Populaţia, o materie primă ca oricare alta

Cum să împaci nevoia de mână de lucru cu revanşa asupra istoriei? În contexte diferite, Ungaria, România şi Spania au găsit soluţia: acordarea de paşapoarte "compatrioţilor" care locuiesc în alte ţări.

Publicat pe 19 ianuarie 2011 la 18:20

De la începutul anului, mii de maghiari din România au început demersuri pentru obţinerea naţionalităţii maghiare. Printre primele persoane care au depus cererea se află opozantul politic Laszlo Tökes, a cărui arestare în 1989 a fost de fapt scânteia care a declanşat doborârea regimului lui Nicolae Ceauşescu. Va fi urmat de ungurii din Slovacia, cei din Voievodina sârbească sau cei din Transcarpatia ucrainiană. Operaţiunea poate aduce guvernului de la Budapesta până la 2,5 milioane de noi cetăţeni, în funcţie de numărul estimat al minorităţii maghiare în ţările vecine.

În mai 2010, parlamentul din Budapesta a adoptat în cvasiunanimitate o nouă lege asupra cetăţeniei. Din 1 ianuarie, orice persoană poate pretinde la naţionalitatea maghiară, cu excepţia foştilor delincvenţi, cu condiţia de a putea atesta asupra originilor sale maghiare prin părinţi sau bunici vorbind limba maghiară. Exceptând situaţia în care s-ar şi instala în Ungaria, noii maghiari nu vor putea totuşi nici să voteze şi nici să pretindă la drepturi sociale.

Un furt organizat al populaţiei demn de Evul Mediu

Lansarea, la 1 ianuarie, a operaţiunii "paşaport", a trecut aproape neobservată, eclipsată de alte măsuri controversate ale lui Viktor Orban. Este păcat, căci nu este altceva decât un furt organizat al populaţiei ţărilor vecine, practicat mai degrabă în Evul Mediu decât în interiorul societăţilor dezvoltate post-industriale. Factorul uman a devenit un avantaj preţios din cauza prăbuşirii demografice a Europei.

Fiecare muncitor care creşte PIB-ul şi acoperă carenţele unei populaţii în declin este un factor potenţial de creştere. Ţările care duc o politică activă de achiziţie de cetăţeni afişează toate un procent de fertilitate inferior ratei medii europene de 1,5 copii pe femeie: în Ungaria şi România această rată este de 1,3, în Spania de 1,4. Suntem departe de 2,1 copii pe femeie necesari garantării reînnoirii generaţiilor.

Newsletter în limba română

Compatrioţii apropiaţi prin aparenţă şi comportament

În dorinţa de a nu cunoaşte proasta experienţă a ţărilor din vestul european, care întâmpină greutăţi în integrarea imigranţilor lor cu origini culturale foarte îndepărtate, este reorientată politica imigraţiei. Nu este vorba doar de căutarea mâinii de lucru, ci de prospectarea de noi cetăţeni printre compatrioţii dispersaţi în alte ţări de către necunoscutele istoriei, dar care rămân aproape de ţara lor prin aparenţă şi comportament.

Budapesta nu este prima capitală care îşi recheamă compatrioţii. Această politică funcţionează la fel de bine în România. Legea aflată în vigoare din 2009 oferă dreptul la naţionalitatea română tuturor descendenţilor de cetăţeni români de dinainte de război. După adeziunea României la Uniunea Europeană, mai mult de un milion de cetăţeni moldoveni (primii interesaţi de această lege), adică un sfert din populaţia ţării, au depus cereri de paşapoarte româneşti.

În acest context revine în memorie amintirea îndepărtată a bandelor de mercenari angajaţi de magnaţii maghiari şi stabiliţi până în secolul al XVIII-lea în nordul Carpaţilor, având ca singură misiune vânătoarea de oameni. Au fost distruse sate întregi şi populaţiile au fost gonite ca vitele spre Sud, unde maghiarii le-au înghesuit pe pământurile lor. La fel se proceda şi în Nord.

În timpul războiului dintre Rusia şi Republica celor Două Naţiuni [republica federală formată în 1579 plecând de la Regatul Poloniei şi al Marelui Ducat al Lituaniei, până în 1795], în anii 1650, aproape trei sferturi din ţăranii lituanieni au fost capturaţi de trupele ruseşti, apoi deportate spre Rusia profundă pentru a dezvolta ţara. Este la fel şi astăzi, cu singura diferenţă în schimbarea metodei (din fericire) şi a discursului oficial.

Slavi sau vietnamezi?

Motivaţiile maghiarilor şi ale românilor ţin înainte de orice de logica naţionalistă. Primii se bazează pe politica paşaportului pentru a şterge ruşinea tratatului de la Trianon, din 1920, care i-a costat trei sferturi din teritoriu. În timp ce ceilalţi caută să răzbune pierderea Basarabiei (actuala Moldovă) în 1940 în profitul URSS.

Pentru Spania, vânătoarea de noi cetăţeni se vrea la fel o reparaţie a istoriei, însă ea ţine de un cu totul alt motiv decât cel care îi animă pe unguri şi pe români. În 2008, guvernul socialist al lui José Luis Zapatero a votat o lege care instaurează dreptul la un paşaport pentru toţi descendenţii cetăţenilor spanioli care au fugit din ţară în timpul războiului civil, sau din cauza represiunilor dictaturii generalului Franco. Astăzi, aproximativ o jumătate de milion de persoane au obţinut un paşaport spaniol, mai ales descendenţi ai refugiaţilor sosind din Cuba, Argentina şi alte ţări din America latină.

În faţa acestei tendinţe, Polonia a rămas în urmă. Totuşi, potenţial, şi noi dispunem de un rezervor de polonezi în Est, fiind afectaţi în acelaşi fel ca alte ţări europene de o prăbuşire demografică. Rapatrierea din anii 90, sau Carta poloneză[Karta Polaka - document oficial stabilit printr-o lege votată în 2007, care confirmă apartenenţa la naţiunea poloneză a persoanelor care nu au nici naţionalitate poloneză nici carte de sejur], nu sunt nici pe de parte de talia măsurilor luate de Ungaria, România sau Spania.

Dacă nu-i vrem pe polonezii sau pe slavii din Est, care ne seamănă, ne vom pricopsi cu vietnamezi care vor umple golul nostru demografic. Este alegerea noastră.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect