Să treci de pe o zi pe alta de la un sprijin total pentru o dictatură la susţinerea unei mişcări democratice care îi urmează nu este lucru uşor. Aşa că guvernul francez se exprimă confuz şi cu o oarecare jenă de câteva zile apropo de ‘Revoluţia de iasomie’”, scrie Libération.

Pentru Le Monde, diplomaţia franceză, “constrânsă să se adapteze la o înlănţuire de evenimente care a depăşit-o” este pusă într-o poziţie periculoasă. A fost astfel nevoie să aşteptăm ziua de 15 ianuarie, ora 14, adică la 24 de ore după fuga lui Ben Ali, pentru ca Palatul Elysee să se alăture pentru prima oară celor care cer trecerea la democraţie. Şi, doar “la o zi distanţă faţă de Statele Unite”, Franţa a cerut organizarea de alegeri libere fără întârziere în fostul său protectorat. Trebuie spus, reaminteşte cotidianul, că “toţi predecesorii lui Sarkozy au dat dovadă înaintea sa, dacă nu de indulgenţă, măcar de o prudenţă extremă faţă de acest vechi protectorat francez”.

Pentru a justifica starea de aşteptare din timpul zilelor represiunii poliţieneşti sângeroase din Tunisia”, continuă Le Monde, responsabilii francezi au enunţat, prin intermediul unui comunicat al palatului Elysee, “un concept neclar”, cel al “neamestecului în afacerile interne ale unui stat suveran”.

Guvernul este la ananghie”, notează Libération. Principalul acuzat de presă şi politicieni: ministrul de Externe, Michèle Alliot Marie, care este convocată la Adunarea naţională din 18 ianuarie pentru a explica incoerenţa politicii diplomatice franceze din Tunisia, dar şi din Coasta de Fildeş. La începutul revoltei tunisiene, reaminteşte Libération, propusese “oferirea cunoştinţelor forţelor noastre de securitate”, pentru ca “dreptul de a manifesta să se poată exercita în siguranţă”.

Michèle Alliot Marie nu a reuşit să repare această greşeală cu atât mai mult cu cât, nimeni, din cadrul guvernului, nu s-a grăbit să o susţină”, notează Libé. În timp ce opoziţia de stânga denunţă “o diplomaţie a cinismului”, ministrul Apărării, Alain Juppé recunoaşte că, “fără îndoială am subestimat gradul de exasperare al opiniei publice faţă de regimul poliţienesc şi dictatorial”.

Guvernul francez încearcă în prezent să repare boacăna”, observă La Croix. Dar cotidianul consideră că “este rândul Europei să preia ştafeta, cum a făcut-o şeful diplomaţiei UE, Catherine Asthon, promiţând să susţină Tunisia în toate eforturile sale pentru a construi ‘o democraţie stabilă’ pentru a pregăti şi organiza alegerile. Înainte, într-o zi, sperăm nu prea îndepărtată, Tunisiei celei noi i se va conferi ‘statutul avansat’ care ar strange din nou legăturile între cele două maluri ale Mediteranei, de la egal la egal.