Alegeți o limbă
Michael Jackson merită să fie privit ca un show man extraordinar. Un strălucitor, uimitor talent. Dar ca figură de pionierat în istoria rock-ului şi a pop-ului? Aici lucrurile sunt mai controversate. El nu a fost, cum sugera cineva, primul star negru care a captat o audienţă albă. Ce sa zicem atunci despre Diana Ross şi Supremes? Într-adevar, cererea lui de măreţie este mai prozaică. A vândut o mulţime de discuri. E drept că a vândut mai mult decât oricine. Judecând cinstit cariera lui Jackson, eu cred că a fost un extraordinar animator însă nu a fost cineva care să fi modelat istoria pop.
Merită să cheltuim puţin timp cu această analiză deoarece răspunde unor mari întrebări. De ce ţinând seama de statutul lui, moartea lui Jackson are un asemenea impact, acoperind pagină după pagină atât în revistele de calitate cât şi cele medii. De ce atrage mai multă atenţie decât moartea lui Elvis şi John Lennon, amândoi, fără nici o îndoială, mult mai importanţi din punct de vedere cultural?
Răspunsul nu este că revistele sau alte media au o judecată greşită în ceea ce îl priveşte pe Jackson. Ci că în cei aproape 30 de ani de la moartea lui Lennon, societatea s-a schimbat fundamental. Cultura războiului care a fost atât de violentă aproape 50 de ani, a ajuns la sfârşit. Iar cultura populară a câştigat.
Calea principală de a explica politica a fost clasată. Liderii erau consideraţi ca reprezentanţii ai unui grup – ai unor clase sociale. Dar o altă cale de a explica politicile, şi cu siguranţă politicile ultimilor 50 de ani, este deasupra anilor. Pe lângă lupta de clasă, ceea ce separă oamenii sunt diferenţele dintre generaţii.
Când primele diferenţe între generaţii au apărut la începutul anilor 1960, se gândea că este vorba de efectul prelungirii duratei de viaţă a oamenilor. Supravieţuitorii Razboiului Civil au trăit în medie 50 de ani, cei al celui de-al doilea război mondial, până la 65 de ani. În aceste vieţi extinse a apărut o nouă perioadă. Una a adolescenţei, o decadă între copilărie şi vârsta adultă. Alienarea, îndepărtarea acestor tineri de părinţii lor, lucru care a devenit evident în anii 1960, părea un lucru natural care se va repeta de la o generaţie la alta.
Dar nu s-a întâmplat chiar aşa. Cum Ian MacDonald scria în "Revolution in the Head" (Revoluţia este în cap), cartea lui despre Beatles, în timp ce copiii vor fi întotdeauna egali cu părinţii lor, decalajul apărut în anii1960 este un eveniment unic. Asta a divizat pe cei care au văzut perioada dinaintea decadei ca un punct de referinţă şi cei care au văzut perioada în timpul şi după acel punct de referinţă.
În decadele următoare, bătălia între anii 1960 şi moştenirea sa s-a transferat în politică. Anii 1960 în sine au fost violenţi. Dar, când o întreagă generaţie de tineri luptători de stradă au ajuns la maturitate, aceştia au încetat să mai fie violenţi. Devenind adulţi, sunt mai preocupaţi de valorile lor liberale, de asumarea egalităţii, sensibilitatea pop, de accentele democratice şi sub cultura hippi în primul rând. Ei au devenit doctori şi funcţionari ministeriali şi angajaţi civili. Ei sunt cei care au schimbat elita din interior.
Deci, în timp ce politicieni ca Tony Blair şi Bill Clinton au schimbat valorile tradiţionale ale clasei politice, politica pe care o aplică este văzută ca un şoc al generaţiilor. Aceşti politicieni au reprezentat o primă tribună a generaţiei post 1960 care au ocupat funcţii înalte şi au adus schimbări sociale majore. Încercările lui Clinton şi tribulaţiile sale pot fi înţelese mai bine dacă îl vedem ca făcând parte dintr-o generaţie de luptători politici care se bat cu cei care detestau anii 1960 şi tot ce era în legatură cu aceştia.
Nimic în plus. Bătălia este terminată, fumul se îndepărtează. Cele mai sălbatice, mai stupide idei ale noii stângi a anilor 1960 au murit. Şi la fel, încet dar sigur, generaţiile care care au fost înaintea decalajului. Faptul că printre clasele sociale, printre rase, printre aceste vaste diferenţe educaţionale şi materiale un important dar inofensiv showman ca Michael Jackson poate fi marea ştire, este doar un mic semn că cultura războiului există. Suntem cu toţii fani pop, acum. Happy Xmas (Crăciun fericit). War is over (Războiul s-a sfârşit).
