Alegeți o limbă
În timpul unei crize care redefineşte în mod regulat, tot ceea ce este posibil şi imposibil în Europa, o idee începe să se impună de câteva luni ca unica alternativă pentru colapsul din zona euro. Euro-obligaţiunea – emiterea de obligaţiuni europene pentru a înlocui datoria de stat a ţărilor în care aceasta a devenit excesivă, precum în Spania – poate fi unica modalitate de a opri efectul domino pe pieţele datoriilor de stat.
Acest fenomen a afectat deja Grecia şi Irlanda şi acum se abate asupra Portugaliei, după creşteri nemăsurate ale primelor de risc ale datoriei lusitane. "Euro-obligaţiunea are pe zi ce trece tot mai mulţi susţinători în Portugalia", a spus José Reis de la Universitatea Coimbra. "Ar fi un semnal decisiv potrivit căruia s-a ajuns la un compromis în gestionarea Uniunii", asigură şi Paul de Grauwe de la Universitatea din Leuven. "Pentru că avem impresia că zona euro trece printr-o criză existenţială."
Convertirea datoriei ţărilor în datorie europeană
Lansată înainte de Crăciun de Jean-Claude Juncker, premierul Luxemburgului, şi de ministrul de Finanţe italian, Giulio Tremonti, opţiunea de a converti o mare parte a datoriei respectivelor ţări membre în datorie europeană are deja sprijinul conducerii Partidului Social Democrat german, mai concret al foştilor miniştri ai SPD, Frank Walter Steinmeier şi Pier Steinbrück. "Euro-obligaţiunea a fost o erezie acum câteva luni; acum se poate spune că este poziţia oficială a opoziţiei germane", spune Thomas Klau, reprezentant al organizaţiei Consiliul European pentru Relaţii Externe (ECFR) din Bruxelles.
În mod previzibil, Angela Merkel a respins acestă idee. Dacă am da crezare majorităţii economiştilor, ea ar presupune garanţii germane pentru datoria emisă şi ar constitui primul pas pentru o unitate fiscală care provoacă atâtea suspiciuni la Berlin şi Frankfurt [sediul Băncii centrale germane]. Dar, "opoziţia faţă de Merkel creşte în Germania pe măsură ce criza avansează şi este clar faptul că trebuie făcută o alegere între fragmentare sau o mai bună integrare care ar presupune emiterea de euro-obligaţiuni", adaugă Klau.
Sunt mai multe propuneri pe masă. Juncker şi Tremonti, într-un articol publicat de Financial Times, apără ideea creării unei agenţii europene a datoriei – un fel de fond reconvertit pentru stabilizarea financiară europeană (EFSF) [creat în mai 2010, EFSF dispune în prezent de 440 de miliarde de euro pentru a susţine statele care au nevoie de refinanţare] care ar emite o datorie echivalentă a 40% din PIB-ul fiecărui stat membru, garantat de statele suverane (şi în mod disproporţionat, trebuie spus, de Germania). Economiile în criză ar schimba un segment din datoria lor cu aceste obligaţiuni europene, ceea ce ar facilita o reducere drastică a costului de finanţare. Institutul Bruegel al lui Jean Pisani-Ferry propune o idee asemănătoare, care ar consta în europenizarea a 60% din datoria de stat.
Crearea unui New Deal european
Economiştii Stuart Holland (Universitatea Coimbra) şi Yanis Varoufakis (Universitatea din Atena) fac încă un pas şi propun ca BCE să emită o datorie europeană la o valoare a datoriei suverane de 60% din PIB, ca o parte a ceea ce ei numesc The New Deal european care să includă restructurarea stabilită pentru datoria suverană cu reduceri pentru bănci. "Piaţa de euro-obligaţiuni ar rivaliza cu piaţa Tezaurului american şi (...) ar da un semnal foarte puternic potrivit căruia ţările din zona euro sunt dispuse să-şi ia destinele în mâini pe termen lung", explică un raport al Centrului de Relaţii Externe Europene (ECFR).
Este important să facem diferenţa între aceste propuneri şi mica emitere de euro-obligaţiuni anunţată de Fondul pentru Stabilizare Financiară Europeană (EFSF) pentru a finanţa o parte din salvarea Irlandei. "Euro-obligaţiunile EFSF concurează cu datoria suverană", a spus Varoufakis. Euro-obligaţiunea EFSF coincide cu nenumărate creşteri ale primei de risc ale datoriei periferice, ceea ce nelinişteşte guvernele respective.
Un pas intermediar ar putea fi crearea unui fel de euro-obligaţiune care să faciliteze restructurarea datoriei în ţări precum Grecia şi Irlanda, susţine Barry Eichengreen de la Universitatea din Berkeley. Cu scopul de a relaxa interschimbul datoriei acestor ţări cu datoria pe termen mai lung şi costuri mai mici ale dobânzilor, EFSF ar putea să garanteze noi obligaţiuni pe care o ţară aflată în insolvenţă – Irlanda, Grecia – le-ar oferi băncilor. Eichengreen crede că această idee a euro-obligaţiunilor ca "îndulcitor" într-o restructurare a datoriei este mai practică având în vedere că europenizarea datoriei suverane este încă foarte departe.
"Ideea lui Juncker şi Tremonti nu rezolvă problema imediat (insolvenţa Irlandei şi a Greciei) şi propunerile lor ar întârzia destul până să fie puse în practică", a mai spus Eichengreen. Totuşi, pe acest timp de criză până şi propunerile astăzi mai puţin practice, ar putea fi mâine singura alternativă pentru haosul din zona euro.
