Luna trecută, am avut parte de o experienţă ciudată în restaurantul din centrul cultural al oraşului Šalčininkai, în sud-estul extrem al Lituaniei. Populaţia fiind trei-sferturi poloneză, mă gândeam că o să mi se vorbească în poloneză înainte de a mă servi, dar nu. Meniurile erau doar în lituaniană, o limbă pe care doar lituanienii o înţeleg. Chelneriţa nu s-a dus să ia un meniu în poloneză din spatele tejghelei atunci când m-a auzit vorbind această limbă.

La început am crezut că era o întâmplare. Dar, o săptămână mai târziu, în Letonia, începând o conversaţie cu o persoană aparţinând minorităţii etnice ruse, am aflat că în primăria din Riga informaţiile sunt comunicate în principalele limbi ale Uniunii Europene, dar nu în rusă, limba vorbită de jumătate dintre locuitori. Pentru ruşi, există un teanc separat de pliante în spatele tejghelei.

Minorităţile sunt a cincea roată la căruţă

Dacă încercaţi să aflaţi de ce, vi se explică cum că Rusia nu este o limbă oficială a Letoniei, şi, prin urmare, nici a UE. Ceea ce nu schimbă cu nimic modul deplorabil în care statele baltice se comportă faţă de minorităţile lor. În Letonia şi Estonia acestea sunt tratate şi mai rău. Numai oamenii care trec un examen de limbă pot deveni cetăţeni. La aproape 20 de ani de la destrămarea Uniunii Sovietice, aproximativ jumătate din membrii minorităţii etnice ruse sunt încă apatrizi.

Astfel, cu ocazia ultimelor alegeri municipale din Riga, emigranţii din toată Uniunea Europeană au putut vota, dar nu şi ruşii care s-au născut şi au crescut în ţară. Acest tip de situaţie ar fi fost de înţeles cu câţiva ani în urmă, în special în Letonia, unde minoritatea etnică rusă reprezintă cel puţin un sfert din populaţie. Este încă privită ca o a cincea roată la căruţă. Dar la şapte ani după intrarea Letoniei în UE şi NATO, ar fi poate timpul să fie modificată legislaţia.

Nu se poate conta pe un ajutor din străinătate

Probabilitatea unei îmbunătăţiri rapide a situaţiei este totuşi slabă. Nu se poate conta pe un ajutor din străinătate. Organizaţiei care evocă în mod constant valorile democratice, Uniunea Europeană, nu pare să-i pese atunci când vine vorba de drepturile minorităţilor în statele baltice. Chiar luna trecută, un purtător de cuvânt de la Curtea Europeană de Justiţie a considerat că Lituania are dreptul să "lituanizeze" numele locuitorilor săi polonezi. Pentru a avea o idee mai bună asupra situaţiei, trebuie precizat că, în Lituania, chiar şi în oraşele şi comunele majoritar poloneze, însemnele în poloneză sunt interzise.

În Letonia de asemenea UE refuză să dea exemplu. Centrul de Informaţie al Parlamentului European l-a solicitat recent pe acelaşi rus, de naţionalitate letonă în plus, care îmi împărtăşea îngrijorarea sa cu privire la politica lingvistică a consiliului municipal din Riga, pentru a anima o serată-discuţie despre istoria Letoniei. În ultimul moment, i s-a cerut brusc să nu se mai deranjeze. "Nu pentru că sunteţi rus, ci pentru că nu sunteţi leton", i s-a explicat. S-a găsit un "adevărat" leton ca să-l înlocuiască.

În Ungaria, în ultimele săptămâni, Bruxelles a dovedit încă odata cât de laxist poate fi în ceea ce priveşte protecţia drepturilor fundamentale. În ziua în care parlamentul din Budapesta a aprobat o lege controversată privind mass-media, Comisia Europeană a aprobat cererea guvernului naţionalist de a prelungi cu trei ani interdicţia de a vinde terenuri agricole străinilor.

Şi se mai miră cei de la Bruxelles, că nu sunt luaţi în serios.