În timp ce economiile occidentale stagnează, China, India şi Brazilia accelerează pasul. Astăzi este rândul ţărilor emergente să dicteze ritmul economiei mondiale şi să determine preţurile internaţionale. Rezultat: o tendinţă generală a preţurilor de a sări în aer, în cel mai prost moment pentru economiile ţărilor bogate, care riscă astfel să fie nevoite să suporte dubla povară a unei dezvoltări anemice şi a unei inflaţii galopante.

Preţurile materiilor prime – de la bumbac la zahăr şi la cauciuc – nu încetează să crească de mai multe luni. Iar acum, că s-a mai mărit şi preţul petrolului – regele materiilor prime, dat fiind că are impactul cel mai direct asupra economiei – se trage un semnal de alarmă.

Barilul brut continuă să crească

În Statele Unite, petrolul brut atinge aproape 90 de dolari pe baril şi este în jur de 95 în Europa, adică mai bine de 15 dolari în plus de la an la an. Se apropie periculos de 100 de dolari, cifră considerată de mulţi ca un prag psihologic, peste care s-ar aprinde cercul vicios al speculaţiei financiare, astăzi bogată în muniţii datorită lichidităţilor masive puse la dispoziţie de băncile centrale. Asemenea anului 2008, când preţului barilului a atins 140 de dolari.

AIE, Agenţia pentru Energie a OCDE, organizaţia ţărilor bogate, este conştientă că această nouă creştere a cursului petrolului are deja consecinţe grave asupra celor mai dezvoltate economii. Factura petrolieră pe care cele 34 de ţări din OCDE o plătesc exportatorilor s-a împovărat cu 200 de miliarde de dolari în 2010, atingând aproape 800 de miliarde: pentru a importa petrol brut, ţările bogate au cheltuit anul trecut cu un sfert mai mult decât în 2009.

Într-adevăr, potrivit AIE, au abandonat prinţilor petrolului o jumătate de punct din PIB, într-un moment în care acestuia îi este greu să progreseze. Dacă acest curs continuă, se vor găsi în faţa prăpastiei recesiunii. “Factura importurilor petroliere devine o ameninţare pentru refacerea economică”, avertizează Fatih Birol, economist-şef al AIE. Este mesajul adresat OPEC-ului, organizaţia ţărilor exportatoare de petrol brut, care, în ultimele săptămâni, a respins toate apelurile pentru o creştere a producţiei.

Creşterea preţului la grâu, la zahăr, la carne...

Dacă necunoscuta petrolului a aruncat o umbră neliniştitoare asupra economiei următorilor ani, aprinderea preţului petrolului brut nu este totuşi, deocamdată, decât cel mai mare nor de la orizont. Aproape toate preţurile materiilor prime sunt pe cale să crească, începând cu produsele alimentare de bază.

O nouă criză alimentară, precum cea din 2007-2008 nu este de temut în imediat căci stocurile sunt relativ abundente, dar efectele asupra preţurilor se resimt deja. Indicele preţurilor alimentare al FAO a crescut cu 4,2% într-o singură lună, între noiembrie şi decembrie 2010. Se găseşte acum la un nivel mai ridicat decât în 2008, împins de creşterea preţului la grâu, la zahăr şi la carne. Şi preţul bumbacului a atins un nivel record.

Ceea ce este pe cale să se producă pe pieţele mondiale prefigurează deci un an 2011 dur şi dificil pentru consumatori, mai ales în Occident. În această perioadă, în care şomajul este ridicat şi în care veniturile stagnează, plouă cu creşteri de preţ: benzina la pompă va fi mai scumpă, dar şi gazul (al cărui preţ în Europa este indexat în funcţie de cel al petrolului). Marii distribuitori anunţă deja retailerilor că, practic, preţurile tuturor produselor de uz curent – carne, pâine, sau blugi – vor creşte şi ele. Acest fapt va complica nu numai bugetele familiilor, dar şi pe cele ale statelor.

Europenii riscă să-şi piardă cămaşa în 2011

O creştere a preţurilor are clar drept corolar o reluare a inflaţiei. În decembrie, în zona euro, preţurile au crescut cu 2,2% în raport cu anul trecut. Mult mai mult decât era de aşteptat, şi mai ales, peste pragul de 2% pe care vroia să-l menţină Banca Centrală Europeană. De fapt, într-un context diferit, BCE ar fi crescut ratele dobânzii, cu scopul de a menţine preţurile.

Dacă nu a făcut-o încă, este pentru a nu sufoca restabilirea (foarte slabă, cu excepţia Germaniei), şi, mai probabil, pentru că o creştere a ratelor dobânzii ar face finanţarea datoriei publice a ţărilor slabe din zona euro – Grecia, Spania, Belgia sau Italia – încă şi mai dificilă şi costisitoare. Totuşi, dacă inflaţia nu se opreşte, germanii vor cere vehement Băncii Centrale o creştere a ratelor dobânzii. Europenii riscă să-şi piardă cămaşa în 2011 iar Europa este la marginea unei noi crize financiare şi politice.