La ora închiderii, în librărie soseşte în grabă un cuplu de pensionari, la vreo 60 de ani, gen foşti profesori: "Aveţi cartea lui Stéphane Hessel?" "Avem o grămadă, acolo." Un mare suspin de uşurare: vroiau cu tot dinadinsul cartea, evident. Un alt librar povesteşte cum clienţii cumpără cu zecile: "Iau vreo zece, o să o fac cadou tuturor prietenilor mei". O doamnă întreabă: "La ce asociaţie se duc banii?"

Apărută cu două luni în urmă, cartea "Indignaţi-vă!" a lui Stéphane Hessel cunoaşte un succes fulgerător: 500 000 de exemplare vândute, zece tiraje şi cereri de copyright din lumea întreagă, din Turcia în Brazilia şi din Polonia în Japonia.

O emoţie colectivă

Fiind vorba de o broşură de vreo douăzeci de pagini, vândută cu 3 euro, afacerea ţine mai mult de un fenomen de societate decât de o reţetă editorială miraculoasă. Asemeni unui cântec pe care îl fredonezi, unui film pe care îl recomanzi prietenilor, "Indignaţi-vă!" cristalizează tendinţele actuale. A cumpăra cartea este un act militant, un gest de comuniune, participarea la o emoţie colectivă. Scopul, pentru o societate epuizată de către dute-vino-ul finanţei mondiale şi efectele sale sociale, este de a găsi cuvintele pentru a spune ceea ce resimte.

Atunci când Hessel scrie: "Actuala dictatură internaţională a pieţelor financiare [...] ameninţă pacea şi democraţia", el exprimă – cu autoritatea istoriei sale personale – un sentiment foarte răspândit. După slăbirea altermondialismului, o mare parte a opiniei publice căuta un mijloc de a afirma că ea nu doreşte să trăiască într-o societate unde unii se îmbogăţesc în acelaşi ritm în care alţii sărăcesc. Tocmai au găsit unul. Printre cititorii lui se află şi activişti de stânga, dar el se înscrie clar în linia moştenirii social-democrate.

În rest, textul lui Hessel este foarte moderat. Atunci când stabileşte o comparaţie cu Rezistenţa, nuanţează imediat: "Motivele indignării pot părea astăzi mai puţin evidente, sau lumea poate părea prea complexă. Cine comandă, cine decide? Nu este întotdeauna uşor să distingi între toate aceste curente care ne guvernează. Nu mai avem de a face cu o mică elită al cărui scop îl înţelegem. Lumea este mult mai vastă, bazată pe elemente interdependente."

Plasându-se sub autoritatea programului economic al Consiliului naţional al Rezistenţei, nu pretinde că ar cunoaşte totuşi remediile: "Propunerile care figurează în acest text ca şi provocările pe care le descriu nu sunt foarte originale în ele însele", recunoaşte el.

Indignarea este oare o valoare?

Rămâne însă titlul, "Indignaţi-vă!", slogan eficace dar ambiguu. Indignarea este cheia angajamentului, repetă Hessel, lăsând la o parte celelalte motive care ar putea conduce la acţiunea politică: o trezire a conştiinţei, o decizie raţională, dorinţa de a servi, iubirea adevărului şi a justiţiei...

Prin apelul său spre indignare, Hessel, fără tragere de inimă, se înscrie într-o epocă dedicată spectacolului emoţiei. Filosoful Hannah Arendt analizase deja pericolele acesteia atunci când arăta cum "politica milei", bazată pe emoţia în faţa mizeriei altcuiva, poate dăuna unei veritabile "politici a justiţiei". O "politică a indignării" nu ar fi pândită oare de acelaşi pericol? Indignarea este oare o valoare?

Succesul cărţii lui Stéphane Hessel este dovada unei dorinţe profunde din partea populaţiei de a-şi manifesta opinia. Dar, cartea devenind o valoare catalogată de stânga ce se oferă în cadou de Crăciun, indignarea trebuie să-şi găsească o formă de expresie.