţi la şomaj ar putea deveni, de exemplu, directori de teatru, dacă au chef.
Şi totuşi. Pentru mine, nu totul este roz în Europa. În a doua jumătate a anilor 80 am auzit pentru prima oară expresia "casa Europa" în gura lui Mihail Gorbaciov. A sacrificat acestei idei imperiul sovietic. A permis ţărilor din blocul de Est să iasă de sub dominaţia sovietică, a aprobat reunificarea germană ca şi extinderea NATO spre ţările din Est. Imperiul sovietic s-a prăbuşit şi trei foste republici sovietice s-au putut alătura Uniunii Europene. Dar am închis uşa în nas tuturor celorlaltor ţări din fosta Uniune Sovietică. Ucraina a făcut experienţa cea mai dureroasă. Cu "revoluţia portocalie" ţara s-a debarasat de un regim autoritar. Revoluţionarii ucrainieni erau animaţi de idealuri europene, purtaţi de perspectiva europeană. Să lupţi pacific pentru democraţie, pentru mai multă libertate şi mai multe drepturi - ce e altceva decât profund european? Însă nici Ucraina nu a fost admisă ca membru al Uniunii Europene. Am trăit această umilire ca şi cum aş fi fost eu însumi ucrainean.
Naveta spaţială Bruxelles
Ne place să spunem că Europa "este o chestie de suflet". Ei bine, pentru revoluţionarii portocalii şi cu siguranţă şi pentru Mihail Gorbaciov, a fost o chestie de suflet - şi totuşi au eşuat în a se alătura Europei instituţionale. În timp ce danezii, irlandezii şi toţi cei care spuseseră "NU" constituţiei europene erau obligaţi să rămână în Uniune - în cel mai bun caz, s-au făcut referendumuri până s-a ajuns la rezultatul dorit.
Atunci, Europa ca o "chestie de suflet", nu pot să iau afirmaţia prea în serios. Ar fi vorba mai degrabă de o construcţie birocratică, utilă până la urmă în viaţa cotidiană. Gândiţi-vă numai la avantajele pe care le procură statutul de "consumator european".
"Identitatea europeană" se loveşte înainte de orice altceva de bariera lingvistică. Toată lumea ştie că într-o limbă maternă comunicarea crează o bază foarte diferită. Şi din nefericire, într-un viitor previzibil, nu va exista o majoritate de europeni care să poată comunica într-o limbă europeană comună. Orice om politic care se exprimă în limba sa maternă nu va fi înţeles decât de o mică minoritate de cetăţeni europeni. Dar asemeni limbii, arta retoricii este ceea ce rămâne cel mai frapant lucru la un om politic, căci oamenii politicii europeni vor rămâne mereu mai mult sau mai puţin străini cetăţenilor Europei, iar Bruxelles va rămâne mereu un fel de navetă spaţială fără chip sau voce. Şi nu există nici o soluţie la această stare de fapt.
Există oameni care îşi iubesc rabla. Alţii afirmă că este doar "un obiect utilitar". Aşa este şi cu Europa: chestie de suflet sau nu, ea merge înainte. Şi deja e bine.
